Televiziunea, la momentul T0

Se vorbeste in fiecare zi in revistele de specialitate si in ziare de marile progrese realizate de televiziune. S-a izbutit a se reproduce imagini clare, pe un ecran destul de mare, s-au infiintat chiar posturi de televiziune, insa se spune ca aceasta descoperire nu a ajuns inca la perfectionarea care i-ar ingadui sa fie raspandita in masele largi ale publicului.
In realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Televiziunea este astazi tot atât de perfectionata ca si radioul sau cinematograful sonor. Se pot transmite imaginile pe un ecran de 5/5 m. sau pe unul 1/1 in mod perfect.

Atât de departe a ajuns televiziunea, incat se pot transmite chiar imaginile in culorile lor naturale. Si pretul unor asemenea aparate magice nu ar fi mai mare decât al unui aparat obisnuit de radio. Atunci? De ce nu este pusa aceasta minunata inventie la dispozitia publicului?
Enigma aceasta a investigat-o redactorul radiofonic al publicatiei Star. Si a descoperit secretul televiziunii.

Toate brevete1e de perfectionare ale televiziunii, in numar de 126, au fost cumparate cu multe milioane de dolari de trusturile producatoare de filme si de asociatiile salilor de cinematograf din Statele Unite ale Americii. De cum apare un brevet nou de televiziune, e imediat cumparat, la orice pret ar fi, si inchis in seifurile marilor trusturi de cinematografie.
Si iata de ce: societatile producatoare de filme si proprietarii de sali de cinematograf au investit capitaluri enorme in filmul sonor. S-a inregistrat, insa, o mare criza in cinematografie, iar banii investiti nu au fost amortizati.

In cazul in care televiziunea ar fi la indemana oricui, cinematografele ar trebui sa-si inchida portile, iar studiourile de productie, la fel. De aceea, cele 126 de brevete pentru perfectionarea televiziunii se af1a sub paza sigura. Probabil ca negustorii de dincolo de Ocean, asteapta sa-si recupereze banii pierduti in cinematografie ca sa elibereze aceste brevete. Pentru a avea, deci, televiziune, trebuie sa asteptam ca mi1ionarii americani sa-si incheie socotelile sau sa se retraga din afaceri.

Transmisiunea stirilor, chiar in ziua in care s-au produs faptele este, fara indoiala, unul din pretioasele merite ale radiodifuziunii. Ziarul vorbit in fata microfonului are, fata de ziarul imprimat, avantajul acestei rapiditati in raspandirea informatiilor. Cu toata viteza prodigioasa a rotativelor moderne, care permit cotidianelor sa apara in editii speciale, cu o intarziere mai mica de o ora de la savarsirea unui eveniment de seama, cititorul situat in zone indepartate nu poate sa fie informat de ceea ce se petrece in lume decât dupa un interval de mai multe ore, uneori chiar si o zi intreaga. Undele electrice, care brazdeaza vazduhul cu iuteala fulgerului, au simplificat mult problema.
Radiojurnalul ne pune in contact, moment cu moment, cu tot ceea ce se petrece in orice punct al globului. Si nu e nevoie ca auditorul sa se gaseasca intr-o metropola. El poate locui in coltul cel mai parasit din provincie si, totusi, sa beneficieze, in aceeasi masura, de inventia lui Marconi.

Daca ziaru1 vorbit reprezinta o adevarata revolutie in serviciul raspandirii stirior, iar reportajul la microfon a devenit astazi una din cele mai bune surse de documentare directa asupra diverselor aspecte ale vietii moderne, putem inregistra acum un alt progres imbucurator, in aceasta directie. Televiziunea, transmisiunea la distanta a imaginilor pe calea undelor, face posibila informarea imediata. Jurnalul sonar care alcatuieste, fara indoiala, o atractie a ecranului, este mai mult un fel de "conserva". Dar el reda imagini si sunete inregistrate intr-un anumit loc, intr-un anumit moment, spre a fi apoi difuzate mai târziu si pretutindeni.

Superioritartea televiziunii combinata cu radioul asupra jurnalului sonor cinematografic consta in caracterul viu, imediat, palpitant al reportajului. Asistam la un eveniment chiar in clipa in care se produce. Serbarile olimpiadei din Berlin au fost transmise in regiunea capitalei germane, nu numai cu sunet, ci si cu imagini. De asemenea. serbarile incoronarii din Londra, numeroase meciuri sportive, tot soiul de interview-uri cu personalitati au putut fi urmarite de populatia britanica la receptorul de radio-televiziune. Perspectivele acestei inovatii tehnice sunt incalculabile. In viitor vom putea urrnari ca spectatori si auditori tot ceea ce se petrece mai cu seama pe glob, in clipa savarsii evenimentului. Spatiul si timpul sunt cu desarvarsire cucerite.

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Citiți mai multe

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Citiți mai multe

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog