Treceți la conținutul principal

Ciudatul exil al Marii Ducese Maria Pavlovna, scurtul refugiu la București și abandonarea copiilor

Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei s-a născut pe 18 aprilie 1890 la Sankt Petersburg și a fost fiica Marelui Duce Paul Alexandrovici și a Alexandrei Georgievna a Greciei, bunicii paterni fiind țarul Alexandru al II-lea și împărăteasa Maria Alexandrovna, iar cei materni regele George I al Greciei și Marea Ducesă Olga Constantinovna a Rusiei. Era deci, nepoata a doi regi, dar curând a rămas orfană, pentru că mama ei, Alexandra, a murit la scurt timp după nașterea celui de-al doilea copil, Marele Duce Dmitri, pe când Maria avea doar doi ani.Tatăl său a fost distrus de durere, iar la funeralii a trebuit să fie susținut de fratele lui, Marele Duce Serghei Alexandrovici. O perioadă, Serghei și soția sa, Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, au avut grijă de cei doi copii.
După ce Paul și-a revenit, a luat copiii. însă aceștia continuau să-și petreacă vacanțele de vară la Serghei și Elisabeta care nu aveau urmași, dar își iubeau nespus nepoțeii.

În 1902 tatăl Mariei și al Lui Dmitri, Marele Duce Paul Alexandrovici, s-a căsătorit cu Olga Valerianovna Paley, dar mariajul nu fost aprobat de Țarul Nicolae al II-lea, astfel că Paul a fost exilat, iar copiii plasați în custodia unchiului Serghei și a mătușii Elisabeta.
Maria a avut o relație încordată cu mătușa, pe care o considera rece și distantă, dar a fost, totuși, singura mamă pe care a cunoscut-o. În 1905, când unchiul Serghei a fost ucis de o bombă în timpul Revoluției, copiii au mai trecut printr-o spaimă: se temeau că vor fi trimiși să locuiască în exil cu tatăl natural, dar acesta nu a vrut să-i ia din grija Elisabetei.
Un an mai târziu, Maria s-a logodit cu Prințul Vilhelm, al doilea fiu al regelui Gustav al V-lea al Suediei și al Victoriei de Baden. Inițial, tatăl Mariei a refuzat să participe la nuntă pentru că țarul refuzase să-i permită și soției lui să vină, dar, ăn cele din urmă, s-a întors pentru eveniment la Sankt Petersburg.
Cuplul nou căsătorit s-a mutat în Suedia și Maria a născut singur lor fiu, Lennart. Inițial fericită, căsnicia s-a destrămat când Marea Ducesă a descoperit restricțiile de la curtea Suediei și temperamentul rece, timid și nepăsător al prințului Vilhelm. Cei doi au divorțat în 1914, iar Maria și-a lăsat fiul în custodia tatălui, fiind crescut de bunica paternă.
Marea Ducesă s-a întors în Rusia, unde a reluat relațiile cu fratele ei, Dmitri, de care era profund atașată. În timpul Primului Război Mondial a fost asistentă medicală la Pskov, a restabilit legăturile cu tatăl ei, care între timp avea încă trei copii și a reluat relația cu mătușa Elisabeta, cea care o crescuse, vizitând-o regulat la mănăstirea la care aceasta se retrăsese.
Când Maria a aflat că Dmitri a participat la complotul pentru uciderea lui Grigori Rasputin din 17 decembrie 1916, fără să-i spună nimic despre această implicare, a fost îngrozită. În plus, decizia țarului de a-l trimite pe fratele ei pe frontul persic drept pedeapsă, a tulburat-o și mai tare. Decisă să-l salveze, a inițiat o scrisoare, semnată și de alți membri ai familiei imperiale, implorându-l pe Nicolae al II-lea să revină asupra deciziei, dar țarul a refuzat cererea.
Marea Ducesă s-a recăsătorit cu prințul Serghei Mihailovici Putiatin în septembrie 1917 la Pavlovsk și au avut un fiu, pe prințul Roman. Pe 18 iulie 1918 mătușa Elisabeta a fost ucisă de bolșevici, iar tatăl Mariei a fost arestat la sfârșitul lui iulie 1918 și omorât pe 30 ianuarie 1919.
Speriați, Maria și cel de-al doilea soț l-au lăsat pe micul Roman Sergheievici în grija bunicilor paterni și au părăsit Rusia, ajungând mai întâi în România, unde stat inițial la un hotel, apoi au fost găzduiți de verișoara primară a Marii Ducese, regina Maria a României, care le-a oferit celor doi exilați un apartament privat în Palatul Cotroceni. După o perioadă scurtă petrecută la București, Maria și Serghei au plecat la Paris, apoi la Londra. În 1919 Maria a primit o scrisoare de la părinții soțului ei prin care era anunțată că micul prinț Roman, care avea doar un an, a murit de o boală intestinală. Cuprinsă de remușcări, Maria nici nu le-a spus prietenilor din Franța că își lăsase bebelușul în Rusia, iar aceștia nu au știut mult timp prin ce nenorocire trecuseră.
La Londra, Maria l-a reîntâlnit pe fratele ei drag, Dmitri, și în primul an a trăit vânzându-și bijuteriile cu care a reușit să fugă din Rusia. Marea Ducesă, ajunsă la vârsta de 28 de ani a mărturisit mai târziu în cartea ei de memorii: "Nu mai purtasem niciodată bani la mine și nici nu scrisesem vreodată un cec. Știam prețul aproximativ al bijuteriilor și al rochiilor, dar nu aveam nici cea mai vagă idee cât costă pâinea, carnea și laptele".
Mai târziu, și-a deschis un magazin de textile și broderii numit "Kitmir" la Paris, care a avut un mare succes între doamnele la modă din Franța. Prin fratele ei, Dmitri, Maria a cunoscut-o pe Coco Chanel care a devenit principala clientă a magazinului pentru că achiziționa la prețuri bune broderiile lucrate în atelierul Mariei pentru a le folosi ăn creațiile ei.
Căsnicia cu Putiatin, care își petrecea cea mai mare parte din timp în compania foștilor ofițeri ruși exilați la Paris, distrându-se în cârciumi și consumând fără discernământ banii pe care Marea Ducesă de-abia reușea să-i câștige, s-a destrămat în 1923. Maria s-a mutat în Boulogne și a început o aventură cu celebrul designer Jean Patou, care era cu zece ani mai mare decât ea și foarte bogat. Cuplul a trăit în mare lux, participând la toate evenimentele luxoase de la Paris și petrecând vacanțele la Biarritz, Deauville și pe Riviera Franceză. În 1925 au apărut zvonuri despre o posibilă căsătorie între ei, dar Patou, un burlac convins, a renunțat la relația cu Marea Ducesă. Succesul magazinului ei începuse să pălească pentru că broderiile nu mai erau la modă și Maria s-a mutat în Germania, apoi în Suedia și după aceea în Spania, la invitația casei regale. În 1928 Marea Ducesă s-a mutat în Statele Unite, sosind la New York cu trei sute de dolari, o mașină de scris portabilă și o chitară. Privită cu simpatie, Maria a fost invitată de corporația Hearst ​​să scrie articole și recenzii de modă, și-a publicat cele două volume de memorii, „Educația unei prințese" și "O prințesă în exil", care au devenit cele mai vândute cărți din Statele Unite la începutul anilor '30, iar acest succes i-a adus și beneficii financiare. 

În 1941 Marea Ducesă s-a mutat în Argentina cu intenția de a crea o linie de produse cosmetice împreună cu o prietenă, contesa Elisabeta de Brunière născută Saroukhanoff, care lucrase pentru Elizabeth Arden în Buenos Aires. Afacerea nu s-a finalizat, dar Maria a rămas în America de Sud, unde a primit, în 1942, vestea morții fratelui ei drag, Dmitri, singura persoană pe care o iubise cu adevărat. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial s-a reîntors în Europa și a reluat relațiile cu primul ei fiu, Lennart, pe care îl părăsise la foarte puțin timp după naștere.
Maria Pavlovna a murit de pneumonie, la vârsta de 68 de ani, în Germania și a fost înmormântată alături de fratele ei, ducele Dmitri, la o biserică din Mainau.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp