Treceți la conținutul principal

Principele Nicolae, casatorie morganatica

Încă inainte de izbucnirea Primului Război Mondial principele Nicolae, Nicky, aşa cum îl alinta mama sa, Regina Maria, a fost trimis la vestitul Eton College, în Marea Britanie. Asta în ciuda pasiunii sale declarate pentru medicină, la care s-a opus bătrânul rege Carol I pentru că un fiu sau un nepot regal nu putea fi decât militar. În timpul colegiului, prințul și-a uitat slăbiciunea pentru medicină. Dar a izbucnit războiul, Regele Carol a murit şi familia a decis că e mai bine să se întoarcă în Romania. Imediat după 1918, Nicolae își continuă studiile la Eton, iar apoi face un stagiu militar în flota britanică. 
În anii '20 apar zvonuri în legătură cu viaţa deloc disciplinată pe care o ducea prințul. Regina Maria este hotărâtă să taie răul de la rădăcină, nevrând să se mai ajungă  în situația creată de celălalt fiu al sau, Carol. Aşa că îi atrage atenția fiului său să fie mai cumpătat cu distracțiile.
Dupa ce Carol fuge cu Elena Lupescu, iar Mihai devine rege al României, principele Nicolae, în calitatea lui de unic unchi, devine membru al Regenţei. Cum acest rol nu-i era deloc pe plac, face tot ce-i stă în putinţă pentru a-l sprijini pe fratele său mai mare să revină pe tronul României. Este un fervent artizan al Restauraţiei şi, dupa ce aceasta se înfăptuieşte, îşi imaginează că Regele Carol îi va fi recunoscător. 
Nu după mult timp, adica la doar un an de la revenirea Regelui Carol al II-lea, Nicolae se îndrăgosteşte iremediabil de soţia politicianului N.N. Saveanu. Ioana Doletti avea 29 de ani, iar principele era cu 10 ani mai mare.
Nicolae i-a cerut lui fratelui său să-i aprobe căsătoria cu Ioana, divorţată acum de fostul soţ, dar regele nu acceptă, deoarece, conform Statutului Casei Regale, membrii acesteia nu se puteau căsători decât cu persoane aparţinând unor familii domnitoare. Relaţiile dintre fraţi se deteriorează rapid.
În faţa refuzului categoric, Nicolae şi Ioana Doletti s-au căsătorit, în secret, la sfârşitul lui octombrie 1931, în localitatea Tohani din judeţul Buzau. Aflând, Carol i-a cerut ministrului Constantin Argetoianu să găsească o soluţie pentru anularea căsătoriei. Cum o rezolvare a situaţiei nu s-a găsit, regele a decis să i se acorde principelui „un timp de gândire”, iar în acest scop să fie lăsat să plece, pentru şase luni, în străinătate, oferindu-i-se 50 000 de franci pe lună şi 500 000 de lei la plecare. Principele Nicolae a acceptat, mai ales că şi-a luat şi soţia. Cei doi au călătorit întâi în Franţa, iar apoi în Elveţia. Peste tot principele Nicolae o prezenta pe Ioana cu titlul „principesă a României”.
În decembrie 1931, Tribunalul de Ilfov constată că principele Nicolae nu a avut consimţământul regelui pentru căsătoria sa cu Ioana Doletti, drept care căsătoria este declarată „inexistentă”. 
După doi ani, Nicolae revine în România pentru festivităţile prilejuite de semicentenarul Castelului Peleş din Sinaia. În timpul paradei militare, principele a refuzat să stea alături de Carol al II-lea, iar când secretarul regelui l-a invitat lânga suveran, l-a înjurat, în auzul publicului. 
Relaţiile dintre cei doi fraţi au fost tensionate mult timp de acum înainte. Totusi, tăvălugul vremurilor şi destinul trist al Casei Regale a României l-au determinat pe Nicolae să-şi ierte fratele care l-a alungat din ţară pentru un păcat pe care însuşi regele Carol l-a săvârşit: iubirea pentru o femeie de rang inferior faţă de cel al familiei regale. 
Principele a fost singurul membru al familiei care a participat la înmormântarea fostului rege al României, în 1953, la Estoril. Explicaţia lui: "Am venit la înmormântarea lui Carol, pentru ca am simţit că era de datoria mea, deşi l-am urât pe fratele meu mai mult decât orice pe lume. Carol a fost însa fratele şi regele meu."
Principele Nicolae a iubit-o enorm pe Ioana Doletti. Moartea ei, în 1963, i-a provocat multă suferinţă. I-a supravieţuit până în 1978 şi a încetat din viaţă la Madrid, în Spania şi a fost înmormântat în Elveţia, la Lausanne. Dorinta sa, ca trupul sa-i fie adus in tara dupa moarte, la Sinaia, Curtea de Arges sau Snagov nu a fost dusă la îndeplinire. 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni