Treceți la conținutul principal

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România


Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză.
Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat.
În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915.
În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de istoria literaturii dramatice.
Conferințele ei erau considerate adevărate prelegeri de umanism, iar cursurile pe care le ţinea acopereau dramaturgia clasică franceză, tragedia greacă și drama elisabetană. De asemenea, a ținut cursuri de sociologie la Înalta Școală de Asistență Socială, militând penru emanciparea și educarea femeilor.
În 1940 ia atitudine publică împotriva asasinării lui Nicolae Iorga de către legionari şi devine o voce din ce în ce mai cunoscută în societatea românească. Era o susţinătoare a monarhiei şi adversară declarată a regimului politic comunist. În februarie 1948 a fost pensionată de la catedră, deşi se afla în deplină putere creatoare, din cauza atitudinilor ei vădit anticomuniste. Pe hârtia pe care a primit-o motivul invocat de ministrul artelor este "atitudinea permanent antidemocratică" şi, prin aceeaşi decizie, este disponibilizat şi compozitorul Mihail Jora, titularul catedrei de compoziţie de la Conservator. 


În 1951 Alice Voinescu, ajunsă la 66 de ani, este arestată pentru că participase la conferinţele de rezistenţă intelectuală organizate de prozatorul şi jurnalistul Petre Manoliu şi face un an și șapte luni de închisoare la Ghencea şi la Jilava, apoi primeşte domiciliu obligatoriu în satul Costești, aflat în apropierea localității Târgu-Frumos, unde rămâne până în ianuarie 1954.
„Nu vreau să mă gândesc la cele 19 luni trecute în închisoare. E ceva atât de străin de gândul meu, de soarta mea adevărată îndreptată spre libertate, încât nu-mi recunosc nicio rudenie, nicio afinitate, nicio coincidenţă între mine şi cele prin care am trecut. Zadarnic am încercat să integrez acest timp în sensul vieţii mele. Am vrut să-I găsesc un rost, o explicaţie. Mă amăgeam când pretindeam că e o mare experienţă ce-mi poate folosi. Nu mi-au folosit toată urâţenia şi murdăria şi comicăria, decât să mă delimitez mai bine, să mă smulg din ele“, scria Alice Voinescu în noiembrie 1952, în timpul perioadei în care se afla în domiciliu forţat.
După memoriile scrise ale lui Tudor Vianu, Mihail Jora, Perpessicius, Florica Muzicescu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu sau Vasile Voiculescu, dar și datorită intervenţiei lui Petru Groza, Alice Voinescu este eliberată din domiciliul forţat şi îi este permisă reîntoarcerea la Bucureşti. Urmează câţiva ani în care trăieşte dintr-o pensie modică și din traduceri.
Scriitoarea va muri în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961. Jurnalul lui Alice Voinescu, cu însemnări despre perioada interbelică și postbelică, despre André Gide, Nicolae Iorga, Maruca Cantacuzino, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, Mircea Șeptilici, Gala Galaction sau Vladimir Ghika va fi publicat de Editura Albatros în 1997, ediția fiind îngrijită de Maria Ana Murnu şi prefațată de Alexandru Paleologu.

Comentarii

  1. Bună, aceasta este mărturia reală a doctorului Ilekhojie care m-a ajutat să-mi aduc înapoi logodnicul, care ne-a părăsit pe mine și pe copii timp de 9 luni. Îmi pierdusem orice speranță că logodnicul meu se va întoarce din nou acasă. dacă treceți printr-un moment dificil în căsătorie sau relație sau doriți să vă întoarceți Ex-ul, contactați Dr. Ilekhojie prin Whatsapp / Viber la (2348147400259) sau prin e-mail (gethelp05@gmail.com)

    RăspundețiȘtergere
  2. pentru ajutor, verificați cu amabilitate (https://isikololovetemple.com)
    Bună ziua, vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu cel mai mare jucător de vrăji DR ISIKOLO. soțul meu mă înșela și când am aflat că am avut o luptă care l-a determinat să se ocupe de divorț, am plâns și m-am îmbolnăvit când căutam online citate despre dragoste, am văzut oameni vorbind despre el și despre marea sa lucrare, al cărei caz era similar la mine mi-au lăsat informațiile de contact, l-am contactat și mi-a spus să nu-mi fac griji că după 48 de ore va anula divorțul și se va întoarce la mine după ce am făcut tot ce mi-a cerut să fac spre marea mea surpriză după 48 de ore, a fost soțul meu, a îngenuncheat, implorându-mă să-l accept înapoi, vă mulțumesc încă o dată DR ISIKOLO, sunteți într-adevăr o binecuvântare pentru mine, vă poate ajuta să contactați e-mailul: isikolosolutionhome@gmail.com sau Puteți, de asemenea, să-l Whatsapp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutare tuturor. Vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu marele jucător de vrajă Dr DOION soțul meu mă înșela și când am aflat că am avut o luptă care l-a condus să se ocupe de divorț, am plâns și m-am îmbolnăvit când căutam online citate de dragoste I am văzut oameni vorbind despre dr. ODION și lucrarea lui minunată, al cărei caz a fost similar cu al meu, au lăsat informațiile de contact. Am contactat-o pe dr. ODION și mi-a spus să nu-mi fac griji că după două zile va anula divorțul și soțul meu va reveni după mine Am făcut tot ce mi-a cerut să fac spre marea mea surpriză a doua zi seara, a fost soțul meu îngenuncheat rugându-mă să-l accept înapoi, vă mulțumesc încă o dată dr ODION, sunteți într-adevăr o binecuvântare pentru mine și vă poate ajuta. contactați-l pe Dr. ODION prin adresa sa de e-mail la: (drodion60@yandex.com) Text, sunați sau adăugați-l pe WhatsApp: +2349060503921

