Treceți la conținutul principal

Banca Nationala, interventie pentru salvarea unei societati anonime pe actiuni

Banca Marmorosch-Blank a fost infiintata in 1884, de Isaac Marmorosch si Mauriciu Blanck, comanditati de bancile Pester Ungarische Comercial Banc si Blank fur Handel und Industrie Berlin, cu un capital de 5 milioane de lei. 
Mauritius Blanck
In decembrie 1904 s-a transformat in societate anonima de actiuni, cu un capital de 8 milioane de lei, impartit in 16.000 de actiuni a 500 de lei. Un an mai tarziu isi sporeste capitalul, iar in 1910 avea un capital social de 12.500.000 de lei. Este banca cu operatiunile cele mai intinse si are actiuni la numeroase intreprinderi industriale. A participat la toate imprumuturile pe care le-a constractat statul. 
Inainte ca Guvernul Romaniei sa ia decizia de a trimite tezaurul la Moscova, premierul Ion I.C. Bratianu i-a cerut opinia batranului bancher Blanck. Inteleptul evreu a respins categoric ideea primului ministru si a incercat sa-l convinga sa trimita banii Romaniei la Londra. Cum taxa de asigurare era de 10 milioane de lei aur si Bratianu se gandea ca valoarea asigurarii e prea mare, Blanck i-a spus„Consider că într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de 10 milioane pentru tezaurul țării noastre nu este exagerată". Premierul Bratianu nu l-a ascultat pe experimentatul bancher, iar tezaurul Romaniei pare, acum, pe veci pirdut.
În anii '20, Banca Marmorosch Blank era cea mai puternică bancă comercială din România. În 1923 banca avea 25 de sucursale în tara și patru în străinătate si controla 115 firme prin intermediul cărora era  legată de marile companii din fosta tabără a Aliaților din Primul Război Mondial, dar menținea, în paralel, și legături vechi pe care le avea cu bănci din tabăra opusă, precum Pester Ungarische Kommerzial Bank și Darmstdater Bank. Fondatorul ei, Mauriciu Blank, a murit in 1929 si a scapat de rusinea de a vedea cum usile elegante ale sediilor sunt luate cu asalt de mii de oameni furiosi. Este inmormantat in Padurea Baneasa, intr-un mic mausoleu proiectat de arhitectul Duiliu Marcu. Fiul lui (si urmas la conducerea bancii), mondenul Aristide Blanck nu a facut aceeasi politica inteleapta in administrarea bancii pe care o primise mostenire. A intrat in anturajul Regelui Carol al II-lea, i-a facut servicii acestuia (si Elenei Lupescu, amanta regala), a fost parte a camarilei care l-a sprijinit pe rege in dictatura pe care a instaurat-o in Romania anilor '30.
Dupa criza economica din 1930 Banca Marmorosch Blank a intrat în incapacitate de plată și nu a mai putut face față cererilor de restituire a depozitelor. In scurt timp a intrat în faliment, in ciuda interventiei Bancii Nationale care a incercat sa o salveze, preluându-i debite insolubile și acordându-i credite preferențiale. Ulterior Banca Marmorosch a obținut concesiunea pentru desfacerea de tutun și sare care fusesera până atunci monopolul exclusiv al Statului. Firma Discom, cea care a preluat, în numele băncii, monopolul statului în domeniul tutunului și țigărilor, s-a angajat să achite creditul acordat de către BNR într-un termen de 14 ani. B.M.B a reușit astfel să se mențină până în 1948, când a fost nationalizata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni