Treceți la conținutul principal

Rădăcinile românești ale Sofiei, Prințesa Albaniei


Prințesa Sofia Elena Cecilia de Schönburg-Waldenburg s-a născut pe 21 mai 1885, la Potsdam, Brandenburg, ca fiică a Prințului Ereditar Victor de Schönburg-Waldenburg și a Prințesei Lucia de Sayn-Wittgenstein-Berleburg. Tânăra a avut strămoși de origine albaneză, fiind descendentă a Ruxandrei Ghica, fiica lui Grigore I Ghica, domn al Țării Românești de două ori la mijlocul secolului al XVII-lea.


Bunicii materni ai prințesei Sofia au fost prințul Emil de Sayn-Wittgenstein-Berleburg și prima lui soție, prințesa Pulcheria Cantacuzino-Pașcanu. Ambii părinți ai fetei au murit când ea era mică așa că a petrecut mare parte din adolescență la moșia de la Fântânele din Moldova, pe care o dețineau rudele materne.
Pe 30 noiembrie 1906 Prințesa Sofia s-a căsătorit cu Prințul Wilhelm de Wied, nepotul Reginei Elisabeta a României, la Waldenburg, în Saxonia. Cuplul a avut doi copii, pe prințesa Marie Eleonore, care avea să moară în 1956 în închisoarea din Miercurea Ciuc și pe prințul ereditar Carol Victor despre care se știe că a emigrat în Germania.
Prințesa Sofia a fost apropiată de mătușa soțului ei, regina Elisabeta a României, pe care ea o cunoscuse de când s-a mutat în România, după moartea părinților ei.
Prințesa Sofia și Regina Elisabeta au pictat, au compus și cântat la instrumente muzicale împreună, iar regina a jucat un rol important în aducerea pe tronul Albaniei a soțului Sofiei, cerându-i lui Take Ionescu să convingă marile puteri să-l aleagă pe Wilhelm. 
Sofia și soțul ei au ajuns în Albania la 7 martie 1914, la Durrës, care era capitala provizorie a micului regat. După șase luni, pe 3 septembrie 1914, țara a intrat într-o criză politică profundă, iar prințesa Sofia și prințul Wilhelm au părăsit Albania și nu s-au întors niciodată. Cei doi soți și copiii lor au venit în România și s-au stabilit aici, fiind protejații familiei regale.
Prințesa Sofia a murit pe 3 februarie 1936 la Fântânele, lângă Bacău, la vârsta de 50 de ani, iar soțul ei, prințul Wilhelm, a murit în 1945, la Predeal și a fost înmormântat în Biserica Lutherană din București.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp
2 comentarii
Citiți mai multe

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe