Treceți la conținutul principal

Sub șase regi ai Angliei: Prințesa Alice, viceregină a Africii de Sud și a Canadei


Prințesa Alice s-a născut pe 25 februarie 1883 la Castelul Windsor. Tatăl ei era Prințul Leopold, Duce de Albany, cel mai mic fiu al reginei Victoria și a lui Albert, iar mama era prințesa Helena de Waldeck și Pyrmont.
Fetița a fost botezată la Castelul Windsor pe 26 martie 1883 și numită Alice după mătușa paternă, nașa ei principal fiind bunica ei, regina Victoria, a cărei hemofilie, din păcate, a moștenit-o.

Pe 10 februarie 1904, la Castelul Windsor, Prințesa Alice de Albany s-a căsătorit cu Prințul Alexander de Teck, fratele reginei Mary și, după căsătorie, Prințesa Alice a luat titlul de Prințesa Alexander de Teck.
Cuplul a avut trei copii, pe Lady May Cambridge, singura care a ajuns la maturitate, pe Rupert, care a murit într-un accident de mașină la vârsta de 21 de ani și pe principele Maurice de Teck, care a murit la doar cinci luni.
Prințesa Alice a fost nașa reginei Beatrix a Olandei.
Când familia regală britanică a abandonat titlurile germanice în iunie 1917, soțul ei, prințul Alexander de Teck, a adoptat numele de Cambridge, și a devenit Sir Alexander Cambridge.
Contele a fost numit Guvernator-General al Uniunii Africii de Sud și a servit în perioada 1924 – 1931, timp în care prințesa Alice l-a însoțit, devenind viceregină. Apoi, Alexander a fost numit guvernator general al Canadei în perioada 1940–1946.
Prințesa Alice a luat parte la multe dintre activitățile în care familia regală a fost implicată. În afară de îndatoririle ei de viceregină a Africii de Sud și apoi a Canadei, a participat la încoronările a patru monarhi britanici: Edward al VII-lea , George al V-lea, George al VI-lea și Elisabeta a II-a, precum și la învestirea reginei Juliana. De asemenea, a fost colonel-șef pentu două unități ale armatei britanice și a unei unități a Armatei Rhodesiene. În timpul celui de-al doilea război mondial, a fost comandant aerian de onoare al diviziei de femei a forței aeriene regale canadiene. În 1950, a devenit primul cancelar al Universității din Indiile de Vest.
Prințesa și soțul ei au vizitat Bahrain și Arabia Saudită în iarna anului 1938, fiind primul membru al familiei regale britanice care a vizitat țara și singurul care l-a întâlnit regele Abdulaziz. În Arabia Saudită, Prințesa Alice a vizitat Riyadh, Hofuf și Dammam și a cunoscut-o pe Noura, pe Abdul Rahman, sora regelui și alți membri ai familiei regale saudite.
Contele de Athlone a murit în 1957 la Palatul Kensington din Londra. Prințesa Alice a continuat să trăiască la Kensington până în 1981. A murit la vârsta de 97 de ani și 313 zile, fiind, în momentul morții, prințesa regală cea mai longevivă. Mai târziu, a fost depășită de regina mamă Elisabeta care a ajuns la aproape 102 ani.

Prințesa Alice a trăit în timpul domniei a șase monarhi: Victoria, care îi era bunică, Eduard al VII-lea, unchiul patern, George al V-lea, care i-a fost văr și cumnat, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea, ambii fiindu-i nepoți, și actuala regină Elisabeta a II-a, strănepoata lui Alice.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp