Masacrul bolsevic de la Winnitza

Masacrul bolsevic dela Winnitza vazut de delegatiile bisericesti straine

Dupa sapaturile de la Katyn, care au deconspirat moartea violenta a ofiterimii polone prizoniere la bolsevici, ucisa cu cruzime ingrozitoare si aruncata in mari gropi comune, in paduri, administratia germana din teritoriul rusesc a aflat ca si la Winnitza, in Ucraina vestica, zac alte multe mii de nevinovati, arestati si ucisi de politia bolsevica.
Orasul Winnitza, asezat aproape de granita nordica a Transnistriei, avea, inainte de cel de-al doilea razboi mondial, cam o suta de mii de locuitori. Crimele in masa au fost comise de NKWD, politia secreta a Uniunii Sovietice.
Din octombrie 1937, zelul barbar al bolsevicilor s-a abatut cu sete asupra Winnitzei si a intregii regiuni. Mii de arestari si de disparitii ingrozeau si ingrijorau populatia ucraineana. Exista banuiala ca cei arestati de catre bolsevici au fost ucisi si ingropati, dar, in acei ani, nu s-au facut prea multe cercetari. Abia in primavara anului 1943, dupa ce teritoriul a trecut in administrarea nemtilor, au inceput sa apara indicii care au dus la descoperirile ce s-au facut la Winnitza. Sapaturile au inceput la 24 mai 1943 si, de atunci, au inceput sa apara zilnic informatii despre executii savarsite de politia rosie in anii 1937-1939.

Guvernul german a invitat delegatii straine de medici, ziaristi, reprezentanti ai Bisericii, din tarile aliate si neutre sa vada ce s-a descoperit la Winnitza.
Patriarhul Nicodim al Romaniei a recomandat, ca delegat al Bisericii Ortodoxe Romane, pe Mitropolitul Visarion, seful misiunii ortodoxe romane in Transnistria, care a fost insotit de trei profesori de la Facultatea de Teologie din Bucuresti. Aceasta delegatie a plecat la Berlin pe 12 iulie si s-a inapoiat pe 22 iulie 1943 la Bucuresti, gasindu-se la Winnitza in zilele de 16 si 17 iulie.

Delegatii straini au fost dusi sa viziteze locurile in care politia bolsevica si-a ingropat victimele: o gradina cu pomi in cartierul Dolinki, aflata la un kilometru de centrul orasului, parcul popular si cimitirul ortodox, aflat la marginea orasului, toate trei aflate pe soseaua care duce de la Winnitza la Litin. Cele mai multe gropi si cadavre au fost descoperite in gradina ce se intinde pe o suprafata de un hectar, fiind putin retrasa de la sosea. Aici s-au descoperit 38 de gropi, sapate pe trei laturi ale gradinii. Fiecare groapa continea cam 100-130 de cadavre; in cateva se aflau peste 200 de morti. Cadavrele erau suprapuse, asezate in straturi, peste care au fost aruncate rufe, haine si alte obiecte ale celor ucisi, fiind acoperite apoi cu pamant. Din aceste gropi s-au scos, s-au cercetat medico-legal si s-au inmormantat crestineste, pana la 16 iulie 1943, 1610 cadavre. Socotind numarul gropilor din cele trei locuri improvizate in cimitire clandestine si numarul cadavrelor gasite in gropile ce s-au deschis, zac la Winnitza, dupa cel mai prudent calcul al autoritatilor, cel putin zece mii de oameni ucisi de bolsevici. Daca se tine cont de numarul celor arestati si disparuti la Winnitza si in imprejurimi, numarul mortilor trebuie sa fie si mai mare. Primarul orasului, un distins profesor ucrainian, crede ca sunt cel putin cincisprezece mii.
Cine erau victimele
Autoritatile au stabilit ca marea majoritate a celor ucisi erau muncitori din colhozuri si sovhozuri. Din 224 de cadavre identificate la Winnitza pana la 14 iulie 1943, 80% erau ale taranilor. Celelalte victime sunt preoti, intelectuali, functionari, meseriasi, ofiteri chiar. Dupa varsta, arestatii erau in majoritate oameni maturi, cu varsta cuprinsa intre 40-50 de ani.

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog