Treceți la conținutul principal

Cum a devenit Prinţesa Margaret, sora cea mică a reginei, oaia neagră a familiei regale britanice



Prințesa Margaret Rose s-a născut pe 21 august 1930 la Castelul Glamis din Scoția, fiind, la naștere, a patra în linia de succesiune la tronul britanic.
Tatăl ei, Prințul Albert, a devenit regele George al VI-lea după abdicarea unchiului Eduard care a renunţat la tron pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorțată de două ori, iar Margaret, care avea în acel moment şase ani, a ajuns a doua în linia de succesiune la tronul britanic.
Petrecerea aniversării vârstei de 21 de ani ai Prințesei Margaret a avut loc la Balmoral în august 1951, o lună mai târziu regele George a suferit o intervenție chirurgicală pentru cancer pulmonar, iar Margaret a fost numită unul dintre consilierii de stat care au preluat îndatoririle oficiale ale regelui în timpul convalescenței sale. După șase luni, când tatăl a murit, iar Elisabeta a ajuns regină, Margaret împreună cu mama ei s-au mutat din Palatul Buckingham în Casa Clarence, în timp ce Elisabeta și familia ei au ocupat Palatul Buckingham.
Margaret s-a îndrăgostit de Peter Townsend, noul intendent al casei reginei mamă, fost aghiotant al regelui George și pilot de vânătoare, în ciuda faptului că acesta era căsătorit și tată a doi copii.
În decembrie 1952, Peter obține divorțul și o cere în căsătorie pe Margaret. Prințesa acceptă și îi cere consimțământul surorii ei, pentru că, potrivit Actului Regal din 1772, nu se putea căsători până la vârsta de 25 de ani decât cu permisiunea Parlamentului și cu acordul reginei. Cabinetul britanic refuză să aprobe căsătoria, iar ziarele scriu că această căsătorie este „de neconceput”. Premierul Winston Churchill o informează pe regina Elisabeta că toţi premierii din Commonwealth sunt în unanimitate împotriva căsătoriei și că Parlamentul nu va aproba o căsătorie care nu ar fi recunoscută de Biserica anglicană. Astfel că Peter Townsend este îndepărtat din anturajul prinţesei şi este numit atașat al Armatei aerului la Bruxelles.
În 1955, la împlinirea vârstei de 25 de ani, Margaret devine liberă să se căsătorească cu cine dorește, numai că presiunea exercitată de-a lungul timpului asupra ei a fost atât de mare, încât renunță la idea căsătoriei cu Peter, anunţându-şi decizia printr-un comunicat ce va fi citit la BBC.
După ce, în octombrie 1959, află că Townsend se va căsători cu o tânără belgiană, Margaret decide să se căsătorească și ea. Îl alege pe fotograful Antony Armstrong-Jones, unicul fiu al avocatului Ronald Armstrong. Căsătoria are loc pe 6 mai 1960, la Westminster Abbey, iar cuplul va avea doi copii: pe David, născut în 1961, și pe Lady Sarah, născută în 1964.
Mariajul este fericit la început, dar se degradează în scurt timp. Margaret obişnuieşte să își petreacă nopțile la petreceri, iar Antony are numeroase relații extraconjugale.
Potrivit relatărilor presei britanice, Margaret a avut prima aventură extraconjugală în 1966, cu nașul fiicei sale, Anthony Barton, un producător de vin din Bordeaux. Un an mai târziu, ar fi avut o legătură de o lună cu Robin Douglas-Home, nepotul fostului premier britanic Alec Douglas-Home, dar Margaret a susținut că relația ei cu Douglas-Home este platonică. Tânărul Robin, care suferea de depresie, s-a sinucis la 18 luni după despărțirea de prinţesă. Mai târziu au existat informaţii că ar fi avut relaţii romantice cu muzicianul Mick Jagger, cu actorul Peter Sellers, cu jucătorul australian de cricket Keith Miller şi cu actorul Warren Beatty. În 1976, Margaret și Antony și-au anunțat oficial despărțirea.
Ultimii ani din viața prințesei sunt afectați de boală și de invaliditate. Pe 5 ianuarie 1985 suferă o operație prin care îi este scoasă o parte din plămânul stâng, iar în 1991 renunță la fumat, dar continuă să bea excesiv. În ianuarie 1993 este internată în spital cu pneumonie, iar cinci ani mai târziu Margaret suferă un accident vascular. Ultimele sale apariții publice au avut loc în august 2001, cu ocazia aniversării oficiale a mamei ei, care împlinea 101 ani, apoi în decembrie acelaşi an, la aniversarea de 100 de ani a mătușii ei, Prințesa Alice.
Prinţesa Margaret va muri două luni mai târziu, pe 9 februarie 2002, la vârsta de 71 de ani, după ce a suferit un alt accident vascular. Se întâmpla cu şapte săptămâni înaintea de decesul mamei ei, venerabila regină mamă Elisabeta.
Spre deosebire de alți membri ai familiei regale, Prințesa Margaret a fost incinerată, potrivit dorinţei ei, la crematoriul Slough, iar cenușa a fost depusă în mormântul părinților două luni mai târziu.

Comentarii

  1. Vreau să profitez de această ocazie pentru a mulțumi unui om spiritual numit Dr. Ajayi, care este binecuvântat cu puterea de a rezolva relația sau problemele legate de căsătorie. Aflu despre el printr-un prieten pe care l-a ajutat să câștige un dosar în instanță a fost vinovată și a reușit să scape a fost trimisă la închisoare. Am făcut-o să înțeleagă că soțul meu vrea să divorțeze după 9 ani de căsătorie, mi-a spus despre dr Ajayi și el a putut să o ajute cu problema ei. Așadar, l-am contactat pe Dr. Ajayi și el m-a ajutat cu o vrajă de dragoste care l-a făcut pe soțul meu să se răzgândească și am trăit în pace. Puteți contacta Dr. Ajayi pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 Dacă aveți nevoie de ajutor pentru orice fel de muncă spirituală.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni