Treceți la conținutul principal

Cuibul de la Neuilly: Elena Lupescu si Carol al II-lea. Destainuiri senzationale

Pentru villa pe care o ocupam in Neuilly, platim o chirie anuala de opt sute de mii de franci. Este o casa simpla si era partial mobilata cand am cumparat-o nai. Restul am mai completat cu carti, tablouri, bibelouri, diverse lucruri din vechiul meu menaj, un pian mare.
Am mai brodat un sal cu motive romanesti, sal pe care l-am asezat deasupra pianului, iar in diferite locuri am asezat fotografii ale Reginei Maria, ale Regelui Ferdinand, ale Regelui Nicolae, ale Printului Nicolae.
Mai avem in odaia de dormit doi canari care ne inveselesc cu cantecele lor.
Villa noastra se afla situata in fundul curtii, de pe Bulevardul Binneau. Despartirea dintre trotuar si gradina este facuta printr-un zid de piatra.
Vila se compune dintr-un salon, o biblioteca si o sufragerie, toate la parter. La etaj avem un apartament compus din sapte camere. In spatele villei avem bucataria si alte dependinte.
Veniturile lui Carol se compun din produsul imobilelor, castelelor si mosiilor sale, pe care le-a mostenit de la unchiul si tatal sau. Aceste venituri i se trimit lunar din Bucuresti.
Ne culcam de regula foarte tarziu, asa ca nu ne sculam tocmai de dimineata. Dejunul il luam in camera mea si se compune din cafea cu lapte, cozonac si fursecuri.
Dupa dejun urmeaza toaleta, dupa care primim vizitatorii sau facem cate o plimbare calare la Bois de Boulogne.
In vara trecuta obisnuiam sa jucam tenis. Anul acesta, insa, lipsindu-ne energia necesara, nu mai facem acest sport.
La instalarea noastra la Paris, primeam vizite foarte putine. De un timp incoace, vizitele s-au inmultit. Primim cu placere oaspetii, princtre care se afla multi aviatori romani, prieteni personali ai lui Carol.
sursa: Memoriile doamnei Elena Lupescu: aventura de dragoste cu fostul principe mostenitor Carol. Destainuiri senzationale

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni