Minunea de la Maglavit, analizată de neurologul Gheorghe Marinescu

Petrache Lupu in 1935

Minunile pe care ciobanul Petrache Lupu din Maglavit susținea că le face au declanșat, în perioada interbelică, o isterie în masă. Maglavitul a devenit loc de pelerinaj pentru mii de oameni.

Neurologul Gheorghe Marinescu

Lumea venea sa aprinda lumanari si sa se roage.

Lourdes si Maglavit

La inceput, unii cereau ca ciobanul sa fie arestat, iar credinciosii care veneau sa aprinda lumanari, tamaie, candele sa fie indepartati. Prin interventia senatorului Toma Valareanu, ciobanul a fost lăsat nestingherit. Autoritatea morală a ciobanului crește extrem de mult. într-un timp foarte scurt. E numit "preasfântul", începe să faca rugăciuni pentru bolnavi, oamenii îl roaga pe el să intervină la "Mosul".
Autoritățile intră în alertă.

Se înființează o comisie specială, condusă de medicul neurolog Gheorghe Marinescu, membru al Academiei Române, președinte al Societății Române de Neurologie, deci o autoritate de necontestat în domeniu, pentru a-l consulta pe ciobanul din Maglavit. Celebrul profesor se deplasează personal în Oltenia pentru a-l observa în mediul său. Concluziile le publică într-un volum care face multă vâlvă în epocă. Profesorul Marinescu vorbește fără echivoc despre un fenomen mistic ce nu poate fi oprit.

Troița lui Petrache Lupu

Extrase din volumul: "Lourdes și Maglavit", Tipografia ziarului Universul, 1936:
"Am vizitat Maglavitul. Pe un drum nisipos am ajuns la locul cu buturugi. Am vazut mai multe troițe, fântâna descoperită de Petrache Lupu, precum și o coroană de lumină produsă de lumânările care ardeau ziua și noaptea. Am examinat și plopul cu creanga din care picura apă.

L-am văzut predicând pe Petrache Lupu, înconjurat cu dragostea și venerațiunea lumii. Ciobanul comunica celor de față cele spuse lui de Dumnezeu, "Moșul", cum îl numește el. Cuvintele ciobanului maglavitean găsesc o rezonanță puternică în sufletul credincioșilor din toate unghiurile țării care au venit să-i asculte cuvintele. "Să nu faceți fapte rele, să vă iubiți, să vă povăiți, să vă ajutați unul pe altul". Ce cuvinte admirabile repetate în aceste timpuri de restriște morală!

Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am vorbit și cercetat mai de aproape pe P. Lupu a fost să văd dacă nu mă aflu în fața unui simulator, a unui fals apostol. M-am convins de contrariu. Petrache Lupu este un om de o dezinteresare absolută. El nu primește bani. Dorește numai să facă, din banii strânși, o biserică și un spital. Pentru el nu vrea altceva decât să rămână un simplu cioban. "Nu sunt, spune el, nici vrăjitor, nici doctor, nici sfânt".
Invitat să facă o bancă, a răspuns că preferă să arunce banii în Dunăre. Viața lui e sobră și modestă: nu fumează, nu bea vin, nu mănâncă carne, cum am putut vedea stând cu el la masă. Cuvintele lui deseori pline de înțeles sunt tot atâtea probe, pentru mine, cel puțin, că nu ne găsim în fața unui simulator sau a unui necinstit. E adevărat că nu aude bine, că orizontul ideilor lui e restrâns, ceea ce ar explica debilitatea lui mintală asupra căreia s-a insistat cu atâta complezență.
Pot spune că fenomenele de la Maglavit, deși întreținute de senzaționale vindecări, speculate de unii interesați care au trivializat evenimentele, nu pot fi considerate pur și simplu ca datorate lipsei de tiraj a ziarelor, cum s-a presupus, sau a unor meschine interese locale, cum au afirmat alții.

Pentru mine e vorba de un fenomen mistic, este reacția unui suflet drept, primitiv, dar cinstit, care a cunoscut în armată, după mărturisirea lui, rele tratamente și, în satul lui natal, disprețul, dacă nu batjocura.
Toți acești factori și alții pe care nu-i cunosc, dar pe care îi bănuiesc, s-au strâns undeva, în acest labirint de activitate psihică pe care îl numim subconștient sau inconștient și s-au tradus în misticismul religios care i-a dat vedenia "Moșului".
Ce este de făcut în fața acestui eveniment psihologic, sociologic și moral interpretat în diferite feluri de acei care au stat deoparte sau care l-au văzut și au vorbit cu Petrache Lupu?
Se poate influența cu forța afluența extraordinară de credincioși ce vin la Maglavit? Aș dori să știu cine este acela care ar putea s-o facă!".

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Citiți mai multe

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Citiți mai multe

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog