Treceți la conținutul principal

Surorile despărțite de gratii: Annie și Nora au petrecut 11 ani în închisorile comuniste


Annie Samuelli era născută în 1910, iar sora ei, Nora, pe 9 iulie 1914, ambele în România. Cele două surori au fost arestate în noaptea de 25 iulie 1949. După aproape un an, pe 28 aprilie 1950, Tribunalul Militar Bucureşti a condamnat-o pe Annie la 20 ani muncă silnică pentru crimă de înaltă trădare, infracţiunea fiind spionaj în favoarea Angliei şi Americii, iar pe Nora la 15 ani de închisoare pentru același delict.
În procesul "bibliotecilor americană şi engleză" au mai fost condamnați Constantin Mugur, contabil la Oficiul de presă şi informaţii al Marii Britanii din Bucureşti, la muncă silnică pe viaţă, prințesa Eleonnora Bunea-Wied, secretara lui Mugur, la 15 ani de muncă silnică, dar ea nu a supravieţuit detenţiei, murind pe 29 septembrie 1956 în închisoarea de la Miercurea Ciuc și Liviu Popescu Nasta, corespondent al "New York Times" la Bucureşti, condamnat la 20 ani muncă silnică. Și el a murit, grav bolnav, la închisoarea-spital Văcăreşti, pe 6 decembrie 1956.
Surorile Samuelli, ambele licențiate în Drept, lucrau la instituții considerate ostile statului comunist. Annie era angajată ca secretara a şefului Oficiului de presă şi informaţii al Marii Britanii din Bucureşti, iar cea mică, Nora, era secretara şefului Oficiului de presă şi informaţii al Statelor Unite în România.
În 1961, după 11 ani și 340 de zile de detenție executați în mai multe închisori de femei - Mislea, Miercurea-Ciuc, Jilava, Timișoara, cele două femei au fost eliberate și răscumpărate, fiecare cu suma de 6000 de dolari, de o rudă aflată în Occident.
Ambele au ajuns inițial la Paris, îmbrăcate exact așa cum ieșiseră pe poarta închisorii, fără niciun fel de bagaj sau ban în buzunar, și au stat câteva luni în Franța, apoi au emigrat în Statele Unite. Naționalitatea lor era română, dar statul comunist le retrăsese cetățenia, așa că au fost considerate apatride.
Annie a primit, din partea guvernului britanic, după o perioadă de trei luni, cetăţenie britanică şi o pensie pentru "servicii aduse Coroanei". Tot ea este cea care și-a adunat amintirile într-un volum publicat în 1997 în America, Women behind bars in Romania (cartea a fost tradusă în 2001 și în România) în care povestește că primul lucru pe care îl învățau femeile în temnițele comuniste era alfabetul Morse pentru că, povestea ea, dacă nu puteai comunica, nu rezistai. În amintirile adunate în volum, Annie spune că femeile posteau vinerea, sărbătoreau Crăciunul și Paștele, își imaginau spovedaniile în fața duhovnicului sau mărturisirile în fața rabinului.
Sora cea mică, Nora, a avut parte de un tratament complet diferit din partea fostului angajator, Oficiul de presă și informații al Statelor Unite. Există documentele oficiale care demonstrează că Nora a primit cetățenie americană de-abia după trei ani de la eliberarea din România comunistă, adică în 1964, și că a trimis, prin avocați, nenumărate memorii către guvernul SUA pentru a primi o indemnizație care să o ajute să supraviețuiască, mai ales pentru că, din cauza suferințelor pe care cele două surori le înduraseră în cei 11 ani trăiți în pușcăriile comuniste, ambele își pierduseră capacitatea de muncă.
Nora Samuelli a murit în decembrie 1986 la Washington, la vârsta de 72 de ani, iar Annie a supraviețuit până în 2003.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Moştenitorii Iranului de altădată: Frumoasele soţii ale şahului Mohammad Reza Pahlavi

Cele trei regine ale Iranului: Fawzia, Soraya şi Farah Mohammad Reza Șah Pahlavi s-a n ă scut pe 26 octombrie 1919 în Teheran şi a fost fiul şahului Reza Pahlavi al Persiei și ultimul monarh al Iranului. Tânărul şah a primit o educație occidentală și, prin urmare, a fost un prieten al Statelor Unite și al statelor din vestul Europei.  Când Mohammad Reza a împlinit 11 ani, tatăl său l-a înscris la Institut Le Rosey, un internat elvețian, pentru studii suplimentare. Mohammad a plecat în Elveția pe 7 septembrie 1931, unde cursurile se ţineau în limba franceză, fiind primul prinţ moştenitor iranian care a fost trimis în străinătate pentru a fi educat.  S-a întors în ţara natală pentru a obține diploma de bacalaureat în 1936 şi, după revenirea în Iran, a fost înregistrat l a academia militară din Teheran, unde a rămas înscris până în 1938, absolvind ca locotenent. Regina Fawzia După absolvire, Mohammad Reza a fost repede promovat la gradul de căpitan, rang pe care l-

ANNE FRANK, FETIȚA-SIMBOL A VICTIMELOR NAZISMULUI

  Anne s-a născut pe 12 iunie 1929 în Frankfurt, fiind cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank și a avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank. Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Părinții nu erau stricți în ceea ce privește tradițiile religioase, cea mai religioasă dintre ei fiind mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa îndeaproape de educația fetelor, îndemnându-le să citească. După ce naziștii au ajuns la putere în Germania, Otto Frank a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda. Inițial, tatăl familiei s-a mutat singur la Amsterdam în 1933, iar Edith și fetele l-au urmat în februarie 1934. Patru ani mai târziu, în 1938, Otto a înființat, împreună cu Herman van Pels, tot evreu, exilat din Osnabrück, o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii. În mai 1940 Olanda a fo