Treceți la conținutul principal

Cum a ucis Mustafa Kemal Ataturk haremul

Dintre toate reformele Turciei moderne, emanciparea femeii s-a facut cu cea mai mare usurinta. Spiritele erau pregatite. In sanul elitei sociale, in haremuri, fetele au avut timp sa se cultive: citeau Bergson si Anatole France. Rochiile lor veneau de la Paquin. In aceste haremuri nu mai exista nici bazin, nici divan, ci, pur si simplu, apartamente rezervate femeilor, mobilate adesea in stil Ludovic XV. Era epoca de dinainte de razboi: pe Bosfor, musulmanele voalate se plimbau in caic;  vedeau, astfel, in alte barci, femeile europene, cu fete descoperite, care vorbeau liber cu barbatii. Acest contact, chiar indepartat, cu femeile din Occident le-a trezit dorinta de libertate.
Trebuie spus ca situatia economica a Turciei a fost favorabila reformei. Devenise prea costisitor sa se mai construiasca palate vaste, traditionale, despartite in doua parti distincte, pentru barbati si femei. Apartamentul modern, restrans, a omorât, practic, haremul. Dupa 1918, datorita sosirii rusilor albi emigrati, familiile musulmane modeste le-au inchiriat acestora camere in casele lor. Apoi, prelungindu-se razboiul, mizeria a devenit din ce in ce mai mare, iar tinerele fete au fost silite sa-si castige existenta, devenind dactilografe, taxatoare la tramvai, functionare; unele au fost infirmiere, chiar soldati si ofiteri. La inceput purtau voaleta, apoi au abandonat-o.

Mustafa Kemal a dat exemplu prin propria lui casatorie. In timpul razboiului independentei, mergand de la Ankara la Smyrna, o intalneste intimplator pe  Latife Hanim, o tanara turcoaica scolita in Occident de care se indragosteste. Ne casatorim imediat, i-a spus pe un ton poruncitor. Apoi, cuprinzand-o in brate: Ne casatorim imediat, fara ceremonie, fara invitati.
Astfel, pentru prima oara in Turcia o fata a aparut la bratul viitorului sot pentru a spune da-ul traditional. Nu dupa mult timp a avut loc un mare bal la Ankara. Era seara biruintei definitice a lui Mustafa in politica interna, victoria care l-a facut conducator absolut al Turciei. Barbatii erau imbracati in fracuri impecabile, iar femeile in rochii decoltate. Dansul a fost simbolul reconcilierii sexelor. "Nu suntem aici la un bal oficial", a spus Kemal; "trebuie sa fim veseli, binedispusi, sa ne amuzam". Intr-un colt erau mese de poker si bridge. In altul, un bufet cu sampanie.
Noaptea aceea a marcat intrarea femeilor in viata sociala a Turciei. Balurile s-au inmultit: bal pentru fondarea republicii, bal pentru aviatie, apoi serbarile Bosforului, la Palatul Dolmabahce, mari serate de binefacere la Istanbul. Si peste tot au fost deschise cursuri de dans. Astfel turcii au trecut de la tebekul lor la valsurile vieneze si jazz-urile moderne.
Incep sa se legalizeze noile moravuri. In 1926 Adunarea Nationala a votat abolirea Seiratului si a decis inlocuirea lui cu codul civil elvetian, adoptat in intregime, de la un cap la celalalt,
Astfel, intreaga tara s-a trezit peste noapte ca traieste intr-o societate in care institutia familiei si a proprietatii, in ale carei obiceiuri traiau de cinci secole, este complet europeana.
Intr-o zi Kemal s-a prezentat la Adunarea Nationala cu o palarie de Panama. Daca premerul Angliei ar fi venit la Camera in camasa de noapte, consternarea deputatilor nu ar fi fost mai mare decit a fost la Ankara, scriu ziarele vremii
Desfiintarea voa1u1ui a provocatc de asemenea, scene neasteptate.  La Trebizonda, femeile incercind sa reziste ordinului consiliului general, se serveau de umbrele pentru a-si ascunde fata.
Discursul lui Mustafa Kemal din 1925 a dat semnul schimbarii: "Am observat pe strada femei care-si ascund figura in dosul unor batiste. Am vazut apoi femei care intorc capul de cate ori se apropie de ele un barbat. Ce inseamna aceste maniere ridicole? Acestea sunt semne de ignoranta si de necivilizatie. A venit timpul ca aceste absurditati sa inceteze. Turcia nu va putea renaste decit prin libertatea femeii, prin egalitatea ei cu barbatul, prin uniunea celor doua sexe!"
Emanciparea femeilor a fost intarita apoi prin abolirea poligamiei, casatoria a devenit contract civil si divorţul a fost recunoscut ca actiune civila.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni