Femei celebre la Capsa

Restaurantul s’a deschis, ca şi hotelul, de abia la 1881. Sala restaurantului era numai cât jumătatea celei actuale, cuprinzând doar partea din fund, şi având uşă de intrare de-a-dreptul pe str. Edgar Quinet. Era rece, întunecoasă, căptuşită toată cu marmură roşie. Şi i se dăduse numele de „mormântul faraonilor”.

 Aci a mâncat, timp de 30 de ani, tot ce avea un nume în Bucureşti, şi tot ce era străin cu vază. Aci venea, după teatru sau concert, protipendada bucureşteană să supeze: serate pe care le descria Claymoor în stilul lui, inspirat de cronicele „Figaro”-ului de după războiul franco-german.

„Pe mese înflorite, în această frumoasă sală de ospeţe, se înşirau mâncări delicioase datorite frigărilor aurite ale „Vatel”-ilor casei Capşa; şi n-am nevoie să spun că oaspeţii şi mai cu seamă batalionul Therpsychorei au executat o sgomotoasă simfonie a furculiţelor în sânul acestor desfătări demne de Capşa”.

Iar în cele trei salonaşe „particulare” care dau pe str. Edgar Quinet, s’au perindat toate femeile frumoase ale Bucureştilor, toate actriţele străine, toate elegantele, mai mult sau mai puţin artiste, atrase de faima cheflie a oraşului nostru, căci între 1870 şi 1914 Bucureştii au fost capitala din răsăritul Europei care numai cu Sankt Petersburg putea să împartă reputaţia de a avea bărbaţii cei mai darnici şi cei mai uşori de înflăcărat din lume.
În salonaşele dela Capşa a râs Reichemberg cea cu dinţii de mărgăritar, Cleo de Mérode, iubita lui Leopold al II-lea, Jane Hading, sau cei mai frumoşi umeri ai Franţei, dar şi Cora Laparcérie, Blanche Toutain, Suzanne Després, Réjane şi Sarah Bernhardt.

La Capşa au făcut sensaţie surorile Barrisson, frumoasele dansatoare americane, dintre care una ieşea uneori pe pod îmbrăcată în bărbat de se ţineau copiii după ea şi la Belle Otero, care izbutise să-l dezgheţe şi pe Claymoor – căruia, zice-se, nu-i plăceau prea mult femeile – căci scrie, cu stilul lui, azi atât de nesuferit.
sursa: Gheorghe Crutzescu, Podul Mogosoaiei