Treceți la conținutul principal

Tarul a murit, traiasca tarul!

"Tarul a murit, traiascä tarul!" Acestea au fost cuvintele care s-au auzit la Paris, in cartierul bisericii rusesti cand clopotele sunau jalnic a moarte pentru marele duce Cyril, seful din exil al casei Romanovilor.
Nascut in 1876 la Tsarskoye Selo, in palatul bunicului sau, Alexandru al II-lea, marele duce Cyril Vladimirovici era fiul marelui duce Vladimir, unchiul tarului Nicolae al II-lea. Cyril a fost ofiter de marina la 20 de ani, a ridicat pavilionul rusesc la Port Arthur, iar cativa ani mai tarziu se afla la bordul crucisatorului Petropavlovsk, sub comanda amiralului Makharoff, comandantul flotei ruse din Extremul Orient.
Crucisatorul a fost lovit din plin de artileria japoneza si s-a scufundat. Desi era serios ranit, marele duce Cyril a reusit sa scape pe o pluta improvizata, fiind unul dintre putinii supravietuitori ai naufragiului. Comandantul Makharoff si 600 de marinari rusi au murit in tragedia din 1904.
Un an mai tarziu, 1905, marele duce s-a casatorit cu principesa Victoria Feodorovna de Saxa Coburg-Gotha, sora Reginei Maria a Romaniei. Marea ducesa, indragostita iremediabil de Cyril, a divortat pentru el de principele de Hesa Darmstadt, supunandu-se oprobiului familiilor domnitoare ale Europei cu care ambii se inrudeau.
Tarul Nicolae al II-lea a exilat pentru un timp perechea ducala, conform regulilor stricte ale Curtii Imperiale, iar cei doi au fost nevoiti sa locuisca un timp in Franta.

Dupa trei ani, tarul Nicolae al II-lea i-a reacordat gradul de căpitan în marină si l-a reabilitat, oferindu-i locul cuvenit in familia imperiala. Soției lui i s-a oferit titlul de Mare Ducesă a Rusiei. Cei doi au avut trei copii, doua fete si un baiat.
Cand a izbucnit Revolutia de la Petrograd, marele duce Cyril era comandant al garzii imperiale. Printr-o minune a izbutit sa scape din Rusia si, dupa multiple peregrinari prin Finlanda, Elvetia si Germania, s-a stabilit, impreuna cu ducesa Victoria, definitiv in Franta.
Cateva luni mai tarziu, in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, intreaga familie a varului sau, tarul Nicolae al II-lea, a fost asasinata in subsolul Casei Ipatiev, la Ecaterinburg, iar Cyril a fost proclamat sef al Casei Imperiale de Rusia si tar al tuturor rusilor.
Douazeci de ani a trait Cyril in exil, iar dupa moartea lui, in 1938, unicul sau fiu, tareviciul Vladimir, a fost proclamat sef al casei Romanov si tar neincoronat  peste mai mult de 5 milioane de supusi, rusi care au fugit de teroarea regimul bolsevic. Dupa inmormantarea marelui duce Cyril, cei ce l-au condus pe ultimul drum, apropiati ai familiei imperiale, nobili de cel mai inalt rang - azi negustori, soferi sau chelneri la Paris - l-au aclamat pe noul tar.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni