Moartea balerinului - Rudy Nureev, dansul spre libertate

Rudolf Nureev s-a născut pe 17 mai 1938 în zona Irkutsk, în timp ce mama sa călătorea cu trenul, prin Siberia, spre Vladivostok, unde tatăl lui era comisar politic. Rudy a copilărit în Bașchiria, astăzi o mică republică suverană din Rusia. Copilul a fost atras de dansurile populare bașkire, iar din 1955 a început să urmeze cursurile de balet, fiind invitat la Institutul Coregrafic din Vaganova, patronat de Școala de balet Kirov din Leningrad.

Cu toate ca a început studiul baletului la vârsta de 17 ani, relativ târziu pentru a face o carieră de balerin, Nureev a devenit repede recunoscut ca artistul cel mai talentat al școlii pe care o urma.

Anul 1961 a fost un punct de cotitură în viața lui: în urma unui accident, prim-solistul Baletului Kirov, Konstantin Sergheev, nu a mai putut dansa, iar în locul acestuia, pentru un spectacol la Paris, a fost ales Nureev.

Ajuns în Franţa, Rudy a fost încălcat regulile privind relaţiile cu străinii și, probabil, a frecventat barurile gay din Paris, ceea ce a alarmat conducerea companiei de balet Kirov și agenții KGB care îl urmăreau. KGB-ul a vrut să-l trimită înapoi în Uniunea Sovietică, iar pe 16 iunie 1961, când compania Kirov a mers la aeroportul Le Bourget din Paris pentru a zbura la Londra, unde artiştii aveau alte spectacole, unul dintre ofiţerii KGB l-a luat deoparte pe Nureev și i-a spus că el trebuie să se întoarcă la Moscova pentru un spectacol special la Kremlin, în loc să meargă la Londra cu restul companiei. Suspicios, balerinul a refuzat. Apoi i s-a spus că mama lui e grav bolnavă și că trebuie să se întoarcă imediat acasă pentru a o vedea.

Nureev a refuzat din nou, crezând că, la întoarcerea în URSS, urmează să fie arestat. Cu ajutorul poliției franceze și al unei prietene, balerinul a scăpat de presiunile KGB și a cerut azil politic. După o săptămână, semnase un contract cu Grand Ballet du Marquis de Cuevas.

Autoritățile sovietice le-au cerut tatălui, mamei și profesorului de dans să-i scrie, cerându-i să se întoarcă la Moscova, dar fără efect. Deși mai târziu a solicitat guvernului sovietic să îi permită să-și viziteze mama, nu a fost lăsat să facă acest lucru până în 1987, când aceasta era pe moarte și preşedintele URSS Mihail Gorbaciov a aprobat personal vizita lui Nureev.

În perioada pariziană, Rudy l-a cunoscut pe balerinul Erik Bruhn, care i-a devenit prieten și partener de viață.

În 1962, tânărul este invitat de balerina Margot Fonteyn pentru a dansa într-o gală de balet la Londra. Pentru următorii aproape 30 de ani, balerinul rămâne în Anglia, unde are un contract la Royal Ballet şi dansează în Lacul Lebedelor, Giselle, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci, Romeo și Julieta, Corsarul, Don Quijote.

În anii '80, se îmbolnăvește de SIDA, iar în 1983 devine directorul Baletului Operei din Paris, urmând ca, peste cinci ani, în 1988, Nureev să fie numit Cavaler al Legiunii de Onoare. Iniţial nu dă importanţă bolii şi timp de câțiva ani a negat pur și simplu că ceva nu este în regulă cu sănătatea sa. Cu toate acestea, la sfârșitul anilor '80, capacitățile sale fizice erau dramatic diminuate. Boala a avut o evoluţie semnificativă abia în vara anului 1991 și balerinul a intrat în faza finală în primăvara anului 1992.

În martie 1992, el a apărut ca dirijor în fața publicului la Teatrul de Operă și Balet Academic Tatarstan Musa Cälil. Revenind la Paris cu febră ridicată, a fost internat la spitalul Notre Dame du Perpétuel Secours din Levallois-Perret și a fost operat de pericardită.

În iulie 1992, Nureev a prezentat semne că îşi revine şi a renunțat la tratamentul pentru SIDA, dar starea i s-a agravat fulgerător. Ultima sa apariție publică a fost pe 8 octombrie 1992, la premiera unei noi producții pentru Baletul Operei din Paris. Ministrul culturii francez Jack Lang i-a acordat în acea seară cea mai înaltă distincție a Franței în domeniul artistic: Commandeur des Arts et des Lettres.

Rudy Nureev a murit pe 6 ianuarie 1993, la vârsta de 54 de ani, şi este înmormântat în cimitirul Sainte-Genevieve-des-Bois.

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog