Nenorocirea de la incoronarea tarului Nicolae al II-lea

Nicolae al II-lea a fost încoronat ţar al Rusiei la 26 mai 1896. Patru zile mai târziu, familia imperială a ordonat organizarea unui banchet popular pe câmpul de la Khodynka, în cinstea supuşilor entuziasmaţi. Autorităţile au construit, pe o suprafaţă de formă pătrată, teatre ad-hoc, 150 de chioşcuri pentru distribuirea cadourilor pe care tânărul cuplu voia sa le ofere populaţiei şi 20 de chioscuri unde urma sa fie distribuita bere.

În apropierea locului special amenajat se aflau o râpă nu foarte adancă şi câteva rigole de pământ. În seara de dinaintea serbării populare, oamenii au aflat că ţarul urma să le dea cadouri şi au început să se adune pe locul special amenajat.

Erau curioşi să afle ce cadouri pregătise curtea imperială. Erau lucruri simple, dar de preţ pentru populaţia săracă a imperiului: o bucată de pâine, cârnaţi, covrigi, turtă dulce şi o ceaşcă de sticlă, fabricată special în cinstea fericitului eveniment.

A doua zi, la 6 dimineata, mii de oameni – estimările spun că ar fi fost vorba de 500.000 – s-au strâns pe câmpul Khodynka. Şi tot atunci au început să circule zvonurile: ba că nu era suficientă bere pentru toată lumea, ba că erau prea puţini covrigi, ba că pe fundul cănuţei emailate era lipită o monedă de aur. Disperaţi, ruşii au început să se împingă, să-şi facă loc cu forţa cât mai în faţă, cât mai aproape de chioşcurile de unde urmau să fie distribuite darurile imperiale.

Forţele de ordine, formate din circa 1800 de persoane, nu au reuşit să menţină disciplina. Oamenii au început să se îmbulzească şi s-a creat o panică generală. Busculada nu mai putea fi stăpânită. Cifrele oficiale vorbesc de 1.389 de oameni care au murit călcaţi, la propriu, în picioare şi de 1300 de răniţi. Neoficial, se pare că a fost vorba de 2000 de morţi.

În ciuda tragediei îngrozitoare, programul de festivităţi a continuat exact aşa cum era planificat, iar mulţi oameni, aflaţi la distanţă mare de locul nenorocirii, nici măcar n-au ştiut ce s-a întâmplat.

Ţarul şi frumoasa sa soţie şi-au făcut apariţia în pavilionul imperial în jurul orei 2 după-amiaza şi au salutat miile de participanţi la sărbătoarea dramatică. Până la acea ora, locul tragediei fusese complet curăţat.

Nicolae şi Alexandra au fost informați despre tragedie, dar nu imediat. Un bal festiv era programat exact în acea seara la Ambasada Franţei. Nicolae a considerat că cel mai bine ar fi să nu participe, pentru că ar fi însemnat că nu are nicio compasiune pentru moartea supuşilor săi. Însă fraţii mai tineri ai împăratului Alexandru al III-lea, foarte influenţi la curtea imperială, l-au sfatuit nici să nu se gândească să renunţe la bal pentru că gestul său ar putea fi interpretat ca o palmă dată Parisului. Din motive diplomatice, Nicolae a ascultat această opinie şi a mers, împreună cu tânăra sa soţie, la petrecerea de la Legaţia Franţei.

A doua zi, împreuna cu ţarina Alexandra, a vizitat la spital victimele busculadei. Guvernul a distribuit ajutoare pentru familiile celor morţi şi a pedepsit câţiva funcţionari găsiţi vinovaţi pentru organizarea defectuoasă a sărbătorii. Nenorocirea a provocat indignare în randul opiniei publice din Rusia, iar Nicolae a început a fi numit “ţarul cel sângeros”.
Sub aceste auspicii nenorocite a început domnia ultimului împărat al Rusiei care avea să fie asasinat, împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici în iulie 1918.

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog