Treceți la conținutul principal

Masacrul bolsevic de la Winnitza

Masacrul bolsevic dela Winnitza vazut de delegatiile bisericesti straine

Dupa sapaturile de la Katyn, care au deconspirat moartea violenta a ofiterimii polone prizoniere la bolsevici, ucisa cu cruzime ingrozitoare si aruncata in mari gropi comune, in paduri, administratia germana din teritoriul rusesc a aflat ca si la Winnitza, in Ucraina vestica, zac alte multe mii de nevinovati, arestati si ucisi de politia bolsevica.
Orasul Winnitza, asezat aproape de granita nordica a Transnistriei, avea, inainte de cel de-al doilea razboi mondial, cam o suta de mii de locuitori. Crimele in masa au fost comise de NKWD, politia secreta a Uniunii Sovietice.
Din octombrie 1937, zelul barbar al bolsevicilor s-a abatut cu sete asupra Winnitzei si a intregii regiuni. Mii de arestari si de disparitii ingrozeau si ingrijorau populatia ucraineana. Exista banuiala ca cei arestati de catre bolsevici au fost ucisi si ingropati, dar, in acei ani, nu s-au facut prea multe cercetari. Abia in primavara anului 1943, dupa ce teritoriul a trecut in administrarea nemtilor, au inceput sa apara indicii care au dus la descoperirile ce s-au facut la Winnitza. Sapaturile au inceput la 24 mai 1943 si, de atunci, au inceput sa apara zilnic informatii despre executii savarsite de politia rosie in anii 1937-1939.
Guvernul german a invitat delegatii straine de medici, ziaristi, reprezentanti ai Bisericii, din tarile aliate si neutre sa vada ce s-a descoperit la Winnitza.
Patriarhul Nicodim al Romaniei a recomandat, ca delegat al Bisericii Ortodoxe Romane, pe Mitropolitul Visarion, seful misiunii ortodoxe romane in Transnistria, care a fost insotit de trei profesori de la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Aceasta delegatie a plecat la Berlin pe 12 iulie si s-a inapoiat pe 22 iulie 1943 la Bucuresti, gasindu-se la Winnitza in zilele de 16 si 17 iulie.
Delegatii straini au fost dusi sa viziteze locurile in care politia bolsevica si-a ingropat victimele: o gradina cu pomi in cartierul Dolinki, aflata la un kilometru de centrul orasului, parcul popular si cimitirul ortodox, aflat la marginea orasului, toate trei aflate pe soseaua care duce de la Winnitza la Litin. Cele mai multe gropi si cadavre au fost descoperite in gradina ce se intinde pe o suprafata de un hectar, fiind putin retrasa de la sosea. Aici s-au descoperit 38 de gropi, sapate pe trei laturi ale gradinii. Fiecare groapa continea cam 100-130 de cadavre; in cateva se aflau peste 200 de morti. Cadavrele erau suprapuse, asezate in straturi, peste care au fost aruncate rufe, haine si alte obiecte ale celor ucisi, fiind acoperite apoi cu pamant. Din aceste gropi s-au scos, s-au cercetat medico-legal si s-au inmormantat crestineste, pana la 16 iulie 1943, 1610 cadavre. Socotind numarul gropilor din cele trei locuri improvizate in cimitire clandestine si numarul cadavrelor gasite in gropile ce s-au deschis, zac la Winnitza, dupa cel mai prudent calcul al autoritatilor, cel putin zece mii de oameni ucisi de bolsevici. Daca se tine cont de numarul celor arestati si disparuti la Winnitza si in imprejurimi, numarul mortilor trebuie sa fie si mai mare. Primarul orasului, un distins profesor ucrainian, crede ca sunt cel putin cincisprezece mii.
Cine erau victimele
Autoritatile au stabilit ca marea majoritate a celor ucisi erau muncitori din colhozuri si sovhozuri. Din 224 de cadavre identificate la Winnitza pana la 14 iulie 1943, 80% erau ale taranilor. Celelalte victime sunt preoti, intelectuali, functionari, meseriasi, ofiteri chiar. Dupa varsta, arestatii erau in majoritate oameni maturi, cu varsta cuprinsa intre 40-50 de ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni