Buletinul medical al nașterii Regelui Mihai

Monitorul Oficial publică următorul buletin medical iscălit de prof. dr. Lauros, d-na dr. Manicatide Venert (medic ginecolog, prima femeie doctor docent din România) și dr. Eduard Romalo, medic oficial al Casei Regale:

"În seara zilei de 24 octombrie, ivindu-se în starea sănătății Alteței Sale Regale Moștenitoarea simptome cari puteau repede aduce complicații serioase, o intervenție a fost judecată indispensabilă. Ea a avut loc cu succes în ziua de 25 octombrie după-amiaza. Alteța Sa Regală a dat naștere la orele 19,40 unui principe de constituție destul de satisfăcătoare. Starea Augustei Mame este ameliorată".

Noul principe se va numi Mihai.

Guvernul nostru a înștiințat guvernul elen printr-o telegramă despre nașterea noului vlăstar princiar al României

FELICITĂRILE GUVERNULUI

Azi dimineață (27 octombrie 1921, n. red.), toți membrii guvernului, în frunte cu generalul Averescu, președintele consiliului, s-au dus la palat, unde au prezentat suveranului felicitări.

La orele 1, Regele a plecat, cu un tren special, la Sinaia.

În vagonul regal au mai luat loc d-nii miniștri Averescu și Mișu Antonescu, cari vor prezenta princiarilor soți felicitările guvernului.

Primul ministru și ministrul de justiție vor semna actul de naștere al noului principe.

Miniștrii se vor reîntoarce în Capitală la orele 8. Diseară, la orele 9, are loc un consiliu de miniștri.

După 11 ani, Realitatea Ilustrată îi dedică Principelui Mihai un număr special cu ocazia aniversării din 25 octombrie

Măria sa este foarte matinal. La șase și jumătate este în picioare. Nu are nevoie pentru această timpurie trezire de niciun îndemn. Și-a disciplinat îndeajuns existența, după norme ce sunt de tradiție seculară în glorioasa sa familie, pentru a avea în sine însuși semnalul cel mai fără de greș al chemării la lucru.

Cum se scoală, voinicul copil iese în parc îmbrăcat într-un costum de training, oricare ar fi vremea, și, sub supravegherea colonelului Pălăngeanu, instructorul său, se dedă exercițiilor de mișcare ce îi sunt ordonate și la care se supune cu o surâzătoare plăcere. Pe ploaie, sub biciuirea vântului, câteodată chiar sub puzderia confetiilor albe ale zăpezii, sportivul principe nu renunță la ceasul lui de exerciții fizice.

Iată programul acestui ceas de activitate: mai întâi câteva ocoluri de fugă zdravănă, pe aleea din coasta Foișorului, pentru elasticizarea pasului și bogata funcționare a plămânilor. Un minut pauză și paralelele sunt luate în primire de două brațe tinere, dar musculoase, în balansuri de o grație seducătoare. Vine apoi rândul fusului, al prăjinei și al belciugelor.

S-au făcut, astfel, orele opt și jumătate. După ce și-a luat baia, cu obrajii îmbujorați de sănătate, Măria sa trece în sala de mâncare unde își astâmpără foamea. Dejunul acesta este substanțial, dar foarte redus. Măria sa știe s[ pună frâu poftei de mâncare, fiindcă dorește să-și îngrijească silueta, amenințată acum câtăva vreme de o dezvoltare precipitată pentru vârsta sa.

Are această cochetărie adorabilă, care coboară și ea, firește, din adâncurile unui atavism de cult al frumuseții trupului și sufletului.

Cu foamea astâmpărată, atât cât trebuie pentru o nouă concentrare de vrednicie și atenție, cel mai mic fruntaș al armatei române trece la o parte mai gravă a programului său zilnic.

LECȚIILE
Acum este în camera sa de studiu. În așteptarea profesorului, elevul de clasa I de liceu - Mihai al României - își așază pe masă caietele ținute cu îngrijire și cărțile solid legate.
În față, pe perete, Măria Sa are, înrămată, diploma de absolvire a clasei a patra primară, clasă pe care a urmat-o efectiv în ultimele luni la școala din Sinaia.
Profesorul, dl. Ionescu, vine la ora 9. Lecția decurge după norma obișnuită între orice dascăl și elevul său. Nu-s de față decât un învățător și un învățăcel.
În timpul acestei ore, celelalte considerațiuni de protocol și ceremonie sunt suspendate. Elevul Mihai al României este pasionat de studiu. Cu o curiozitate extrem de ascuțită și cu o memorie excepțională. Voievodul vrea să știe totul și reține totul.
Printre studiile preferate ale școlarului domnului Ionescu stă matematica. Măria Sa Voievodul are o aplicare manifestă și stăruitoare pentru știința numerelor, în cercetarea cărora îi place să întârzie ore întregi.
Pe același plan al interesului său intră, firește, istoria. Am zis firește fiindcă preferința vlăstarelor regale pentru studiul trecutului este aproape o regulă generală. Cine se poate mira că cei ce poartă în ființa și în dreptul lor tot ce este mai mândru din comorile istoriei sunt ispitiți de lectura și povestea faptelor în care au sentimentul că iau cunoștință de propria lor îndreptățire în viață și în aspitații?
Cu ceea ce se împacă mai puțin moștenitorul tronului regal este caligrafia... Îl obosește scrisul, pentru care nu simte o vocație specială. Sunt singurele supărări pe care i le provoacă dascălul său, care e nevoit să-i pună adesea o notă insuficientă. Școlar ambițios, însă, Voievodul nu se lasă cu una, cu două și izbutește, până la urmă, să obțină chiar la caligrafia antipatică o notă bunicică.
O AMINTIRE
Din vremea când Măria Sa frecventa școala din Sinaia se leagă o amintire de oarecare... senzație.
S-o povestim: Măria Sa, când ajungea la școală, își lăsa basca la vestiarul clasei, alături de șepcile și pălăriile celorlalți școlari. Într-o zi, la plecare, Prințul constată că-i lipsește de pe beretă una din insignele sportive. Foarte contrariat, el se duse la profesor și se plânse de această neplăcere.
- Cred că mi-a luat-o cineva, spuse Voievodul
- Imposibil, Măria Ta, răspunse dascălul. În școala noastră nu se fură!
Minuțios și corect în toate gesturile sale, Voievodul a plecat nemulțumit de neatenția sa, convins că a pierdut insigna.
S-a întâmplat însă ca profesorul, bănuind ceva necurat în dispariția senzațională a insignei sportive, să facă o mică anchetă. El s-a adresat atât de convingător elevilor, implorându-i să nu lase o asemenea pată pe cinstea școalii lor, încât unul dintre ei s-a ridicat sfios și cu lacrimi în ochi a mărtirisit:
- Domnule, eu am luat-o!
- Cum ți-a venit să faci una ca asta?
- Am vrut să o am amintire de la Măria Sa.
În cuvintele elevului era adevărul adevărat, fiindcă, în afară de faptul că nu dăduse niciodată probă de apucături rele, se bucura de simpatia obișnuită a regescului său camarad.
A doua zi, mare fu bucuria Voievodului când profesorul îi aduse la cunoștință că prețioasa insignă a fost găsită, mulțumită ostenelilor prietenești și devotate ale elevului cu pricina. Măria Sa a avut atunci un gest care demonstra mai mult decât toate insignele și formele de respect, toată măreția rasei din care se trage: a dăruit scumpul său obiect camaradului, care, cu ochii înlăcrimați, a mulțumit bâlbâindu-se de bucurie, ca și de ascunse remușcări.