Experiențele englezoaicei Gertrude Bell, femeia care a devenit “Regina Deșertului”, la București

Gertrude Bell s-a născut pe 14 iulie 1868 în Anglia, în familia unor întreprinzători bogați. Bunicul, Isaac Lowthian Bell, a fost unul din primii industriaşi din lume care a utilizat furnalele înalte pentru reducerea minereului în procesul de fabricare al aluminiului, iar fabricile sale
produceau o treime din oţelul utilizat în Anglia, era membru al Royal Society, primar la Newcastle, şerif în Comitatul Durham şi apoi membru al Parlamentului. Tatăl Gertrudei, Thomas Hugh, studiase chimia şi matematica în Franţa şi Germania și era implicat în problemele sociale, el fiind inițiatorul legii privind protecţia copiilor împotriva muncilor periculoase. S-a căsătorit în 1867 cu fata unui important comerciant în alimentaţie și cuplul a avut în 1868 primul lor copil, pe Gertrude. Când aceasta avea trei ani, puţin timp după naşterea fratelui ei, mama se îmbolnaveşte de pneumonie şi moare.

Câţiva ani mai târziu, tatăl se recăsătoreşte cu fiica unui farmacist irlandez, iar fetița este trimisă la Queen's College din Londra. În 1886, când împlinește 18 ani, Gertrude este primită la Oxford, la una din cele două facultăţi la care erau acceptate fete. După terminarea studiilor, cumnatul mamei ei vitrege, Franck Lascelles, care era ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, o invită într-o vizită pe tânără în România.

Ajunsă la Bucureşti, Gertrude încearcă să-şi găsească un soţ și participă la toate recepţiile, balurile și concertele organizate în marile familii boierești. Așa îi cunoaște pe contele Von Bulow, viitorul Cancelar al Germaniei, contele Goluchowski, devenit mai târziu Cancelarul Austriei, sau Charles Hardinge, care va deveni vice-regele Indiei, dar și pe regina Elisabeta a României, pe care o admiră foarte mult și care o numea pe Gertrude "mica mea prietenă venită de departe". Tot aici îl cunoaște pe Valentine Chirol, corespondentul ziarului "Times" în România, fost diplomat, care călătorise prin nenumărate ţări și cu care tânăra leagă o relație de amiciție. Cele patru luni petrecute la Bucureşti, în iarna anului 1888 nu duc însă la îndeplinirea visului Gertrudei, pentru că niciun tânăr nu îi propune să devină soția sa.

Așa că vărul ei o invită să meargă împreună în Imperiul Otoman, unde va avea primul contact cu Orientul. A rămas la Constantinopole pentru o vreme, dar timpul trecea şi nici aici nu a apărut vreun tânăr care să fie o partidă interesantă pentru pretențioasa Gertrude.

În 1892, când a împlinit 23 de ani, aventuriera decide să plece, însoţită de mătuşa ei, la Teheran, unde între timp cumnatul mamei vitrege, Franck Lascelles, fusese numit ambasador plenipotenţiar pe lângă tronul şahului Nasivaddin. În sfârșit, aici își găsește alesul, pe Henry Cadogan, diplomat de carieră, iar acesta este acceptat și de familia ei. Este programată nunta, dar întâmplarea face ca logodnicul să moară în condiţii ciudate, în urma unei pneumonii contractate după ce căzuse într-un lac îngheţat.

Disperată, Gertrude Bell renunță la ideea de a mai căuta un soț și decide să-şi dedice viaţa muncii, călătoriilor și studiilor legate de Orient. Învață persana, începe să traducă, apoi, într-o călătorie în Grecia, descoperă arheologia. Urmează alte și alte călătorii în Orient, de la Ierusalim pe Valea Iordanilor, în munții Libanului, vede Palmira, Petra și se întoarce înapoi la Ierusalim, apoi merge în centrul Peninsulei Arabice și în Golful Persic.

La izbucnirea Primului Război Mondial, Gertrude știa aproape toate dialectele arabe, adunase informaţii cu privire la triburile locale, cunoștea casele regale din regiune şi relaţiile dintre ele.

În 1915 ea este trimisă la Cairo şi apoi la Bagdad, unde este numită ofiţer politic şi apoi secretar pe problemele Orientului al Biroului Britanic pentru Arabia. Devine expert în informaţii, maior în armată şi consultant pentru forţele militare britanice din Orientul Mijlociu, practic cea mai influentă femeie din Imperiul Britanic pentru zona arabă.

Folosindu-se de cunoştinţele cu privire la situaţia politică, socială şi economică din Orientul Mijlociu, Gertrude a reuşit să îl convingă pe Winston Churchill, proaspăt numit Secretar de Stat al Coloniilor, care voia retragerea totală a britanicilor din Mesopotamia, să convoace în 1921 Conferinţa de la Cairo, cu participarea tuturor specialiştilor în lumea arabă, iar ea a fost singura femeie prezentă. Atunci s-au trasat graniţele din Orientul Mijlociu, în mare parte valabile şi astăzi. Gertrude a insistat şi a obţinut crearea unui stat irakian tampon sub mandat britanic şi sub conducerea prinţului haşemit Faisal, pe care îl cunoscuse personal.

Crearea statului irakian a fost cea mai mare realizare politică a sa, iar după 1921, se instalează definitiv la Bagdad, unde creează Muzeul arheologic şi devine directorul Serviciului de antichităţi irakiene, ultimul succes politic obţinut fiind recunoașterea, în 1926, de către Turcia condusă de Kemal Ataturk a controlului irakian asupra regiunii Mosul, în nordul ţării, ceea ce asigura puterii din Bagdad, datorită veniturilor din petrol, independenţa financiara şi mijloacele pentru a-şi impune autoritatea.

După câteva luni, Gertrude Bell, ajunsă la vârstă de 57 de ani, a înghiţit un pumn de barbaturice. A murit pe 12 iulie 1926 la Bagdad și a fost înmormântată în cimitirul britanic din oraș.