Treceți la conținutul principal

Sinuciderea Sylviei Plath. Poeta de 30 de ani a decis că nu mai poate duce lupta cu viața


Sylvia Plath s-a născut pe 27 octombrie 1932, la Boston, fiind fiica unor profesori care predau la Boston University. Tatăl ei, Otto Plath, a murit când ea avea 8 ani, iar mama, Aurelia, a fost nevoită să îi crească singură pe cei doi copii, pe Sylvia și pe fratele ei mai mic.
În vara anului 1953 tânăra se înscrie la o colaborare voluntară de patru săptămâni la revista de modă Mademoiselle din New York și, când revine acasă, află că i-a fost refuzat un curs de vară la Harvard, condus de scriitorul Frank O'Connor, pe care dorea foarte mult să îl urmeze.
Disperată, poeta de 21 de ani s-a dus la mormântul tatălui său și a înghițit 50 de pastile de somnifer, cu intenția de a se sinucide, dar este găsită și salvată de la moarte. Psihiatra care o ia în evidență reușește să o scoată pe Sylvia Plath din starea de depresie profundă în care intrase și tânăra își continuă studiile.
Sylvia a absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude și apoi a plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbright. Acolo l-a cunoscut pe poetul britanic Ted Hughes cu care s-a căsătorit în iunie 1956 și cu care a avut doi copii, o fiică născută în 1960 o fiică și un fiu care se va naște în 1962. La scurt timp urmează despărțirea de Ted Hughes, care începuse să o înșele.
La începutul anului 1963 tinerei scriitoare i-a apărut romanul autobiografic „The Bell Jar”, dar situația financiară a Sylviei era disperată. Mariajul eșuase, ea și copiii se îmbolnăviseră, locuiau într-un apartament neîncălzit și rămăsese fără niciun ban. 
În dimineața zilei de 11 februarie 1963 s-a sinucis dând drumul la gazele de la mașina de gătit, în timp ce copiii dormeau în camera alăturată. Fostul soț a fost devastat de moartea poetei și și-a reproșat toată viața faptul că nu a fost alături de ea în ultimele luni. Fiica Sylviei, Frieda Hughes, este, la rândul ei, poetă, dar fiul, Nicholas Hughes, un reputat biolog marin, s-a spânzurat în 2009, moștenind, probabil, depresia și tendințele suicidale ale mamei sale.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni