Treceți la conținutul principal

Sacrificiul lui Margot Fonteyn, prima ballerina assoluta


Margot Fonteyn de Arias s-a născut pe 18 mai 1919, la Surrey, în Anglia, fiind fiica unui inginer și a soției acestuia, Hilda. Conștientă de talentul fetiței, mama ei a înscris-o la lecții de balet, încă de la vârsta de patru - cinci ani la o școală din localitatea natală, apoi, când familia a plecat în Malaezia, Margaret a urmat timp de 3 ani școala de balet a lui Grace Bosustow. Când tatăl a primit un job în Statele Unite, la Louisville, în Kentucky, copila a luat lecții de step dance. Dar familia s-a mutat apoi în China la Tianjin, Hong Kong și Shanghai, iar Margaret a revenit la balet.
Întoarsă cu părinții, la 14 ani, la Londra, a continuat să facă studii de balet cu Vera Volkova și prințesa Serafina Astafieva. Au urmat lecții la Paris cu alte mari maestre ale baletului clasic ale epocii - Olga Prebrajenskaia și Mathilde Ksessinskaya, ambele eleve ale lui Marius Petipa.
În anul 1934 a debutat în baletul "Spărgătorul de nuci" în rolul unuia din cei 32 de Fulgi de zăpadă, iar în 1935 a primit primul ei rol de solistă, cel al tânărului aristocrat Tregennis din baletul Ninettei de Valois ,The Haunted Ballroom.
În urma turneului Baletului Regal în Statele Unire în anul 1949, Margot Fonteyn a devenit o celebritate. A dansat alături de principalii soliști masculini ai Baletului regal englez, inclusiv Robert Helpman, Michael Somes și David Blair.
În 1962, ajunsă la vârsta de 42 ani, când începuse să se gândească la retragere, a început colaborarea cu tânărul balerin rus Rudolf Nureiev care avea 23 de ani la acel moment. Legătura profesională dintre cei doi a continuat până la retragerea ei oficială din activitate, în 1979, dar au rămas prieteni loiali în continuare, în ciuda diferenței de vârstă, de mentalitate și de temperament.
În anul 1967 cei doi au fost arestați după un spectacol la San Francisco, la o descindere a poliției în timpul unei petreceri la care fuseseră invitați. Când marea balerină s-a îmbolnavit de cancer, Nureiev a ajutat-o pentru plata tratamentelor medicale și a vizitat-o frecvent, deși avea el însuși mari probleme medicale.
Margot Fonteyn a avut în anii 1940 o lungă relație cu compozitorul și dirijorul Constant Lambert, dar aceasta nu s-a transformat într-o căsătorie. În 1955 balerina s-a căsătorit cu doctorul Roberto Arias, un diplomat din Panama, care se afla în misiune la Londra și care era foarte cunoscut ca playboy. Un an mai târziu regina Elisabeta a II-a i-a conferit marii balerine titlul de Dame a Imperiului Britanic.
Căsnicia cu Arias a fost la început destul de problematică din cauza aventurilor extraconjugale ale soțului. În plus, Margot a fost arestată în urma unui complot antiguvernamental în care a fost implicat soțul ei, doctorul Arias, în Panama. În anul 1965 un rival politic l-a împușcat pe Roberto Arias și l-a rănit grav, lăsându-l paralizat pentru tot restul vieții.
Pentru a putea face față cheltuielilor de îngrijire  permanentă de care avea nevoie Arias, Fonteyn a continuat să lucreze până când a împlinit 60 de ani, în 1979, deși suferea ea însăși de artrită.
În momentul retragerii din activitatea publică i s-a acordat oficial de către Baletul Regal titlul de prima ballerina assoluta, iar în 1990 colegii ei au realizat un spectacol de gală special pentru a colecta donații pentru Margot, care ajunsese fără bani după ce susținuse ani în șir cheltuielile medicale și de asistență pentru soțul ei.
La scurt timp după decesul lui Arias, în noiembrie 1989, lui Margot Fonteyn i s-a depistat un cancer ovarian care s-a dovedit fatal. Marea balerină a murit pe 21 februarie 1991, la vârsta de 71 de ani, în Panama.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni