Minunea de la Maglavit, analizată de neurologul Gheorghe Marinescu

Petrache Lupu in 1935

Minunile pe care ciobanul Petrache Lupu din Maglavit susținea că le face au declanșat, în perioada interbelică, o isterie în masă. Maglavitul a devenit loc de pelerinaj pentru mii de oameni.

Neurologul Gheorghe Marinescu

Lumea venea sa aprinda lumanari si sa se roage.

Lourdes si Maglavit

La inceput, unii cereau ca ciobanul sa fie arestat, iar credinciosii care veneau sa aprinda lumanari, tamaie, candele sa fie indepartati. Prin interventia senatorului Toma Valareanu, ciobanul a fost lăsat nestingherit. Autoritatea morală a ciobanului crește extrem de mult. într-un timp foarte scurt. E numit "preasfântul", începe să faca rugăciuni pentru bolnavi, oamenii îl roaga pe el să intervină la "Mosul".
Autoritățile intră în alertă.

Se înființează o comisie specială, condusă de medicul neurolog Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Române, președinte al Societății Române de Neurologie, deci o autoritate de necontestat în domeniu, pentru a-l consulta pe ciobanul din Maglavit. Celebrul profesor se deplasează personal în Oltenia pentru a-l observa în mediul său. Concluziile le publică într-un volum care face multă vâlvă în epocă. Profesorul Marinescu vorbește fără echivoc despre un fenomen mistic ce nu poate fi oprit.

Troița lui Petrache Lupu

Extrase din volumul: "Lourdes și Maglavit", Tipografia ziarului Universul, 1936:
"Am vizitat Maglavitul. Pe un drum nisipos am ajuns la locul cu buturugi. Am vazut mai multe troițe, fântâna descoperită de Petrache Lupu, precum și o coroană de lumină produsă de lumânările care ardeau ziua și noaptea. Am examinat și plopul cu creanga din care picura apă.

L-am văzut predicând pe Petrache Lupu, înconjurat cu dragostea și venerațiunea lumii. Ciobanul comunica celor de față cele spuse lui de Dumnezeu, "Moșul", cum îl numește el. Cuvintele ciobanului maglavitean găsesc o rezonanță puternică în sufletul credincioșilor din toate unghiurile țării care au venit să-i asculte cuvintele. "Să nu faceți fapte rele, să vă iubiți, să vă povăiți, să vă ajutați unul pe altul". Ce cuvinte admirabile repetate în aceste timpuri de restriște morală!

Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am vorbit și cercetat mai de aproape pe P. Lupu a fost să văd dacă nu mă aflu în fața unui simulator, a unui fals apostol. M-am convins de contrariu. Petrache Lupu este un om de o dezinteresare absolută. El nu primește bani. Dorește numai să facă, din banii strânși, o biserică și un spital. Pentru el nu vrea altceva decât să rămână un simplu cioban. "Nu sunt, spune el, nici vrăjitor, nici doctor, nici sfânt".
Invitat să facă o bancă, a răspuns că preferă să arunce banii în Dunăre. Viața lui e sobră și modestă: nu fumează, nu bea vin, nu mănâncă carne, cum am putut vedea stând cu el la masă. Cuvintele lui deseori pline de înțeles sunt tot atâtea probe, pentru mine, cel puțin, că nu ne găsim în fața unui simulator sau a unui necinstit. E adevărat că nu aude bine, că orizontul ideilor lui e restrâns, ceea ce ar explica debilitatea lui mintală asupra căreia s-a insistat cu atâta complezență.
Pot spune că fenomenele de la Maglavit, deși întreținute de senzaționale vindecări, speculate de unii interesați care au trivializat evenimentele, nu pot fi considerate pur și simplu ca datorate lipsei de tiraj a ziarelor, cum s-a presupus, sau a unor meschine interese locale, cum au afirmat alții.

Pentru mine e vorba de un fenomen mistic, este reacția unui suflet drept, primitiv, dar cinstit, care a cunoscut în armată, după mărturisirea lui, rele tratamente și, în satul lui natal, disprețul, dacă nu batjocura.
Toți acești factori și alții pe care nu-i cunosc, dar pe care îi bănuiesc, s-au strâns undeva, în acest labirint de activitate psihică pe care îl numim subconștient sau inconștient și s-au tradus în misticismul religios care i-a dat vedenia "Moșului".
Ce este de făcut în fața acestui eveniment psihologic, sociologic și moral interpretat în diferite feluri de acei care au stat deoparte sau care l-au văzut și au vorbit cu Petrache Lupu?
Se poate influența cu forța afluența extraordinară de credincioși ce vin la Maglavit? Aș dori să știu cine este acela care ar putea s-o facă!".

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog