Treceți la conținutul principal

Sinuciderea lui Alfred, fratele Reginei Maria. Prima dramă a familiei regale

Prințul Alfred de Edinburgh s-a născut pe 15 octombrie 1874 la Palatul Buckingham, Londra, fiind fiul prințului Alfred, cel de-al doilea născut al reginei Victoria. Mama sa era Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, fiica Țarului Alexandru al II-lea. Copilul a fost botezat la Palatul Buckingham pe 27 noiembrie 1874 de arhiepiscopul de Canterbury, iar nașii săi au fost regina Victoria, Țarul Alexandru al II-lea și împăratul William I al Germaniei.
A urmat în familie nașterea celor patru surori: prințesa Maria, viitoarea regină a României, prințesa Victoria Melita, prințesa Alexandra și prințesa Beatrice.
Când, în 1893, unchiul Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha, fratele bunicului patern, a murit, ducatul a revenit tatălui Prințului Alfred, care în acel moment era Duce de Edinburgh. Astfel că familia, care până atunci locuia la Casa Clarence, s-a mutat la Palatul Rosenau, în apropiere de Coburg.
Pe 28 ianuarie 1895, la Curtea britanică s-a publicat următorul anunț: "Suntem informați că o căsătorie a fost aranjată între Alteța Sa Regală Prințul Alfred de Saxa-Coburg și Gotha, singurul fiu al Altețelor Lor Regale Ducele și Ducesa de Saxa-Coburg și Gotha cu Elsa, una dintre cele două fiice gemene ale Marii Ducese Vera Constantinovna a Rusiei." Logodna fusese probabil aranjată de mamele tinerilor, amândouă Mari Ducese ale Rusiei prin naștere, dar aranjamentul a fost rupt nu după mult timp de familia miresei când s-au aflat mai multe lucruri neplăcute despre stilul de viață a tânărului Alfred.
La începutul anului 1899, prințul a început să prezinte simptome severe de sifilis pe care se pare că îl dobândise când era ofițer de Gardă. Conform istoriei oficiale a familiei, el a lipsit de la nunta de argint a părinților, celebrată pe 22 ianuarie 1899, pentru că era într-un moment critic al bolii, deși motivul oficial al absenței a fost o depresie nervoasă. Câteva zile mai târziu, prințul s-a sinucis împușcându-se cu un revolver. Rana nu a fost letală și timp de trei zile, fiind grav rănit, a fost îngrijit la Castelul Friedenstein în Gotha înainte să fie trimis la sanatoriul Martinnsbrunn, aflat în sudul Tirolului. Părinții și surorile nu bănuiau că sfârșitul îi era aproape, așa că a fost însoțit doar de perceptorul lui francez și de credinciosul servitor personal Rose.
Prințul Alfred a murit pe 6 februarie 1899, la vârsta de 24 de ani, și a fost înmormântat la mausoleul ducal din Coburg. Regina Maria povestește: "Moartea lui fu pentru noi o lovitură zdrobitoare. Eram toți așa de sănătoși, așa de voinici, boala era ceva necunoscut în familia noastră și acum iată că se prăpădise Alfred, singurul băiat, cel mai mare dintre noi. Prima spărtură în frontul nostru (...) Nu puteam răbda gândul că murise departe de noi.
Niciodată nu voi uita ziua când fu adus la Gotha trupul lui neînsuflețit. Eram cu Mama în odaia ei, toate îmbrăcate în cel mai adânc doliu, așteptând să intre în curtea castelului funebrul alai. Deodată începură să sune clopotele bisericilor din Gotha și auzirăm sunetele înăbușite ale unui marș funebru, iar Mama, totdeauna atât de potolită în mișcări, atât de stăpână pe ea, căzu deodată în genunchi făcându-și creuce de nenumărate ori, apoi izbucni în plâns. Mama! Mama care întotdeauna își ascundea orice emoție... Era o priveliște care ne zdrobea sufletul: Mama plângând pe primul ei născut... Căzurăm toate în genunchi alături de ea, pe când ni se părea că fiecare sunet al clopotelor ne izbea în cap și în inimă..."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni