Moartea istoricului Gheorghe Brătianu la Sighet

Istoricul Gheorghe I. Brătianu s-a născut pe 28 ianuarie 1898, la Ruginoasa, în județul Iași, fiind fiul lui Ionel I. C. Brătianu și al prințesei Maria Moruzi-Cuza, văduva lui Alexandru Cuza, fiul cel mare al domnitorului Alexandru Ioan Cuza din relația acestuia cu Maria Obrenovici.

Deși părinții săi s-au despărțit chiar a doua zi după cununia religioasă, deci înaintea nașterii sale, Ionel Brătianu l-a recunoscut ca fiu legitim și a avut grijă de educația copilului. Relațiile dintre tată și fiu au fost rare, pentru că Maria Moruzi nu accepta ca cei doi să fie apropiați.

Copilăria și-a petrecut-o alături de mama sa, la Ruginoasa, în Palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza și la proprietatea din Iași a mamei, Casa Pogor. În anul 1916 și-a dat bacalaureatul la Iași, iar în vara aceluiași an l-a vizitat pentru prima oară pe istoricul Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte.

După intrarea României în război, pe 15 august 1916, tânărul Brătianu, care avea doar 18 ani, s-a înrolat voluntar în armată, a urmat cursurile școlii de ofițeri de rezervă de artilerie la Iași, iar pe 1 iunie 1917 este avansat la gradul de sublocotenent. În vara anului 1917, a participat la luptele de la Cireșoaia, a fost rănit, iar după însănătoșire a ajuns din nou pe front, în Bucovina.

În 1917 Gheorhe Brătianu s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, pe care a absolvit-o în 1919, dar fiind atras de istorie, a abandonat cariera juridică, s-a înscris la Universitatea Sorbona și a obțineut licența în litere în 1921.

Tânărul s-a căsătorit pe 27 ianuarie 1922 cu Elena Sturdza, sora prințului Mihai Gr. Sturdza, în București, în 1924, a devenit profesor la catedra de istorie universală a Universității din Iași, iar din 1940, a Universității din București. În anul 1928 devine membru corespondent al Academiei Române și membru titular în 1942.

Între 1935 și 1947 Brătianu preia funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iași și apoi al Institutului Nicolae Iorga din București.

Profesorul s-a înscris în 1926 în Partidul Național Liberal, iar în 1930, nemulțumit de politica PNL, care se opunea întoarcerii în țară a lui Carol al II-lea , va crea o grupare liberală dizidentă, motiv pentru care este exclus din PNL. În perioada interbelică, istoricul a atras atenţia asupra păstrării alianţelor României, considerând Rusia sovietică un pericol pentru ţară.

În vara anului 1940, s-a declarat adeptul rezistenţei armate, iar după începerea operaţiunilor militare în cel de-al Doilea Război Mondial, pe 22 iunie 1941, Gheorghe I. Brătianu a fost mobilizat în cadrul Comandamentului Corpului de Cavalerie, ca translator de limbă germană, În martie 1942 obţine gradul de maior și în perioada iulie - septembrie 1942, participă la luptele din Crimeea.

După 23 august 1944 istoricul a fost considerat adversar al noului regim politic, iar în 1947 autorităţile comuniste i-au fixat domiciliu obligatoriu în locuința sa de pe strada Biserica Popa Chiţu, a fost înlăturat de la catedră și de la conducerea institutului de istorie și i s-au interzis contactele externe.

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, profesorul Gheorghe Brătianu este arestat de Securitate și întemnițat la Sighet, fiind reținut aproape trei ani, fără să fi fost judecat și condamnat.

Într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neclare. Există informații că s-ar fi spânzurat cu un laț făcut dintr-un cearșaf, neputând să mai suporte chinurile la care era supus, dar, după alte surse ar fi fost bătut de un gardian până când a murit.

În 1971 familia a primit acceptul să-l dezgroape din Cimitirul Săracilor din Sighet și să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica, din județul Argeș.