Treceți la conținutul principal

Marele duce Nicolai cel Tânăr: Credinţa şi onoarea militară

Marele Duce Nicolai

Marele duce Nicolai Nicolaevici cel Tânăr s-a născut pe 18 noiembrie 1856 la Sankt Petersburg şi a primit numele în cinstea bunicului său, împăratul Nicolae I. Părinţii săi erau marele duce Nicolai Nicolaevici și Alexandra Petrovna de Oldenburg.
Văr primar cu țarul Nicolae II al Rusiei, marele duce era numit “cel înalt”, în vreme ce țarul era numit “cel scund”.
Tânărul a studiat la școala de geniu și a intrat în clasa ofițerilor activi în 1872. În timpul războiului ruso-turc din 1877 – 1878 a fost unul dintre ofițerii statului major condus de tatăl său, care era comandantul suprem al trupelor ruse. În 1884, a fost numit comandantul regimentului de husari de gardă.
Marele Duce Nicolai
Avea reputația unui comandant dur, fiind respectat de trupele aflate sub comanda sa. Foarte religios, Marele duce se ruga dimineața și seara și înainte, și după masă.

În 1895, a fost numit inspector general al cavaleriei, post pe care l-a păstrat pentru următorii 10 ani, timp în care a gestionat reformele în instruirea militarilor, în reorganizarea școlilor de cavalerie și în reorganizarea rezervelor cavaleriei.
Anastasia si Milica
În timpul primelor mișcări revoluționare din 1905, Nicolai Nicolaevici cel Tânăr a jucat un rol decisiv. Imperiul se afla sub ameninţarea anarhiei, viitorul dinastiei era în pericol, iar vărul său, țarul, avea de ales între instituirea reformelor sugerate de contele Serghei Witte sau impunerea dictaturii militare.

Cum singurul om care avea prestigiul necesar să păstreze armata sub control în cazul impunerii dictaturii militare era Marele duce Nicolai, vărul său i-a cerut să accepte rolul de dictator militar, dar Nicolai a refuzat. Ba, mai mult, a amenințat că se va sinucide dacă nu sunt acceptate reformele lui Witte. Refuzul Marelui duce l-a determinat pe ţar să accepte să promulge reformele, dar nu şi-a respectat pe deplin promisiunile.
Nicolai cel Tânăr
Nicolai s-a căsătorit cu Marea ducesă Anastasia, fiica regelui Nicolae al Muntenegrului în 1907. Aceasta mai avea un mariaj la activ, dar cunoştea bine curtea imperială rusă. Anastasia și sora ei mai mare, Milica, fuseseră invitate de țarul Alexandru al III-lea al Rusiei să fie educate la Institutul Smolny, care era o școală pentru nobile. Primul mariaj al Anastasiei începuse în august 1889,  când se căsătorise cu George Maximilianovici, al 6-lea Duce de Leuchtenberg. Cuplul a avut doi copii, dar, în timpul căsătoriei cu Anastasia, George se mutase cu amanta sa franceză, ceea ce l-a înfuriat teribil pe împăratul Alexandru al III-lea, astfel că Anastasia a putut obține divorțul după câțiva ani de căsnicie, pe 15 noiembrie 1906.

Ajunsă la 39 de ani, prinţesa Anastasia a acceptat propunerea Marelui duce Nicolai, mai ales pentru că amândoi erau persoane foarte religioase, chiar cu tendințe către misticism. Cuplul nu a avut copii.

Marea Ducesa Anastasia
La momentul începerii Primului Război Mondial, deşi extrem de experimentat, Nicolai nu comandase niciodată armate pe câmpul de luptă. În ciuda acestui fapt, țarul l-a numit la comanda supremă, fiind răspunzător de toate forțele de pe frontul organizat împotriva germanilor, austro-ungarilor, turcilor și bulgarilor. Dar soldații ruși au fost prost echipați, slab antrenați și prost comandanți, și asta era în mare măsură responsabilitatea comandantului suprem.
Marea Ducesa Anastasia
Nicolai s-a dovedit mai degrabă un birocrat decât un lider militar. Marele duce a reușit să câștige dușmănia lui Rasputin, călugărul care avea o uriașă influența asupra țarinei, pentru că Nicolai îl amenințase pe Rasputin că îl va spânzura dacă îl va prinde în apropierea frontului. Conflictul a degenerat şi, îndemnat de ţarina Alexandra, Nicolae al II-lea a preluat comanda supremă a armatei pe 21 august 1915.

După schimbarea din funcție, Marele duce a fost numit imediat comandant suprem și vicerege în Caucaz şi a încercat să construiască o cale ferată din Georgia până la teritoriile cucerite pentru a aduce mai multe materiale de aprovizionare pentru ofensiva programată pentru anul 1917. Numai că în martie 1917 țarul a fost detronat, iar armata rusă a început să se dezintegreze.
Marele duce Nicolai şi vărul său, ţarul Nicolae al II-lea

Revoluția din Februarie l-a prins pe marele duce în Caucaz. După scurt timp, însă, noul prim-ministru, prințul Gheorghi Evghenievici Lvov a anulat numirea pe care i-o dăduse ţarul, aceea de comandant suprem. Nicolai şi-a petrecut următorii doi ani în Crimeea, uneori sub arest la domiciliu.

Curând, Marele duce și soția sa, Anastasia, au fugit din Rusia la bordul cuirasatului britanic HMS Marlborough.
Marele Duce Nicolai
După ce au stat o vreme în Genova, ca oaspeţi al regelui Italiei Victor Emanuel, care era căsătorit cu Elena de Muntenegru, sora mai mică a Anastasiei, Marele duce Nicolai și soția sa s-au mutat într-o casă de țară la Choigny, la 35 de kilometri de Paris, loc care a devenit centrul rezistenței împotriva sovieticilor.
Marele duce Nicolai a murit din cauze naturale pe 5 ianuarie 1929 la Cap d'Antibes, pe Riviera franceză, unde se retrăsese pentru a scăpa de frigul iernii. Soţia sa, Anastasia, a murit pe 15 noiembrie 1935, supraviețuindu-i șase ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp