Treceți la conținutul principal

Puşkin, sufletul rus | Poetul ucis de glonţul presupusului amant al frumoasei sale soţii


Aleksandr Sergheevici Pușkin s-a născut la Moscova, pe 6 iunie 1799, şi provenea dintr-o familie de nobili de viță veche. Tatăl lui, Sergei Lvovici avea strămoși din secolul al XII-lea, iar mama, Nadejda Ossipovna Hannibal avea origini în nobilimea germană și scandinavă.
În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată din Țarskoe Selo, unde va studia până în 1817, când se stabilește la Sankt Petersburg și devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani va publica primul său poem.
Poetul devine incomod pentru regimul ţarist datorită popularității sale în creştere și scrierilor antidespotice. Pentru că se afla în pericol de a fi deportat în Siberia, tânărul se mută la Chișinău în 1820 şi va locui aici până în 1823.
În 1823 pleacă la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul rus, care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul unor prieteni, reușește să-i facă o vizită Țarului Nicolae I căruia îi înmânează o petiție pentru propria lui eliberare, pe care o și obține.
În timpul revoltelor din decembrie 1825 din Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor protestatari o serie de poeme politice timpurii ale poetului. Măsurile sunt dure: Pușkin intră sub strictul control al cenzurii guvernamentale, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice.
În 1831 poetul se căsătorește cu Natalia Goncearova, una dintre cele mai frumoase tinere moscovite, fiica unui mic producător de hârtie. Datorită conexiunilor soţiei în lumea bună de la Moscova şi Sankt Petersburg, soţii Puşkin încep să frecventeze cercurile din înalta societate, iar poetul devine un apropiat al curții imperiale. În cei șase ani de mariaj, Natalia Pușkina a născut patru copii: Maria, Alexander, Grigori și Natalia.
Admirată de însuşi țarul Nicolae I pentru frumuseţea ei, Natalia începe să aibă pretenţii financiare din ce în ce mai sofisticate, îşi doreşte rochii costisitoare și bijuterii, dar poetul nu este capabil să-i satisfacă aceste cereri. În aceeaşi perioadă, Puşkin primeşte de la ţar cel mai neînsemnat titlu de la curtea imperială, cu scopul vădit de a-l umili, acela de “Gentleman of the Chamber”, a cărui sarcină era să-l ajute pe monarh să se îmbrace, să-l aștepte cât mănâncă, să-l însoţească până la uşa dormitorului sau a toaletei. Astfel de funcție devenise total neimportantă în epoca ţarului Nicolae I, iar Puşkin a considerat-o absolut insultătoare.
În 1837, înglodat în datorii și aflat în mijlocul unor zvonuri despre relația amoroasă a soției lui cu un aventurier francez, militarul Georges d’Anthes, Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit al Nataliei la duel. Pe 27 ianuarie se desfăşoară confruntarea, amândoi bărbații sunt răniți, dar Pușkin se află într-o situaţie critică, glonţul adversarului său i-a trecut prin şold şi apoi i-a pătruns în abdomen. Este transportat de urgenţă la spital, dar două zile mai târziu poetul va muri din cauza unei peritonite. Avea doar 37 de ani.
Guvernul ţarist, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor care ar fi trebuit să se aibă loc inițial la Catedrala Sf. Isaac la biserica Konyushennaya şi nu a permis decât participarea unui grup foarte restrâns de prieteni şi de rude. După înmormântare, sicriul a fost coborât în ​​subsolul bisericii, unde a fost ţinut câteva zile, apoi a fost dus direct în provincia Pskov. Alexandru Pușkin a fost înmormântat pe terenurile mănăstirii Svyatogorsky, lângă mormântul mamei sale.
După moartea poetului, au apărut zvonuri despre o relație amoroasă între Natalia şi ţarul Nicolae I, pentru că ea a continuat să se afle în anturajul apropiat al familiei imperiale. În 1843, văduva l-a cunoscut pe Petr Petrovich Lanskoy, un coleg de regiment al fratelui ei, care a cerut-o de nevastă şi noul cuplu a fost binecuvântat chiar de țar, nunta având loc la Strelna, pe 16 iulie 1844. Lanskoy a fost protejatul lui Nicolae I și a avut parte de o carieră remarcabilă după această căsătorie, ceea ce a creat impresia că, de fapt, cel de-al doilea mariaj al văduvei lui Puşkin a fost doar o acoperire a relaţiei pe care ea a continuat să o aibă cu ţarul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni