Treceți la conținutul principal

De ce se inmormantau mitropolitii sezand pe scaunul arhieresc

Inmormantarea episcopilor si mitropolitilor asezati pe tronul arhieresc este un obicei vechi al Bisericii Ortodoxe. Din ratiuni practice traditia a fost suspendata, cel putin in Romania, si a fost inlocuita cu ritualul obisnuit al inmormantarii monahilor. Ea se pastreaza, insa, in comunitatile traditional ortodoxe. 
Explicatia este ca, atunci cand moare un arhiereu, credinciosii se roaga ca Dumnezeu să-i permită să aiba în Cer poziția pe care a avut pe Pământ - în picioare în fața altarului, rugându-se pentru mântuirea oamenilor.
Episcopul Kalinikos, reprezentant de frunte al bisericii ortodoxe de rit vechi, care a incetat din viata la 91 de ani, a fost, imediat dupa moartea sa, pus in tron, plimbat pe strazile din Lamia si inmormantat chiar in acea pozitie, cu tot cu scaunul epsicopal.  
Acum patru ani, la moartea patriarhului ortodocsilor copti din Egipt, Shenouda al III-lea, a fost adoptat acelasi ceremonial. Biserica ortodoxă coptă este o biserică autocefală care face parte din grupul bisericilor necalcedoniene. Teodor al II-lea al Alexandriei, al 118-lea papa de la predicile Sfantului Marcu, este actualul papa al coptilor.
Exista cateva marturii in presa de la inceputul secolului XX care descriu in detaliu obiceiul pe care il respectau cu strictete reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane.
În anul 1865 a murit mitropolitul primat Nifon al II-lea al Ungrovlahiei: "Îndată după încetarea din vieaţă, - întâmplată în ziua de 5 Mai, într'o Luni - venerabilile rămăşiţe, împodobite cu veşmintele arhiereşti s'au aşezat pe un tron şi s-au transportat în biserică pe mâinile preoţilor precedate de trei arhierei".
Timp de două zile, Dealul Mitropoliei s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulţimea de credincioşi veniţi să dea sărutarea cea mai de pe urmă păstorului lor. După ceremonialul înmormântării, la care a participat şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cortegiul s-a îndreptat către Biserica "Sfântul Nicolae" din Cernica: "În fine venia dricul, unde pre un jeţ era aşezat corpul reposatului şi sprijinit de patru preoţi".
Calinic Miclescu, devenit mitropolit primat al Romaniei in 1875, s-a aflat in fruntea Bisericii Ortodoxe Romane pana in august 1886.
Inmormantarea sa este descrisa in jurnalul Bisericii Ortodoxe Romane: "aşezat pe un scaun arhipăstoresc, cu crucea într'o mână şi cu cârja în cealaltă fu scos din biserică pe mâni de către 4 preoţi şi dus astfel până în strada Bibescu-Vodă, unde fu depus pe un car funebru, tras de 8 cai. La fiecare colţ al scaunului arhipăstoral, stăteau în genunchi cei patru preoţi, care scoaseră corpul din biserică". Cortegiul a ajuns la Gara de Nord, unde "după ce se făcu un trisaghiu de I.P.S.S. Episcopul Ghenadie, corpul astfel, cum era aşezat pe scaunul arhipăstoral, fu introdus într'o ladă în forma unei piramide dreptunghiulară, de zinc şi căptuşită cu lemn pe dinafară şi fu închis ermetic întrînsa. Această ladă era îmbrăcată în postav negru cu ornamente de fir alb şi având pe ambele laturi marca ţărei, cu coroana mitropolitană deasupra. Lada fu aşezată apoi în mijlocul unui vagon al cărui interior era îmbrăcat în postav negru şi pe laturile sale exterioare se afla câte o marcă, ca şi acelea de pe lada de zinc". Cu un tren special, oficialităţile şi familia mitropolitului au ajuns la Paşcani, iar de acolo cortegiul şi-a continuat drumul către Mănăstirea Neamţ, unde a fost înmormântat.


Aceeaşi tradiţie s-a păstrat şi în cazul mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu, care a murit in ianuarie 1902, când s-a consemnat în cronica vremii că s-a făcut "spălarea corpului, îmbrăcarea cu veşmintele arhiereşti şi aşezarea pe scaun". "I.P.S.S. e instalat în salonul său pe un jîlţ de fer îmbrăcat în odăjdii şi cu mitra mitropolitană în cap. În mâna dreaptă ţinea crucea; iar cea stângă se odihneşte pe o perinuţă. În jurul jîlţului stau călugării şi citesc sf. molifte de iertarea păcatelor. Corpul a stat expus până la ora 5, când a fost coborât pe umere de preoţii mitropoliei şi aşezat în mijlocul bisericei mitropoliei în faţa altarului înaintea dverelor împărăteşti". Luni, 28 ianuarie, a avut loc slujba Înmormântării, în Catedrala mitropolitană: "Preasfântul e înveşmântat în bogate odăjdii arhiereşti de mătasă albă şi albăstrie, cusută'n aur şi argint, în cap cu mitra de fir de argint în mână cu sfânta cruce şi evanghelia; iar alăturea sprijinită de speteaza jelţului stă cârja arhipăstorească". Mitropolitul Iosif Naniescu a fost depus în cavou înveşmântat, în jilţ: "Înainte de a se pogorî jilţul cu repausatul arhipăstor în cavou i sâa scos din cap mitra înlocuindu-se cu potcapul şi camelauca obişnuită. În mână i sâa dat în loc de frumoasa evanghelie legată în argint o altă evanghelie fără legătură de argint. La piept i sâa aşezat în locul crucei de aur bătută cu diamante o cruce gălbue şi un mic engolpion, ambele săpate cu o deosebită artă în lemn de chiparos. În loc de cârja arhierească i s'a aşezat alăturea simpla lui cârjă de lemn de corn".
In ianuarie 1909, la moartea mitropolitului primat Iosif Gheorghian presa consemneaza: "Trupul - fostului mitropolit - îmbrăcat în haine arhiereşti a fost pus în jîlţ şi aşezat în paraclisul mitropolitan".



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni