Sinuciderea lui Alfred, fratele Reginei Maria. Prima dramă a familiei regale

Prințul Alfred de Edinburgh s-a născut pe 15 octombrie 1874 la Palatul Buckingham, Londra, fiind fiul prințului Alfred, cel de-al doilea născut al reginei Victoria. Mama sa era Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica Țarului Alexandru al II-lea. Copilul a fost botezat la Palatul Buckingham pe 27 noiembrie 1874 de arhiepiscopul de Canterbury, iar nașii săi au fost regina Victoria, Țarul Alexandru al II-lea și împăratul William I al Germaniei.
A urmat în familie nașterea celor patru surori: prințesa Maria, viitoarea regină a României, prințesa Victoria Melita, prințesa Alexandra și prințesa Beatrice.
Când, în 1893, unchiul Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fratele bunicului patern, a murit, ducatul a revenit tatălui Prințului Alfred, care în acel moment era Duce de Edinburgh. Astfel că familia, care până atunci locuia la Casa Clarence, s-a mutat la Palatul Rosenau, în apropiere de Coburg.
Pe 28 ianuarie 1895, la Curtea britanică s-a publicat următorul anunț: "Suntem informați că o căsătorie a fost aranjată între Alteța Sa Regală Prințul Alfred de Saxa-Coburg și Gotha, singurul fiu al Altețelor Lor Regale Ducele și Ducesa de Saxa-Coburg și Gotha cu Elsa, una dintre cele două fiice gemene ale Marii Ducese Vera Constantinovna a Rusiei." Logodna fusese probabil aranjată de mamele tinerilor, amândouă Mari Ducese ale Rusiei prin naștere, dar aranjamentul a fost rupt nu după mult timp de familia miresei când s-au aflat mai multe lucruri neplăcute despre stilul de viață a tânărului Alfred.
La începutul anului 1899, prințul a început să prezinte simptome severe de sifilis pe care se pare că îl dobândise când era ofițer de Gardă. Conform istoriei oficiale a familiei, el a lipsit de la nunta de argint a părinților, celebrată pe 22 ianuarie 1899, pentru că era într-un moment critic al bolii, deși motivul oficial al absenței a fost o depresie nervoasă. Câteva zile mai târziu, prințul s-a sinucis împușcându-se cu un revolver. Rana nu a fost letală și timp de trei zile, fiind grav rănit, a fost îngrijit la Castelul Friedenstein în Gotha înainte să fie trimis la sanatoriul Martinnsbrunn, aflat în sudul Tirolului. Părinții și surorile nu bănuiau că sfârșitul îi era aproape, așa că a fost însoțit doar de perceptorul lui francez și de credinciosul servitor personal Rose.
Prințul Alfred a murit pe 6 februarie 1899, la vârsta de 24 de ani, și a fost înmormântat la mausoleul ducal din Coburg. Regina Maria povestește: "Moartea lui fu pentru noi o lovitură zdrobitoare. Eram toți așa de sănătoși, așa de voinici, boala era ceva necunoscut în familia noastră și acum iată că se prăpădise Alfred, singurul băiat, cel mai mare dintre noi. Prima spărtură în frontul nostru (...) Nu puteam răbda gândul că murise departe de noi.
Niciodată nu voi uita ziua când fu adus la Gotha trupul lui neînsuflețit. Eram cu Mama în odaia ei, toate îmbrăcate în cel mai adânc doliu, așteptând să intre în curtea castelului funebrul alai. Deodată începură să sune clopotele bisericilor din Gotha și auzirăm sunetele înăbușite ale unui marș funebru, iar Mama, totdeauna atât de potolită în mișcări, atât de stăpână pe ea, căzu deodată în genunchi făcându-și creuce de nenumărate ori, apoi izbucni în plâns. Mama! Mama care întotdeauna își ascundea orice emoție... Era o priveliște care ne zdrobea sufletul: Mama plângând pe primul ei născut... Căzurăm toate în genunchi alături de ea, pe când ni se părea că fiecare sunet al clopotelor ne izbea în cap și în inimă..."