Treceți la conținutul principal

Moartea dramatică a ducesei Sophie în incendiul de la Bazar de la Charité


Sophie Charlotte Augustine de Bavaria s-a născut pe 23 februarie 1847 la Castelul Possenhofen, fiind fiica Ducelui Maximilian Joseph de Bavaria și a Prințesei Ludovika de Bavaria, al nouălea copil din cei zece ai familiei.
Sophie a fost sora împărătesei Elisabeta a Austria, a reginei Maria Sofia a celor Două Sicilii și a Helenei, prințesă de Thurn și Taxis.
Fata s-a logodit cu vărul ei, regele Ludwig al II-lea al Bavariei, dar după mai multe amânări ale căsătoriei, Ludwig a rupt logodna în octombrie 1867.
Prințesa a mers să locuiască la mătușa sa, Amalie Auguste, în Saxonia, și aici l-a întâlnit pe Ferdinand d'Orléans, cu care s-a căsătorit pe 28 septembrie 1868 la Castelul Possenhofen.
Cei doi s-au stabilit la Londra unde Sophie Charlotte a născut primul lor copil, pe prințesa Louise d'Orléans, apoi pe Emanuel, Duce de Vendôme.
Ca și cum ar fi avut o presimțire, Sophie și-a redactat testamentul pe 4 octombrie 1896. Prințesa avea să moară într-un incendiu devastator la Bazar de la Charité din Paris, pe 4 mai 1897, ca o adevărată eroină. Se afla la evenimentul anual de caritate organizat de aristocrația catolică franceză din Paris pentru a strânge fonduri pentru săraci când a izbucnit focul. În acea după-amiază nunțiul apostolic Eugenio Clari vizitase târgul și îl binecuvântase, iar evenimentul adunase cam 1200 de vizitatori.
În jurul orei 4 ducesa Sophie, care prezida standul călugărițelor dominicane, a simțit miros de ars și i-a șoptit uneia dintre vecinele ei, doamna Belin: “Mă sufoc”. Aceasta i-a răspuns: “Dacă ar izbucni un incendiu, ar fi groaznic”.  
Nu după mult timp, s-a întâmplat cumplita tragedie. Focul a pornit de la o lampă de proiecție cinematografică, mai întâi a luat foc o perdea, apoi focul s-a întins la structura de lemn a hangarului în care era organizat evenimentul și a cuprins acoperișul din carton gudronat. Oamenii au intrat în panică și încercau disperați să se salveze, dar, așa cum se întâmplă în astfel de tragedii, s-au produs busculade, unii au căzut și nu s-au mai putut ridica, în timp ce erau călcați pur și simplu în picioare de cei care încercau să fugă.
Ducesa Sophie a refuzat să iasă din incinta bazarului, insistând ca vânzătoarele și călugărițele care lucrau alături de ea să fie salvate primele. O călugăriță care a scăpat cu viață din incendiu a povestit că a văzut-o pe ducesă îngenunchind și începând să se roage în timp ce flăcările o înconjurau.
La doar un sfert de oră de la izbucnirea focului, hangarul în care fusese bazarul de caritate se transformase într-un morman de grinzi de lemn carbonizate, sub care erau zeci de cadavre.
Incendiul din Bazar de la Charité s-a soldat cu 126 de victime, multe dintre ele femei din aristocrația franceză. În urma dezastrului, un binefăcător anonim a donat 937.438 de franci pentru scopurile caritabile pentru care fusese organizat bazarul, echivalentul sumelor adunate cu un an înainte.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni