Treceți la conținutul principal

TRISTA POVESTE A LUI PUYI, COPILUL DIN ORAȘUL INTERZIS

Puyi s-a născut pe 7 februarie 1906 și a fost al doisprezecelea și ultimul împărat al Dinastiei chineze Qing. Bunicul patern, Yixuan, era al șaptelea fiu al împăratului Daoguang și fratele mai mic al împăratului Xianfeng. Acesta din urmă a fost succedat de singurul său fiu, care a devenit împăratul Tongzhim și a murit la vârsta de 18 ani fără a avea un fiu, astfel că a fost succedat de împăratul Guangxu. Puyi, care i-a urmat la tron împăratului Guangxu, a fost nepotul acestuia.
Părinții lui au fost prințul Zaifeng și prințesa Youlan și a avut un frate mai mic, Pujie, care s-a căsătorit cu o verișoară a împăratului Hirohito și trei surori, dar pentru că Puyi nu a avut copii, regula de succesiune a fost modificată pentru a-i permite lui Pujie să-i succeadă.
Ales de împărăteasa văduvă Cixi, aflată pe patul de moarte, ca moștenitor al dinastiei, Puyi a devenit împărat la vârsta de 2 ani și 10 luni, în decembrie 1908. Inițierea copilului pentru viața de împărat a început când oficiali ai palatului au venit la reședința familiei să-l ia. Micul Puyi a țipat și s-a opus atunci când autoritățile imperiale au ordonat unui eunuc să-l ridice. În timpul încoronării, micul împărat a fost purtat în brațe spre tron de tatăl său. Puyi a fost atât de speriat de scena din fața lui și de sunetele tobelor ceremoniale, încât a început să plângă. Tatăl său i-a spus, încercând să-l liniștească "Nu plânge, se va termina curând."
Doica lui Puyi, Wen-Chao Wang, a fost singura care a putut să-l liniștească și a fost aleasă pentru a-l însoți în Orașul Interzis. Din acel moment Puyi nu și-a mai văzut mama, pe prințesa Youlan Chun, timp de șapte ani. Copilul a dezvoltat o afecțiune specială pentru doica Wen-Chao Wang care era singura persoană care îl putea controla. Atunci când împăratul a împlinit opt ani, ea a fost îndepărtată din anturajul copilului. Se spune că doar după ce Puyi s-a căsătorit, el ar fi ordonat să fie adusă din când în când în Orașul Interzis, și mai târziu la Manciuria, să-l viziteze.
Creșterea micului împărat a fost complicată și a pus multe probleme curții imperiale. Puyi era tratat ca un zeu și se afla în imposibilitatea de a se comporta ca un copil, de a se juca, pentru că în jurul său nu se afla niciun alt copil. Oriunde mergea, oamenii maturi îngenuncheau într-un ritual de ploconire, ferindu-și privirea până când el trecea. Curând, tânărul Puyi a descoperit că își poate exercita neoprit puterea peste supușii săi și frecvent îi bătea pe eunucii care îl slujeau pentru cele mai mici greșeli.
Revoluția Xinhai din 1911-1912 a pus capăt dinastiei Qing și a fondat Republica Chineză. Pe 12 februarie 1912, micul împărat care avea doar șase ani a abdicat, dar, chiar dacă nu mai era împărat, a continuat să trăiască în partea nordică a Orașului Interzis, cu întreaga lui curte, care continua să îl trateze ca pe un zeu. Se spune că, în timp ce se juca cu fratele lui mai mic, Puyi s-a supărat foarte tare văzând că hainele lui Pujie erau căptușite cu mătase galbenă, pentru că galbenul era culoarea rezervată exclusiv împăratului și nimeni altcineva nu avea voie să o folosească.
La vârsta de 9 ani, Puyi a fost repus pe Tronul Dragonului pentru 12 zile, apoi a pierdut imperiul din nou, dar viața lui a mers mai departe, în mijlocul suitei imperiale. Mama copilului, prințesa Youlan, s-a sinucis în septembrie 1921 înghițind opiu, după ce a fost mustrată public pentru comportamentul lui Puyi, copilul pe care, de fapt, nu îl crescuse ea.
Când a împlinit 16 ani, curtea imperială a hotărât că e momentul să se căsătorească. I-au fost înfățișate pozele a patru tinere nobile, iar el a ales o fată de 13 ani, pe nume Wen Hsiu. Consilierii săi au decis însă că aceasta era prea urâtă pentru a deveni împărăteasă, așa că l-au convins să aleagă o altă fată, pe Wanrong. Dar pentru că împăratul își exprimase deja interesul față de Wen Hsiu, ea a devenit concubina lui Puyi, iar Wanrong - soția lui.
După căsătoria cu împărăteasa Wanrong Wenxiu, în iunie 1923, Puyi a început să preia controlul asupra palatului. Observase că în timpul nunții supușii săi făcuseră lucruri îngrozitoare. Împăratul a relatat că, până la sfârșitul ceremoniei de nuntă, perlele și coroana de jad ale împărătesei au fost furate și în aceeași zi un incendiu a distrus zona din jurul palatului imperial, probabil pentru a acoperi furtul. Așa că i-a izgonit pe toți eunucii de la palat, dar curând au apărut zvonuri că fratele său mai mic furase comori și colecții de artă pentru a le vinde colecționarilor bogați pe piața neagră.
Curtea imperială a continuat să locuiască în Orașul Interzis până în 1924, când lovitura de stat condusă de Feng Yuxiang l-a alungat pe împărat la conacul tatălui său, împreună cu restul curții imperiale. După ce japonezii au invadat Manciuria, în 1931, tânărului i s-a oferit rolul formal de împărat al acestei provincii. În următorii ani a avut rolul unui om de paie, japonezii folosindu-l ca interfață până la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
În timp ce Puyi se afla într-o ședere prelungită în Japonia, împărăteasa Wanrong, care era dependentă de opiu, a avut relații intime cu doi dintre asistenții împăratului, Li Tiyu și Qi Jizhong și avea să nască o fiică nelegitimă. Când a descoperit că împărăteasa e însărcinată, Puyi a bătut-o crunt pe tânără.
Se spune că aceasta a insistat, pe parcursul perioadei de graviditate, ca împăratul să recunoască bebelușul ca fiind al său sau măcar să permită să fie crescut în afara palatului imperial. Dar Puyi a decis ca nou-născuta să fie ucisă. De aici, există două versiuni ale poveștii: una spune că Wanrong nu a aflat niciodată de moartea fiicei sale, fiind mințită că micuța a fost crescută de o bonă, iar cealată relatează că Wanrong a aflat despre uciderea fiicei sale chiar de la Puyi și a trăit de atunci doar sub efectul consumului de opiu.
În februarie 1943, zece tinere fete de la Nanling Girls Academy au fost duse la un studio fotografic pentru a li se face portretele. Trei săptămâni mai târziu, directorul școlii și profesorul au mers la părinții uneia dintre ele, Li Yuqin, care avea 15 ani, și i-au spus că împăratul îi ordonă fetei să meargă la palat pentru a studia acolo, iar părinților li s-au promis bani în schimbul fetei.
Copila a fost supusă unui examen medical amănunțit, apoi a fost încredințată uneia dintre surorile lui Puyi pentru a fi instruită în protocolul palatului. Li a devenit apoi concubină a lui Puyi și a primit titlul nobiliar Lady Fu.
Când sovieticii au intrat în Manciuria, împăratul a fost nevoit să abdice din nou. Rușii l-au anunțat că sunt de acord ca el și opt persoane din suita sa să refugieze în Japonia. Împăratul nu a ales niciuna dintre soțiile sale, ci pe fratele său, Pujie, trei nepoți, doi cumnați, un doctor și un servitor.
Dar, în loc să îi ducă în Japonia, rușii i-au dus în URSS, în orașul Chita din Siberia, unde împăratul detronat a trăit într-un sanatoriu, apoi, mai târziu, a fost dus la Khabarovsk, în apropiere de granița chineză.
Împărăteasa Wanrong, împreună cu cumnata ei, Saga Hiro, soția lui Pujie, au încercat să fugă în Coreea, dar au fost surprinse de gherilele comuniste chineze din Dalizigou, în ianuarie 1946. Au fost transferate în diferite lagăre din Tonghua, Changchun, Yongji și Dunhua. Opiul de care era dependentă împărăteasa se terminase de mult, iar starea ei fizică era extrem de deteriorată. Suferea cumplit din cauza sevrajului sever și, în plus, din cauza condițiilor de încarcerare.
A fost expusă în închisoare ca și cum ar fi fost într-o grădină zoologică, iar oamenii veneau de la zeci de kilometri pentru a o urmări. Wanrong avea dese momente de delir, se credea din nou împărăteasa din Orașul Interzis, vorbea pe un ton de comandă cu gardienii închisorii, le cerea opiu, iar aceștia o luau în râs.
Wanrong a murit în închisoare la vârsta de 39 de ani, pe 20 de iunie 1946, dar nu se știe ce s-a întâmplat cu corpul ei. Unii au spus că a fost înfășurată într-o bucată de pânză și aruncată în dealurile de la nord de Yanji, în timp ce alții au susținut că a fost înmormântată în sudul orașului Yanji.
Când Partidul Comunist Chinez condus de Mao Zedong a venit la putere în 1949, fostul împărat Puyi a fost repatriat în China și încarcerat pentru zece ani în Centrul de detenție pentru criminali de război de la Fushun în provincia Liaoning.
După eliberare, Puyi a ajuns la Peking, în 1959, datorită unei permisiuni speciale de la Mao Zedong și a trăit următorii șase ani ca cetățean obișnuit, împreună cu sora lui, înainte să fie transferat la un hotel sponsorizat de guvern. Forțat să-și exprime sprijinul pentru comuniști pentru a putea avea o viață normală, fostul împărat a fost angajat ca asistent grădinar la Grădina Botanică din Peking.
La vârsta de 56 de ani, pe 30 aprilie 1962, s-a căsătorit cu Li Shuxian, o asistentă medicală. Cu încurajarea lui Mao Zedong și a premierului Zhou Enlai, Puyi și-a scris autobiografia, carte care l-a inspirat pe Bernardo Bertolucci în realizarea scenariului pentru filmul Ultimul împărat, regizat tot de Bertolucci, în 1987.
Aceasta a fost prima producție occidentală căreia i s-a permis filmarea în Orașul Interzis din Beijing de către Republica Populară Chineză. Filmul a obținut nouă Premii Oscar, inclusiv Cel Mai bun film și Cel mai bun regizor.
Împăratul Puyi a murit pe 17 octombrie 1967, la Beijing, la vârsta de 61 de ani, din cauza unei forme agresive de cancer la rinichi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni