Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Carol al II-lea

Testamentul Regelui Ferdinand

   Momentul deciziei Principelui Carol de a renunta la tronul Romaniei, in decembrie 1925, a coincis cu declansarea bolii incurabile a tatalui sau, Regele Ferdinand Intregitorul. Monarhul avea doar 62 de ani in iulie 1927, cand a incetat din viata la Sinaia. Printr-un codicil la testamentul pe care il scrisese in 1925, Regele Ferdinand a decis dezmostenirea principelui ratacitor dupa ce acesta l-a instiintat de intentia sa de a renunta la    succesiunea tronului României, la drepturile, titlurile şi prerogativele de s-ar fi bucurat in calitate de prim nascut al marelui rege. "A voit Domnul să încerce ţara, pe mine şi pe Regină cu o mare durere, prin renunţarea la tron a Principelui Carol. Până la sfârşitul vieţii nu se va şterge din inima mea jalea care m-a cuprins când m-am văzut silit să iau act de această hotărâre a primului meu născut, constatând că din nenorocire această măsură o impuneau de interesele Statului şi ale Coroanei, care în orice împrejurare a...

Elena Lupescu visa sa devina actrita

Distractia noastra de predilectie este cinematograful, unde suntem mai putin observati decat la teatru sau la opera. Atat mie, cat si lui Carol ne plac comediile. Actorii nostri preferati sunt Charlie Chaplin, Buster Keaton, Harold Lloyd, Douglas Fairbanks si dulcea lui Mary Pickford. (...) Societatile americane de filme mi-au facut diferite oferte sa apar pe ecran. Nu sunt inchipuita spre a crede ca aceste oferte s-au adresat talentului meu sau frumusetii mele. Nu calitatile mele i-au facut sa mi se adreseze, ci situatia mea. (...) Am refuzat, parandu-mi-se ceva ingrozitor sa fiu privita ca un obiect de curiozitate, ca un numar oarecare de circ. Totusi, as avea o mare dorinta sa apar intr-un film, insa numai daca as sti ca am talent pentru asta. Dupa cate mi se spune, nu frumusetea joaca un rol pe ecran, caci sunt femei frumoase care par urate si viceversa. Socot acest lucru pentru mine ca un noroc, in cazul cand va fi sa apar vreodata intr-un film. Regret mult ca-mi lipseste diba...

Cuibul de la Neuilly: Elena Lupescu si Carol al II-lea. Destainuiri senzationale

Pentru villa pe care o ocupam in Neuilly, platim o chirie anuala de opt sute de mii de franci. Este o casa simpla si era partial mobilata cand am cumparat-o nai. Restul am mai completat cu carti, tablouri, bibelouri, diverse lucruri din vechiul meu menaj, un pian mare. Am mai brodat un sal cu motive romanesti, sal pe care l-am asezat deasupra pianului, iar in diferite locuri am asezat fotografii ale Reginei Maria, ale Regelui Ferdinand, ale Regelui Nicolae, ale Printului Nicolae. Mai avem in odaia de dormit doi canari care ne inveselesc cu cantecele lor. Villa noastra se afla situata in fundul curtii, de pe Bulevardul Binneau. Despartirea dintre trotuar si gradina este facuta printr-un zid de piatra. Vila se compune dintr-un salon, o biblioteca si o sufragerie, toate la parter. La etaj avem un apartament compus din sapte camere. In spatele villei avem bucataria si alte dependinte. Veniturile lui Carol se compun din produsul imobilelor, castelelor si mosiilor sale, pe care le-a mos...

Ce cadouri a primit Principesa Ileana la nunta

In iunie 1930, c and Carol al II-lea a decis sa-si reia locul pe tronul Romaniei, sora lui, Principesa Ileana, se afla într-o calatorie în Egipt.  Initial, tanara a salutat gestul politic al fratelui său, însă, la scurt timp, noul rege  a decis să-i limiteze aparițiile publice. Trebuie sa spunem ca, la acel moment, atat Ileana, cat si mama ei, Regina Maria, erau extrem de populare. La sfârșitul anului 1930, Ileana îi scrie Regelui Carol al II-lea: „Te rog să înl ături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”.  CAROL AL II-LEA, SPERIAT DE POPULARITATEA PRINCIPESEI Carol al II-lea era hotărât să nu împartă cu niciun alt membru al familiei regale puterea politică. Il deranja foarte tare popul...

Destinul trist al unui regine

https://www.facebook.com/DosareSecrete/ Principesa Elena a Greciei si a Danemarcei s-a casatorit in 1921 cu principele Carol al II-lea devenind principesa Elena a Romaniei si, mai tarziu, dupa moartea regelui Ferdinand, regina mama. In 1910, pe cand avea doar 14 ani, a fost fortata sa plece in exil, impreuna cu intreaga familie regala, dupa ce bunicul ei, regele George I al Greciei, a fost detronat. Constantin I si familia sa In martie 1913 tatal sau, Constantin I, preluase tronul si a domnit pana in 1917, cand a fost alungat din tara pentru ca nu i-a sprijinit pe Aliati in timpul primului razboi mondial. Conducerea monarhica a Greciei a fost preluata de fratele sau, Alexander, care a murit dupa doar 3 ani de domnie, in urma unei septicemii. Moartea fratelui sau, pe care l-a iubit enorm, la doar 27 de ani, a marcat-o extrem de tare pe principesa Elena. Principesa Elena a Greciei si Principele Carol al II-lea Se casatoreste cu Carol al II-lea, pe care il cunoscuse cu doi an...

Elena Lupescu, marea pasiune

Destăinuiri senzaționale: Aventura de dragoste cu principele Carol https://www.facebook.com/DosareSecrete/ Când l-am întâlnit prima dată pe Prințul Carol, eram încă copii. L-am întâlnit în casa administratorului uneia din moșiile Regelui. Este multa vreme de atunci, căci azi sunt femeie de 28 ani, iar Prințul are 34 de ani.  Elena Lupescu in Bermude, 1941 Sunt născută în România. Tatăl meu este roman, iar mama mea, rusoaică. Nu sunt evreică, după cum se spune. Este foarte drept că am trăit mult printre evrei, unde am foarte mulți prieteni. Dacă aș fi evreică, nu m-aș rușina s-o spun. Aș fi mândră de aceasta. Într-una din zile, tatăl meu, care era chimist și locuia într-un orășel aproape de conacul  uneia din moșiile regale, fu invitat la un ceai, de Regina Elisabeta, soția Regelui Carol,  regina cunoscută sub numele de Carmen Sylva, regina poetă. Tatăl meu, știind că Regina Elisabeta, adoră copiii, m-a luat și pe mine. Deși a trecut, de atunci și până ac...

Magda Lupescu si-a facut operatie estetica in 1944

Doctorul Daniel Shorell, chirurg plastician din Miami, a avut numai paciente celebre. Iar acest lucru se intampla la mijlocul secolului trecut. Prin cabinetul sau au trecut actrite, ducese, oameni de afaceri si politicieni. Prima celebritate care a marturisit ca a fost operata de doctorul Shorell a fost ducesa de Windsor (fotografia din stanga), iar acest lucru se intampla in august 1940. Magda Lupescu (foto dreapta_, iubita regelui Carol al II-lea, a pasit in cabinetul medical in aprilie 1944 pentru un lifting facial. Doctorul povesteste, pentru jurnalistii revistei "The Miami News" (numarul din 9 aprilie 1944) cum decurge procedura: pacientul este pregatit pentru operatie si i se da un sedativ. Pregatirea inseamna ca parul din jurul tamplelor este tuns, iar apoi suprafata este complet barbierita. Apoi pacientului i se administreaza un anestezic local puternic (adrenalina si novocaina). Dupa aceea incepe operatiunea chirurgicala propriu-zisa, pe care jurnalistii de la Miami ...