DOSARE SECRETE

Emil Căpraru s-a născut pe 27 septembrie 1923 în comuna Mihăiţa, judeţul Dolj, în familia unui ţăran înstărit care avea 30 – 40 de hectare de pământ. Părinţii săi au avut trei băieţi, primul dintre ei va ajunge medic, cel de-al doilea născut a fost ales să aibă grijă de gospodăria părintească, iar mezinul avea să devină inginer. Emil, cel mai mare dintre cei trei copii, a urmat Colegiul Naţional Carol I din Craiova, pe care l-a absolvit în 1943. Tatăl său, Constantin Căpraru, sergent căzut prizonier la Stalingrad şi dus în lagărele sovietice, a murit în prizonierat, iar cel care a aflat primul cumplita veste a fost Emil, cel mai mare dintre fraţi. Deja student la Medicină, Emil s-a dus la Focşani, la cazarma unde ajungeau prizonierii de război eliberaţi de ruşi după 23 august 1944,   să afle veşti despre sergentul Căpraru. Tânărul a primit din mâna unui fost prizonier fotografia pe care el însuşi i-o dăduse tatălui înainte de mobilizarea pe front şi astfel a primit vestea că e orf

Despina Milița s-a născut în anul 1487 şi provenea dintr-un neam de nobili sârbi, fiind fata lui Ioan Brancovici, despot al Serbiei şi nepoata Mitropolitului Maxim, născut în familia Brancovici. Despina nu a reprezentat prenumele fetei, ci titlul pe care domniţele din Serbia îl primeau, aşa cum „despotoviţa” însemna soţie de despot. Tânăra Miliţa s-a căsătorit în anul 1505 cu Neagoe Basarab, care era cu 10 ani mai vârstnic, protejatul puternicei familii a boierilor Craioveni, crescut în casa lui Pârvu Craiovescu, unde a primit o educație temeinică, a învăţat greaca și slavona. Cuplul a avut șase copii - Theodosie, Stana, Petru, Ioan, Ruxandra şi Anghelina, însă doi fii și o fiică au murit în prima copilărie. După moartea premature a lui Neagoe Basarab, în 1521, unicul lor fiu supravieţuitor, Theodosie, care avea 16 ani la acel moment, a fost înscăunat domn al Țării Românești, sub tutela mamei sale, Despina Miliţa. Scaunul copilului - domn a fost uzurpat pentru o lună de Radu Vlad

Vlad cel Tânăr s-a născut în 1488 şi a fost fiul domnitorului Vlad Călugărul, cel care a condus Țara Românească între anii 1482 și 1495 și a celei de-a doua sa soții, Maria, care s-a călugărit sub numele de Eupraxia. Devenind domn în februarie 1510, la vârsta de 22 de ani, Vlad cel Tânăr a încercat să își consolideze relațiile cu regatul maghiar, punându-se sub suzeranitatea lui Vladislav al II-lea Jagiello. Conştient că nu poate rezista fără a avea şi sprijin intern, domnitorul a încercat să se apropie de puternica familie a Craioveștilor care, însă, îl pregătea pe Neagoe Basarab pentru a deveni domn al Ţării Româneşti. Boierii Craioveşti aveau o forţă economică şi, implicit, politică extrem de mare încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, deţinând 132 de sate și moșii, iar domnii aflați în scaun nu se puteau menține în funcţie fără a face înţelegeri cu această dinastie de vechi boieri. Chiar la începutul domniei lui Vlăduţ, în Ţara Românească s-a tipărit Octoihul, cea de

Marea Ducesa Alexandra Marea Ducesă Alexandra Georgievna a Rusiei s-a n ăscut pe 30 august 1870 în Corfu şi  a fost al treilea copil al regelui George I al Greciei și a reginei Olga. Fratele ei, regele Constantin I al Greciei va avea trei băieţi – George, Alexandru şi Paul, şi toţi trei vor deveni regi ai Greciei, şi două fete, una dintre ele fiind ducesa Irene de Aosta, viitoarea regină a Croaţiei, iar cealaltă, Elena, va deveni regina-mamă a României. Alexandra, căreia familia îi spunea "Greek Alix" sau "Aline", a fost foarte iubită de familie. Când a împlinit 19 ani, s-a măritat cu Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei, al optulea co pil al împăratului Alexandru al II-lea și al împărătesei Maria de Hesse. Cuplul a avut doi copii: Marea Ducesă Maria Pavlovna şi Marele Duce Dmitri Pavlovici Marea Ducesa Alexandra cu fiica ei, Maria Pavlovna Fiind însărcinată în șapte luni cu cel de-al doilea copil, Alexandra a plecat la plimbare, împreună c

Prințesa Elisabeta Alexandra Louise Alice de Hesse s-a născut pe 1 noiembrie 1864 și a fost al doilea copil al lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse și al Prințesei Alice a Regatului Unit, deci nepoată a reginei Victoria. Elisabeta și familia ei trăiau modest față de standardele regale, copiii își făceau singuri curat în cameră, iar mama lor, Alice, le cosea hainele. În timpul războiului austro-prusac, adeseori Prințesa Alice o lua pe Elisabeta cu ea în timp ce vizita soldații răniți într-un spital din apropiere. Când și-a pierdut mama și sora mai mică in urma îmbolnăvirii cu difterie, Elisabeta a suferit enorm. În adolescență, Elisabeta s-a îndrăgostit de Marele Duce Serghei Alexandrovici al Rusiei. Mătușa Elisabetei, împărăteasa Maria Alexandrovna a Rusiei, venea frecvent în vizită la Hesse și de multe ori era însoțită de fiii ei mai mici, Serghei și Paul. Serghei era un tânăr foarte credincios, care la început n-a impresionat-o prea mult pe Elisabeta. Însă după moartea

Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburg s-a născut pe 6 martie și a fost fiica prințului Philip Joseph de Salm-Kyrburg și a Mariei Theresa de Hornes. Prințesa s-a născut la Paris, unde părinții ei, aristocrați germani, s-au mutat în jurul anului 1750. Amalie avea trei surori și un frate, toți mai mari, și a primit educația potrivit rangului ei, studiind mai întâi la mănăstirea Port Royal, apoi la cea de la Bellechasse. În 1782, la cererea părinților ei, prințesa s-a căsătorit cu Anton Aloys, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen. În primăvara anului 1783, tânăra era deja însărcinată și, anul următor, soții se mută la Sigmaringen, reședința soțului ei. Dar noul oraș nu a fost deloc pe gustul ei astfel că, la zece săptămâni după nașterea fiului ei, Karl, prințesa s-a întors în orașul natal, Paris, părăsindu-și soțul,și a decis să rămână aici. În timpul Revoluției franceze, unicul frate al Amaliei, Frederic al III-lea, și iubitul pe care prințesa și-l făcuse după ce își părăsise so

Domniţa Bălaşa a fost cel de-al noualea copil și a șasea fiică a domnitorului Constantin Brâncoveanu si a soției lui, doamna Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, un comerciant ridicat la rang boieresc de Mihai Viteazul și pus pe tron de familia Cantacuzini. Bălașa s-a născut in anul 1693, în cel de al cincilea an de domnie al tatălui său și, ajunsă la varsta de 15 ani, în mai 1708, a fost măritată, la dorința lui Constantin Brâncoveanu, cu Manolache Lambrino San Chirita Andronache Rangavi. Acesta provenea dintr-o famile de origine greacă, fiind fiul marelui hartofilax al Patriarhiei din Constantinopol, și a fost ridicat la funcția de mare ban al Craiovei și ispravnic al scaunului Bucureștilor. Intrat în dizgrația sultanului Ahmed al III-lea, Constantin Brâncoveanu avea să piardă în 1714 tronul Țării Românești. Capugiul Mustafa-aga, unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Brâncoveanu, a fost trimis la București și primit de domnitor în marea sală de audiență. Scena

Antonio Lucio Vivaldi s-a născut pe 4 martie 1678, la Veneția, fiind fiul lui Giovanni Battista Vivaldi, violonist în orchestra Domului San Marco, și a Camillei Calicchio. Copilul a fost botezat acasă imediat după naștere chiar de către moașă, ceea ce a dus la presupunerea că starea lui de sănătate era precară. Vivaldi avea opt frați, iar tatăl său, Giovanni Battista, era frizer înainte de a deveni violonist profesionist. El l-a învățat pe Antonio să cânte la vioară, tot el fiind unul dintre fondatorii Sovvegni dei musicisti di Santa Cecilia, o asociație locală de muzicieni. În timpul copilăriei, sănătatea lui Antonio a fost problematică. Unul dintre simptomele frecvente, strettezza di petto ("apăsare în piep"), a fost interpretat ca o formă de astm. Acest lucru nu l-a împiedicat pe copil să învețe să cânte la vioară, să compună sau să ia parte la activități muzicale, deși i s-a interzis să cânte la instrumente de suflat. În 1693, la vârsta de cincisprezece ani, a încep

Victoria Melita, sora mai mica a Reginei Maria, s-a născut pe 25 noiembrie 1876 în Palatul San Anton din Malta, motiv pentru care cel de-al doilea nume al său a fost Melita. Tatăl ei era prințul Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria, iar mama era Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica țarului Alexandru al II-lea.   După ce Alfred şi-a terminat misiunea de ofiţer de marină în Malta, familia s-a întors în Anglia, locuind în următorii ani la Eastwell Park. În ianuarie 1886, la scurt timp după ce prințesa Victoria a împlinit nouă ani, familia a părăsit din nou Anglia pentru că tatăl a fost numit comandant-șef al escadrilei navale mediteraneene, cu sediul în Malta şi, pentru următorii trei ani, familia a locuit la Palatul San Anton din Malta, locul de naștere al Victoriei. În copilărie, prinţesa a avut un temperament dificil. Era timidă, prea serioasă și sensibilă, talentată la desen şi la muzică. Era deosebit de apropiată de sora ei, Maria, care va deveni regina

Carol s-a născut în Danemarca, fiind unicul fiu al regelui Canut al IV-lea al Danemarcei şi al soţiei sale, Adela de Flandra. Tatăl său a fost asasinat în catedrala din Odense în 1086, iar Adela s-a refugiat, înapoindu-se în Flandra, împreună cu Carol, pe atunci copil. Copilul a crescut la curtea comitală a bunicului său, Robert I Frizonul și a unchiului, Robert al II-lea. În 1092, Adela a plecat în sudul Italiei pentru a se căsători a doua oară, cu Roger Borsa, ducele normand de Apulia, lăsându-l pe micuţ în Flandra. În 1111, contele Robert al II-lea a murit, locul său fiind luat de vărul lui Carol, Balduin al VII-lea, iar tânărul a devenit un sfătuitor apropiat al noului conte care în, jurul anului 1118, a stabilit căsătoria lui Carol cu moștenitoarea comitatului de Amiens, Margareta de Clermont. Balduin a fost rănit pe când lupta cu regele Franței în septembrie 1118, și, neavând copii, l-a desemnat pe Carol ca succesor înainte de a muri, pe 19 iulie 1119. Devenit conte de Fla

Caroline de Brandenburg-Ansbach s-a născut pe 1 martie 1683 la Ansbach, în Germania, fiind fiica lui Johann Friedrich, Margraf de Brandenburg-Ansbach și a celei de-a doua soții, Prințesa Eleonora Erdmuthe de Saxa-Eisenach. Când fetiţa avea trei ani, ta tăl ei a murit de variolă la vârsta de 32 de ani,   iar Caroline și fratele ei mai mic, Wilhelm Frederick, au părăsit Ansbach împreună cu mama lor. În 1692, mama Carolinei s-a căsătorit cu Electorul de Saxonia, astfel că ea și copiii s-au mutat la curtea saxonă, la Dresda. Doi ani mai târziu, Eleonore Erdmuthe a devenit din nou văduvă după ce soțul ei a contactat variolă de la una dintre metresele sale. Eleonore a murit în 1696, iar copiii, Caroline și Wilhelm Frederick, s-au întors la Ansbach pentru a sta cu fratele lor vitreg, Margraful Georg Frederick II. Curând Caroline a ajuns la Lützenburg în afara Berlinului, în grija lui Frederick Elector de Brandenburg și a soției acestuia, Sophia Charlotte, care fusese prietenă cu mama dec