    RăspundețiȘtergere
  4. Salutare tuturor. Vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu marele jucător de vrajă Dr DOION soțul meu mă înșela și când am aflat că am avut o luptă care l-a condus să se ocupe de divorț, am plâns și m-am îmbolnăvit când căutam online citate de dragoste I am văzut oameni vorbind despre dr. ODION și lucrarea lui minunată, al cărei caz a fost similar cu al meu, au lăsat informațiile de contact. Am contactat-o pe dr. ODION și mi-a spus să nu-mi fac griji că după două zile va anula divorțul și soțul meu va reveni după mine Am făcut tot ce mi-a cerut să fac spre marea mea surpriză a doua zi seara, a fost soțul meu îngenuncheat rugându-mă să-l accept înapoi, vă mulțumesc încă o dată dr ODION, sunteți într-adevăr o binecuvântare pentru mine și vă poate ajuta. contactați-l pe Dr. ODION prin adresa sa de e-mail la: (drodion60@yandex.com) Text, sunați sau adăugați-l pe WhatsApp: +2349060503921

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună ziua, numele meu este Dora Florian. Vreau să împărtășesc experiența mea uimitoare cu cel mai mare jucător de vrajă DR ISIKOLO. Soțul meu mă înșela și când am aflat că am avut o luptă care l-a determinat să se ocupe de divorț. am plâns și m-am îmbolnăvit când căutam online despre citate despre dragoste. Am văzut oameni vorbind despre DR ISIKOLO și lucrarea lui minunată, al cărei caz a fost similar cu al meu. să nu-mi fac griji că după 48 de ore, soțul meu se va întoarce și el va anula divorțul și va reveni la mine. după ce am făcut tot ce mi-a cerut să fac spre marea mea surpriză, la două zile după seară, soțul meu a îngenuncheat implorându-mă să-l accept înapoi și am fost îndoielnic cu privire la astfel de lucruri dacă există vreodată de lucru pentru cineva, dar aici am mărturisesc și despre asta. vă mulțumesc încă o dată DR ISIKOLO, sunteți într-adevăr o binecuvântare pentru mine, vă poate ajuta, de asemenea, să contactați isikolosolutionhome@gmail.com sau puteți, de asemenea, să-l Whatsapp la +2348133261196
    site-ul web: https://isikololovetemple.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Am făcut o promisiune de a-mi spune mărturia pe tot globul odată ce bărbatul meu s-a întors la mine și soțul meu a venit exact așa cum mi-a spus DR ISIKOLO când m-a ajutat. Am făcut alegerea corectă de a fi contactat DR ISIKOLO marele jucător de vrăji care este capabil să vă ajute să vă rezolvați problemele. Omul meu m-a lăsat să sufăr și nu am crezut niciodată că va reveni la mine, dar când l-am contactat pe DR ISIKOLO m-a asigurat că omul meu va veni din nou. mi-a dat o listă de articole de cumpărat, dar nu le-am putut obține în țara mea, așa că i-am trimis banii și a cumpărat articolele și a pregătit vraja de dragoste perfectă. Soțul meu a fugit înapoi la mine în 48 de ore cerșind iertare. ASTA ESTE ADEVĂRAT ȘI AUTENTIC. Am fost atât de surprinsă încât vraja a funcționat exact așa cum mi-a spus el. Acest lucru este atât de uimitor și vreau să credeți, deoarece DR ISIKOLO este atât de real și vă îndemn să îl contactați acum prin e-mailul său, astfel încât să vă poată ajuta și în felul în care m-a ajutat. e-mailul este isikolosolutionhome@gmail.com Puteți, de asemenea, să-l Whatsapp la +2348133261196.

    RăspundețiȘtergere
  7. OFERTA PERSOANĂ IMPORTANTĂ / AFACERI / ACASĂ / ÎMPRUMUT DE INVESTIȚIE FĂRĂ COST / STRES CONTACTAȚI-NE ASTĂZI VIA Whatsapp +19292227023 E-mail drbenjaminfinance@gmail.com

    Suntem consultanți financiari care acordă împrumuturi de încredere persoanelor fizice și finanțare pentru afaceri, acasă și demararea proiectelor. Te-ai săturat să cauți împrumuturi sau te afli într-o mizerie financiară. Aveți un scor de credit scăzut și veți fi dificil să obțineți împrumuturi de la bănci și alte instituții financiare? atunci nu vă mai faceți griji pentru că noi suntem soluția nenorocirii dvs. financiare. oferim toate tipurile de împrumut, de la 5.000 USD până la 533.000.000 USD USD, cu o rată a dobânzii scăzută de 2% și o durată a împrumutului de la 1 la 35 de ani pentru a rambursa împrumutul în condiții de siguranță și nesigurate. Vă pierdeți somnul noaptea îngrijorându-vă cum să obțineți un împrumutat legitim? Contactați-ne prin Whatsapp +19292227023 E-mail drbenjaminfinance@gmail.com

    Împărtășiți acest lucru pentru a ajuta un suflet chiar acum, mulțumesc

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni