Treceți la conținutul principal

Sanctificarea lui Ieremia Valahul la Vatican. Singurul roman canonizat de Biserica Catolica

Ieremia Valahul
Extras in presa romaneasca, 1931
Eremia Valahul s-a nascut la 27 iulie 1556 in Moldova. La 18 ani paraseste tara si pleaca in Italia „unde se află papa si sunt calugari sfinti”.
Trece Carpatii prin pasul Oituz si ajunge la Alba-Iulia, iar de aici, insotindu-l pe medicul italian Pietro Lo Iacomo ajunge la Bari. Din Bari se indreapta spre Napoli, unde intra in Manastirea Capucinilor, primind numele de Ieremia, la 8 mai 1578.
Misiunea pe care o primeste este sa-i ingrijeasca pe fratii bolnavi din manastirea Sfantul Efrem cel Nou din Napoli si acest lucru il face timp de 40 de ani cu aleasa blandete si daruire. Devine atat de cunoscut pentru calitatile sale de slujitor al bolnavilor, incat clerici si laici deopotriva, imbolnavindu-se, cereau sa fie vizitati de fratele Eremia.
La inceputul lunii martie a anului 1625 moare chiar in timp ce vizita un bolnav
Procesul pentru recunoasterea sfinteniei sale a fost demarat de Cardinalul Decio Carafa, Arhiepiscop de Napoli, la sapte luni de la moartea fratelui Ieremia. Procesul a fost continuat si ulterior intrerupt, pe rand, sub Papii Urban al VIII-lea, Clement al X-lea, Inocenţiu al XI-lea. Motivele sistarii repetate a procesului raman si astazi un mister.
In 1905, carturarul Gheorghe Sion a gasit, intr- un anticariat din Roma, o carte veche, Vita di Fra Geremia Valacco. Era prima biografie a calugarului. scrisa de Francesco Severini da Napoli. Aceasta a ajuns in mainile lui Nicolae Iorga si la Academia Română în 1914. 
Primele dezbateri procedurale pentru a fi declarat sfant au inceput in 1925 la Vatican, adica cu 7 ani inainte de a se implini cei 300 de ani de la moartea sa. In consiliul Vaticanului constituit in acest scop a existat, conform normelor, un procuror care l-a acuzat pe candidat ca a fost un simplu muritor. Aparatorul din oficiu al lui Ieremia Valahul a descris, in replica, viata lui de sfant, marile lui calitati sufletesti, minunile savarsite de el. Consiliul a cercetat pe indelete toate marturiile ce se aduceau in sprijinul tezei sanctificarii si, in 1930, i s-a conferit titlul de Felix, fericitul. In 1931 a inceput cea de-a doua faza, in urma careia urma sa i se acorde titlul de Beatus. Dar procedurile au fost abandonate.
Grigore Manoilescu in 1945
In 1946 profesorul Grigore Manoilescu, jurnalist, director al ziarului Buna Vestire, apropiat al Miscarii Legionare, gaseste o noua lucrare despre Ieremia: "Un eroe romeno in terra italiana" si reincepe oficiile pentru finalizarea procedurilor de sanctificare.

Inaugurarea Colegiului Piu Romeno, 1937
Descoperirea mormantului lui Ieremia Valahul i se datoreaza tot lui Grigore Manoilescu, cel care a facut cercetarea cea mai laborioasa pentru recunoasterea calitatilor de sfant ale romanului. Reuseste, cautand in arhive, sa descopere osemintele calugarului capucin intr-o manastire desfiintata in 1865, si care, intre timp, isi schimbarse de multe ori destinatia, fiind, printre altele, si închisoare. In ziua de 16 iunie 1947, in prezenta provincialului capucinilor, avand toate aprobarile civile si bisericesti, Manoilescu a desfacut un mormant care s-a dovedit a fi al Fericitului Ieremia Valahul. Dovada de necontestata fost o placa dreptunghiulara de marmură cu inscriptia: "Hic iacet Fr. Ieremias a Valacchia. Q Obyt die V Marty MDCXXV". 
Relicvele Sfantului Ieremia Valahul
Pe 14 octombrie 1947 s-a procedat la recunoasterea canonica a osemintelor, iar pe 18 decembrie 1959, Papa Ioan al XXIII-lea promulga decretul prin care era recunoscut caracterul eroic al virtutilor fratelui Ieremia. In 2002, la mai bine de 350 de ani de la moartea sa, Ieremia Valahul avea sa fie ridicat la cinstea altarelor de catre Papa Ioan Paul al II-lea. "In istoria voastră bimilenara, atat de bogata, cu atatea valori de credinta, Eremia Valahul este primul roman care este ridicat oficial la gloria altarelor", a spus Papa in limba romana la ceremonia de beatificare.

Astazi, relicvele sale se afla in biserica capucinilor din Napoli. Sarcofagul si placa cu inscriptie descoperită de Manoilescu se afla la intrarea în biserica Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, langa baptisteriu. Colegiul a fost infiintat in 1937 pe papa Pius al XI-lea si se adresează tinerilor romani greco-catolici care doresc să devină preoți. 








Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni