Treceți la conținutul principal

Michelangelo, Il Divino



Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni s-a născut pe 6 martie 1475, la Caprese, în Provincia Arezzoa și fost al doilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. Copilul a fost crescut de o doică, fiică și soție de pietrar, care i-a insuflat dragostea pentru marmură. Datorită acestei pasiuni părăsit școala, deși părinții lui ar fi dorit să studieze gramatica și, în 1488, a fost dat la ucenicie în cel mai vestit atelier de pictură din Florența, cel al lui Domenico Ghirlandaio.
În acea perioadă, acesta, împreună cu fratele său David, lucra la frescele din biserica Santa Maria Novella. La 14 ani Michelangelo începe să studieze sculptura cu Bertoldo di Giovanni, un elev al lui Donatello, pe baza statuilor aflate în grădina lui Lorenzo de Medici Il Magnifico, conducătorul politic al Florenței.
Michelangelo va locui la familia de Medici între anii 1489-1492, dar după moartea lui Lorenzo Magnificul, părăsește palatul și se întoarce la casa părintească, apoi pleacă pentru un an la Veneția.
Revine la Florența în 1495, iar un an mai târziu, în 1496, se duce pentru prima dată la Roma, unde primește câteva comenzi de sculptură din partea cardinalului Riario și a bancherului Jacopo Galli. Este perioada în care sculptează pentru bazilica Sfântul Petru celebra Pietà.
În anul 1501, revine la Florența, unde realizează statuia lui David, Tondo Doni și Tondo Pitti.
În anul 1505 papa Iuliu al II-lea l-a rechemat la Roma, dându-i comanda realizării unui mausoleu monumental, iar artistul stă opt luni la Carrara pentru a alege cele mai bune blocuri de marmură pentru lucrare. Tot papa Iuliu al II-lea l-a însărcinat în 1508 cu pictura boltei Capelei Sixtine din Palatul Vatican, proiect la care Michelangelo va lucra timp de patru ani.
În perioada următoare Michelangelo lucrează și la decorațiile pentru fațada bisericii San Lorenzo din Florența, rămase însă în stare de proiect, și la construirea unei sacristii cu mormântul ducelui Lorenzo de Urbino, iar în 1521 începe lucrările la cavoul familiei de Medici.
Între timp Florența devenise republică, însă va fi curând asediată de detașamentele papale și imperiale, iar Michelangelo primește funcția de inspector al fortificațiilor. Florența capitulează în anul 1530 și familia de Medici revine la putere. Papa Clement al VII-lea îl iartă pe artist pentru participarea sa la apărarea orașului asediat și acesta revine la lucrările desfășurate în biserica San Lorenzo și la finisarea cavourilor familiei de Medici.
În anul 1534 papa Clement al VII-lea l-a adus din nou la Roma, unde Michelangelo va rămâne până la sfârșitul vieții. Papa îi dă sarcina de a picta peretele altarului din Capela Sixtină cu tema Judecății de Apoi. Când, pe 31 octombrie 1541, papa Paul al II-lea, urmașul papei Clement, a dezvelit pictura, au apărut criticii acerbi revoltați de goliciunea personajelor, care au considerat opera o blasfemie. Artistul va fi învinuit de imoralitate și obscenitate. Cardinalul Carafa organizează o campanie numită “Campania frunzelor de viță” pentru acoperirea picturilor. Această acțiune va avea loc după moartea lui Michelangelo și va fi executată de unul din ajutoarele sale, Daniele da Voltera, în anul 1565. Capela Sixtină a fost renovată în mai multe etape între 1980 şi 1999 și cele mai multe “frunze de viţă” au fost îndepărtate pentru ca lucrarea “Judecata de Apoi” să se apropie cât mai mult de original.
În anul 1549 a fost numit de papă arhitect-șef și constructor al bazilicii Sfântul Petru, pentru a continua construirea catedralei, începută de Bramante. Până la sfârșitul vieții Michelangelo s-a ocupat finalizarea construcției palatului Farnese și a făcut planurile pentru sistematizarea pieții Capitoliului și pentru cupola Bazilicii Sfântul Petru.
Deși nu era sărac, artistul avea un mod de viață auster și solitar, asemănător cu al unui călugăr. Adeseori lucra fără pauză chiar și în timpul nopții, uitând să mănânce sau să se odihnească.
Singura relație cunoscută a lui Michelangelo a a fost una platonică cu marchiza Vittoria Colonna de Pescara, care era cu 15 ani mai tânără decât el și căreia i-a dedicat mai multe sonete. Cei doi s-au cunoscut în 1536, la Roma, când ea avea 46 de ani, iar el avea 61 de ani. Vittoria era văduva marchizului de Pescara și era considerată prototipul idealului feminin al Renașterii.
Michelangelo Buonarroti a murit la Roma, pe 18 februarie 1564, la vârsta de 89 de ani, dar, conform dorinței sale, corpul său va fi dus la Florența, unde este depus într-o criptă a bisericii Santa Croce.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni