Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2016

Cum a devenit Cixi împărăteasa Chinei

Împărăteasa văduvă Cixi ,  una dintre amantele oficiale ale împăratului Xianfeng, a fost cea mai influentă personalitate de la finalul epocii Chinei imperiale. Yehe Nara -   numele pe care femeia l-a purtat înainte de a deveni împărăteasă regentă - s-a născut la Peking, în cartierul Xisi, într-o familie nobilă sărăcită. În 1852, la vârsta de doar 16 ani, s-a înscris la alegerile tradiționale care desemnau noile concubine de la curtea împăratului. După ce sunt parcurse toate probele - pentru că aspirantele sunt obligate să treacă prin controale severe (juriul solicita verificarea stării sănătății, a originii, a educației și a compatibilității horoscopului cu cel al împăratului), rămân în competiție doar 60 de candidate din familii nobile manciuriene.  Decizia finală asupra câștigătoarei postului revenea, conform tradiției, văduvei ultimului împărat. Yehe Nara este desemnată câștigătoare și  este primită la curtea împăratului Xianfeng ca amantă de gradul 4, poziție numită  Gui Ren  

Relația principesei Martha Bibescu cu Regele Ferdinand

Principesa Martha Bibescu l-a întâlnit pe Principele Ferdinand pe vremea când era doar o fetiță. Și-a amintit, însă, toată viața acel moment. Avea 4 ani și l-a văzut pe prinț plimbându-se prin parcul regal de la Sinaia, împreună cu unchiul său, Regele Carol, și mătușa sa, Regina Elisabeta. Îl descrie ca fiind un tânăr foarte frumos. Despre înfățișarea lui Ferdinand își amintește, mai târziu, că, în urma unei boli grele, avea să-și piardă, din pricini necunoscute, frumusețea, chiar înainte de a-și pierde tinerețea. Martha Bibescu și Principele, apoi Regele Ferdinand, au fost prieteni apropiați. S-a spus că au fost chiar amanți, căci regele suferea din cauza deselor infidelități ale Reginei Maria, iar Martha era înșelată de soțul ei, mondenul George Valentin Bibescu. Relația principesei de la Mogoșoaia cu Ferdinand, chiar dacă nu există indicii că ar fi existat și intimități între cei doi, a fost una de prietenie solidă și de sinceritate persistentă. Când Regele Ferdinand a luat decizi

Marion Delorme și-a înscenat moartea ca să scape de eșafod

Fiica a președintui trezoreriei Franței din regiunea Champagne-Ardenne, Marion s-a născut într-un castel și și-a petrecut copilăria pe moșia familiei ei, primind educație particulară de cea mai bună calitate. Când a mai crescut puțin, l-a cunoscut pe poetul libertin, adept al filosofiei epicuriane, Jacq ues Val lee des Barreaux care a inițiat-o în tainele plăcerilor fizice devenind primul ei amant. Marchizul de Cinq-Mars Marion l-a părăsit fără regrete pe cunoscutul poet și a ajuns în brațele marchizului de Cinq-Mars, Henri Coiffier de Ruze d'Effiat. Despre acest marchiz se știa în epocă faptul că a fost, încă de când era adolescent, protejatul cardinalului Richelieu care l-a introdus la curtea regelui Ludovic al XIII-lea, supranumit cel Drept. Regele l-a primit foarte bine pe tânărul marchiz, iar acesta se afla mereu în preajma sa, fiindcă primise titlul de grande-maitre al garderobei regale. Nu după mult timp, însă, Cinq-Mars a început să comploteze împotriva regelui și a b

Păunica și Constantin Hagi Popp, familia care a construit comerțul modern în Țările Române

Constantin Hagi Popp In secolul al XV-lea se platea 1 la 30 pentru marfurile turcesti sau care veneau prin Turcia, ca piperul, șofranul, orezul, lămâile, smochinele, săpunul, stafidele, anasonul, tămâia, bumbacul si alte marfuri aduse pe Dunare. Intre articolele extrem de căutate care se transportau in Ardeal de negustorii greci ere piperul. Din productia Moldovei se exportau vite, fructe, vin si fân. De la turci se aduceau untdelemn, cafea, orez si migdale. Exporturile se faceau aproape exclusiv de catre armeni, evrei, sași și unguri. Paunica (Paunita) Hagi Popp Abatele Mably, in tratatul despre drepturile statelor europene, vorbeste despre articolele importate din Levant de catre negustorii care le aduceau in Tarile Române, și anume: mătase, păr de capră și de cămilă, bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale si toate articolele de coloniale. In cursul unui an, de la 1 noiembrie 1778 pana la 31 octombrie 1779 s-au importat de Țările Române în Ardeal mărfuri în valoare de 4 - 500.

Harriette Wilson si-a facut amantii de rusine

Printul de Wales, Lordul Cancelar si patru prim-ministri au trecut prin patul celebrei curtezane Harriette Wilson in perioada ei de glorie din Londra inceputului de secol XIX. Nascuta intr-o familie cu 15 copii, cu o situatie materiala relativ modesta - tatal familiei, un elvetian, avea un mic magazin de ceasuri in extrem de luxosul cartier londonez Mayfair, Harr iette a suferit destul de mult in primii ani de viata. Ii lipseau, in primul rand, rochiile si palariile pe care le vedea in vitrinele elegante din Mayfair si la care ravnea de cand era o fetita. Si-a inceput cariera de prostituata la 15 ani, moment in care si-a luat numele Wilson pentru ca numele cu care s-a nascut,  Dubouchet  i se parea prea greoi pentru englezi. Primul sau iubit celebru a fost William, lord de Craven, un ofiter cu o infatisare delicata si efeminata. Chiar in timpul relatiei cu lordul de Craven, Harriette avea, in paralel, o iubire zbuciumata cu Arthur Wellesley, primul duce de Wellington,  recunoscut a

Victimele isteriei Black Friday

Black Friday este ziua care deschide sezonul cumparaturilor de Craciun in Statele Unite si este fixata in vinerea din ultima saptamana a lunii noiembrie. Exista surse care noteaza ca prima zi de Black Friday cu acest sens, de shopping la reduceri, a fost marcata in 1932. Timp de multe secole, adjectivul "negru" a fost folosit pentru a descrie zilele si evenimentele care au produs calamități. Cel mai important eveniment de acest tip în istoria americană a fost Panica din 1869, atunci când speculatorii Jay Gould si James Fisk au profitat de legăturile cu administrația Grant într-o încercare de a da o lovitura pe piața aurului. Când președintele Grant a aflat de această manipulare financiara, a ordonat trezoreriei eliberarea unui supliment urias de aur, care a oprit aparent criza si a determinat scaderea prețurilor cu pana la optsprezece la sută. A fost un moment de cumpana in economia Statelor Unire, pentru ca multe averi au crescut sau au pierit in doar cateva ore. Chiar c

Afacerea "Colierul Reginei", povestea care a scandalizat Franta

În 1772, regele  L udovic al XV-lea a decis să-i facă un dar nemaivazut ultimei sale amante, Madame du Barry, pe care a cunoscut-o prin intermediul primului sau valet de camera. Jeanne du Barry iubea luxul si era extrem de rasfatata. Regele i-a facut cadou un servitor bengalez, foarte tanar, Zamor, pe care frumoasa metresa l-a îmbrăcat în haine elegant pentru a-l scoate în evidență. Rutina zilnică a Jeannei începea la ora 9, când Zamor îi aducea ceașca cu ciocolată. Dupa ora 10, ea era îmbrăcată de servitori într-o rochie fină și împodobită cu bijuterii. Apoi, coaforul Nokelle pentru ocazii speciale, sau Berline pentru coafura zilnica, veneau să-i coafeze părul în pulberi și bucle. După ce era gata, ea primea croitoresele si bijutierii care sperau că va cumpara cate ceva din ofertele lor extrem de scumpe. Regele Ludovic ii oferea un buget aproape nelimitat pentru vestimentatie, iar darul cel mai pretios pe care a incercat sa i-l ofere a fost un colier estimat la pretul de 2.000.000 d

Martha Washington, prima Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii

Martha Dandridge Custis avea 27 de ani și George Washington aproape 27 cand s-au căsătorit, pe 6 ianuarie 1759, la Casa Albă. Nunta a fost grandioasa. Costumul lui George Washington era extrem de elegant, albastru cu argintiu cu garnituri roșii și catarame aurii. Mireasa a purtat pantofi de mătase mov cu catarame cu paiete, incaltari care sunt si astazi expuse la Mount Vernon. Cuplul si-a petrecut luna de miere la Casa Albă timp de câteva săptămâni, înainte de a se muta la casa de la Mount Vernon, proprietatea lui George Washington. Martha si George au avut o căsnicie solidă, desi nu au avut copii. I-au crescut insa impreuna pe cei doi prunci ai Marthei dintr-o casatorie anterioara. Fiica, Patsy, a murit in adolescenta, in timpul unei crize epileptice. Fiul, John Parke "Jacky" Custis, s-a întors de la colegiu să-i aline suferintele mamei sale imediat dupa moartea surorii sale. Custis a fost apoi numit consilier la Washington si, în timpul asediului Yorktown, în 1781, a