ADEVARATA VIATA A LUI PETRACHE LUPU DE LA MAGLAVIT

autor: Felix Aderca, sursa: Realitatea Ilustrata, 4 septembrie 1935

Cand a murit, de timpuriu, Gheorghe Lupu, tatal lui Petru, copilul avea patru ani. Mama lui, Floarea Dobre, s-a maritat a doua oara numaidecat si copilul a fost trimis la oi. La oi se duc toti copiii satenilor, pana la varsta scolii si dupa aceea. Cand in familie nu mai sunt copii, se duc batranii.
Nu a mai apucat sa mearga la carte, nu atat din pricina surzeniei si a vorbei lui incalcite, cat din pricina ca, pe vremea aceea, ca si acum, de altfel, nu urmeaza scoala decat copiii satenilor mai instariti.
Nascut la 1908, Petre Lupu avea deci opt ani cand a izbucnit raboiul si noua ani cand ostile dusmane au cotropit tara, iar soldatii nemti, unguri si bulgari au intrat in Maglavit, unde au ramas prin casele oamenilor, ca niste satrapi. E sigur ca firea simtitoare a lui Petrache a resimtit mai mult decat ceilalti copii imaginile hade ale razboiului. Si daca n-a putut auzi, in toata grozavia lor, bubuiturile de tun de pe malul apropiat bulgaresc, a vazut, de nenumarate ori, cadavrele ostasilor prin santuri, pe camp si in lunca Dunarii, infatisarea de osanditi a prizonierilor si soldatilor raniti, infasurati in mantale zdrentuite, in viforurile cumplitei ierni din anul 1916.

Putine au fost intamplarile din viata copilului de la oi si sufletul lui le-a prins, le-a retinut, cu atat mai mult caldura, ca si pe cele ale vietii din jur.

Pana la al doilea mare eveniment din viata lui, intalnirea cu plutonierii batausi de la regimentul din Craiova, Petrache Lupu, vreme de zece ani aproape, n-a iesit din lunca Maglavitului. Zilele tineretii lui dintai, pana la douazeci si unu de ani, si le-a petrecut in singuratatea luncilor dunarene, in viziunea fluviului tainic, care vine din departarile tarii, spre a se pierde la celalalt capat al lumii, de unde incep valurile albastre si nesfarsite ale marii.
In sat se ivea rar, caci n-avea mai nimic de vorbit cu oamenii, oile lor nefiind inca in seama lui. Ce putea invata Petrache Lupu de la oi? Ce putea vorbi cu ele? Ce-i povesteau si ce le raspundea flacaiandrul sfielnic? Supunerea lor era, pentru el, chiar imaginea vietii firesti si a randuelii dumnezeiesti, ca in fiecare seara sa fie mulse de laptele dulce, agonisit peste zi si sa fie jefuite de lana lor, de doua ori pe an, pentru bucuria altora.
Smerenia, modestia, umilinta si supunerea lui Petrache Lupu, ciobanul din Maglavit, vin de la marea invatatura a oilor, singurele fapturi cu care-a stat de vorba, in linistea zilelor de vara si a noptilor senine. Amintiri din vremea aceea el are prea putine.
Dar invatatorul din sat, un tanar cu ochi albastri energici, familiarizat cu materialismul istoric, cu psihologia, ateismul si chiar patologia nervoasa, tine minte pe Petrache Lupu demult si-l cunoaste ca pe o fire foarte impresionabila. Astfel, cand a umblat prin sat vestea ca un om si-a ucis vecinul, cu sapa, la camp, numai din pricina ca-l banuise c-ar fi furat un sac de malai lasat in tinda, nu s-a mirat nimeni in sat, astfel de intamplari fiind obisnuite. Numai Petrache Lupu, ciobanelul pe care nu-l lua nimeni in seama si caruia abia ii dadusera tuleiele la mustata, s-a speriat grozav, a privit cu ochi mari deschisi drept inaintea lui, ca la o aratare de iad si a murmurat mereu, infiorat: "Auzi, ma, auzi, ma!", de parca ar fi vorbit cu altcineva din sine.
Cu zece degete la maini si cateva rabojuri pe creasta copacilor din lunca, Petrache Lupu a fost in stare sa tina toata socoteala turmei satului cand a fost data in seama lui. Il supara insa uneori taria urechilor (surzenia, n.red.) si avea nevoie de un tovaras. Si a ales un caine. Oile pasc si noaptea pe un loc apoi, pe nesimtite si neauzite, ele se misca in alt loc si tot astfel pana-n revarsatul zorilor. Ciobanii dorm cate-o bucata si, cand aud zvonul oilor care pornesc, se desteapta si atipesc iar, pe alte meleaguri. Cu surzenia lui, Petrache Lupu ar fi dormit toata noaptea si ar fi pierdut oile, dar in sufletul lui drept a iscodit si a gasit leac acestei vatamaturi; punea capul nu pe o desaga nesimtitoare inselatoare, ci frateste, pe pieptul cainelui tovaras, care, ridicandu-se in puterea noptii sa urmeze mersul tainic al oilor, sub stelele umede, trezea si cugetul naiv, adormit, al lui Petrache Lupu.
Un astfel de cioban, cu simtul drept al lui Petrache Lupu isi cunoaste oile si toate trag la el, iar cand se iveste in sat vreo neintelegere pe seama casului sau lanii, se dovedeste indata ca nu Petrache Lupu gresise ca sa se imbogateasca asemenea altor ciobani, ci oamenii din sat, desi erau stiutori de carte si cu auzul bun, nu-si facusera bine socotelile. Cinstea ciobanului gangavit era atat de temeinica, incat mergea uneori pana la absurd. Cu prilejul nuntii lui, oamenii ii alesesera o tovarasa de viata, nici cea mai tanara, nici cea mai frumoasa fata din sat - se facuse, cum e obiceiul, o hora - in mijlocul careia macelarul adusese berbecul ce trebuia sa fie taiat, pentru ospatul de seara al nuntasilor. Si cum juca si Petrache in hora nuntii lui, se opreste deodata incruntat, pune mana pe cornul berbecului si se incrunta la macelar:
- Ma, nene Ioane, asta e berbecul lelii Ana, nu e berbecul meu ! Cine ti l-a dat? Da fuga la stana si adu berbecul meu!
Petrache Lupu stia ca Dumnezeu nu face doi berbeci la fel si randuiala dreapta cerea ca fiecare sa se bucure numai de berbecul lui.
A fost scris acestui cioban, cu suflet prea simtitor si drept ca toate intalnirile lui cu lumea, din pântecele mamei incepand, sa fie ingrozitoare. Din pricina surzeniei mai mult decat a vorbirii greoaie, Petrache Lupu din Maglavit, dus la ostire, e amanat de trei ori.
In 1932 nu mai poate fi amanat si e trimis la Craiova, la o companie sanitara, spre a fi cercetat mai indeaproape, dar e batut atat de cumplit, incat isi pierde graiul de tot. Banuit ca acum se preface si mut de-a binelea dupa ce se "prefacuse" surd, mai e batut o data si trimis la regiment la Calafat, unde domnii plutonieri, lipsiti de stiinta medicala, il vor lecui ei curând.
Aici Petrache Lupu are norocul sa dea de un medic militar mai putin banuitor, care, dupa patru luni de incercare, il trimite acasa, la Maglavit, la oile satului. Aceasta cumplita incercare e de curand, cu doi ani in urma.
Ce s-a petrecut in ultima vreme in sufletul si cugetul lui Petrache Lupu nu e usor de inchipuit si de zugravit. Dar in delicatetea lui trebuie sa se fi ascuns acum, la inceputul maturitatii, o putere atat de uriasa, atat de neobisnuita, ca, fara stirea ciobanului firav, l-a preschimbat si, tulburandu-i toate simtirile obisnuite, facu din el un om nou, nemaiintalnit, cu auz iute si glas poruncitor.

Maglavicenii se pomenira cu Petrache Lupu venind din lunca pe linia satului, cu chipul ravasit, cu glasul tremurand, oprindu-se la primarie, la biserica, intampinand pe drumeti si vestindu-le Apocalipsa!
NOTA:
Autorul textului de mai sus, redat aici asa cum apare in Realitatea Ilustrata din septembrie 1935, incearca sa ofere cateva informatii despre copilaria si tineretea ciobanului Lupu pentru a explica fenomenul de la Maglavit. Pe 31 mai 1935, Petrache Lupu, un cioban mut si aproape surd, in varsta de 27 ani, a avut prima sa viziune, sustinand ca l-a vazut pe Dumnezeu, care i-a vorbit in lunca satului, langa o salcie, sfatuindu-l sa se duca si sa le zica oamenilor sa nu mai pacatuiasca si sa se roage mai mult.

Viziunea s-a repetat in urmatoarele doua zile de vineri, desi Petrache Lupu nu spusese nimanui despre prima minune pe care o traise. Socati de faptul ca acum ciobanul gangav si neputincios putea sa vorbeasca clar si raspicat, desi fusese respins in armata, ca inapt pe caz de boala, preotii, jurnalistii si autoritatile l-au incurajat pe Lupu sa-si spuna povestea. Dimensiunea fenomenului de la Maglavit a depasit granitele Romaniei, zeci de ziaristi si fotografi straini venind, in vara anului 1935 la Maglavit, sa-l cunoasca pe ciobanul vizionar si sa scrie despre el in marile jurnale ale timpului.

Autorul relatarii de fata este Felix Aderca, pseudonimul literar al lui Zelicu Froim Aderca, prozator, poet, estetician, traducător, jurnalist și eseist roman de origine evreiasca.