Lupta cruntă a disidentului Vasile Paraschiv. Nici căderea comunismului nu i-a adus dreptate

Vasile Paraschiv s-a născut în pe 3 aprilie 1928 și a fost muncitor electromecanic. În 1946 a devenit membru Partidul Comunist, dar s-a retras în 1968, considerând că partidul nu-i mai reprezenta pe muncitori. A fost arestat la 29 iulie 1969 şi internat la spitalul de boli psihice de la Urlaţi, fiind externat după ce a declarat greva foamei.

La 3 martie 1971 a adresat CC al PCR şi Uniunii Generale a Sindicatelor din România o listă cu 11 propuneri privind liberalizarea vieţii sindicale. A fost motivul pentru care a fost din nou arestat şi internat în azilul psihiatric de la Voila, Câmpina.

În 1976 şi-a exprimat, într-o scrisoare trimisă postului de radio „Europa Liberă”, solidaritatea cu foştii membri ai PSDR, care suferiseră în primi ani ai regimului comunist, condamnări politice. Este din nou internat, pe 1 decembrie 1976, în azilul de la Voila şi ţinut sub observaţie până în 23 decembrie an.

Vasile Paraschiv aderă la mişcarea Goma, fiind printre semnatarii scrisorii adresate conferinţei de la Belgrad. În aprilie 1977, după ce face o vizită la locuinţa din Bucureşti a familiei Goma, este rearestat, anchetat la Securitatea din Ploieşti şi internat la spitalul de boli psihice din Săpoca, Buzău, la secţia de bolnavi incurabili, violenţi şi periculoşi.

În noiembrie 1977 i se eliberează, în urma cererii sale, un paşaport turistic. Pleacă la Paris, împreună cu fiul său și pe 6 februarie 1978 ţine prima conferinţă de presă în care vorbeşte de folosirea în România a tratamentelor psihiatrice ca metodă de represiune împotriva opozanţilor regimului comunist. Solicită să fie supus unui examen psihiatric, fiind declarat perfect sănătos de medicii din Franța și are discuții la Paris pentru crearea unui sindicat liber în România cu sprijinul sindicatelor franceze.

Pe 30 aprilie 1978 Vasile Paraschiv vrea să se întoarcă în România, însă nu i se permite intrarea în ţară. În urma protestelor organizaţiilor sindicale europene, pe 9 iulie 1978 i se acceptă revenirea în România, dar i se desface contractul de muncă de la întreprinderea din Otopeni, unde lucra, pe motiv de absenţe nemotivate.

Pe 28 mai 1979 Vasile Paraschiv este din nou ridicat de Securitate, bătut şi abandonat în pădurea Păuleşti de lângă Ploieşti.

Din 1979 până în 1982 nu se mai ştie nimic de el, deşi diverse organizaţii internaţionale au încercat să intre în contact cu disidentul român și curând au apărut zvonuri despre asasinarea sa. În iunie 1982 Mihai Radu Paraschiv, fiul lui Vasile Paraschiv, emigrat în SUA, reuşeşte, după mai bine de doi ani de încercări, să ia legătura prin telefon cu părinţii săi. Convorbirea cu tatăl său nu durează mai mult de două minute, fiind întreruptă de Securitate, dar măcar a aflat că Vasile Paraschiv este încă în viaţă.

Pe 14 mai 1987 Vasile Paraschiv este din nou ridicat de Securitate, şi, sub ameninţare, semnează o declaraţie că încetează orice activitate sindicală, iar pe 22 martie 1989 este din nou ridicat, ţinut şapte zile în arest şi dus apoi la azilul psihiatric de la Voila.

După 1989 Vasile Paraschiv a publicat mai multe volume de memorii și, convins că, după căderea comunismului cei vinovați vor putea fi trași la răspundere, pe 8 iulie 2008, prin intermediul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, a depus la Parchetul General o plângerea penală împotriva mai multor ofițeri ai fostei Securități, ai Miliției, precum și pe numele unor procurori și psihiatri, implicați în acțiunile represive împotriva sa. În noiembrie 2008, procurorii au dat soluția neînceperii urmăririi penale pentru toți cei vizați.

Într-un proces intentat statului român, Vasile Paraschiv a cerut despăgubiri pentru suferințele îndurate. I s-a dat câștig de cauză, însă, în urma recursului, magistrații de la Curtea Supremă au dat decizie de respingere definitivă, prin urmare nu a primit nici o despăgubire.

Vasile Paraschiv a murit la Ploiești, pe 4 februarie 2011, și a fost înmormântat la Cimitirul Viișoara.