Treceți la conținutul principal

Prințul Christofor al Greciei, întâlnire cheie cu falsa Prințesă Anastasia Romanov


Prințul Christofor s-a născut pe 10 august 1888 la Pavlovsk, în Rusia țaristă, părinții săi fiind George I al Greciei și Olga, regina Greciei și a fost cel mai mic copil din cei opt ai cuplului regal. La puțin timp după naștere, Christofor a fost botezat, iar nașii de botez au fost țarul Alexandru al III-lea și țarina Maria Feodorovna. La fel ca frații săi, Christofor a fost bine educat, vorbea greaca, engleza, daneza, rusa, franceza și italiana.
Tânărul a fost logodit pentru scurtă vreme cu Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife, nepoata regelui Eduard al VII-lea în anul 1910, dar logodna s-a încheiat când părinții celor doi au aflat de legătura lor.
Pe 1 ianuarie 1920, Christofor s-a căsătorit cu o văduvă americană Nancy Stewart Worthington Leeds la Vevey, în Elveția, soția lui primind titlul Prințesa Anastasia a Greciei și Danemarcei. Averea ei uriașă a fost folosită pentru sprijinirea familiei regale din Grecia în timpul perioadelor lungi de exil. La scurt timp după nuntă, Anastasia s-a îmbolnăvit de cancer și a murit la Londra, pe 29 august 1923, lăsându-l în grija prințului Christofor pe fiul ei din prima căsătorie, William Bateman Leeds Jr. Acesta s-a căsătorit în 1921 cu Prințesa Xenia Georgievna Romanova a Rusiei, care era chiar nepoata lui Christofor, adică fiica surorii sale mai mari, Prințesa Maria Georgievna.
Un episod interesant este întâlnirea dintre prințul Christofor și Anna Andreson, tânăra care pretindea că este Marea Ducesă Anastasia a Rusiei. Christofor a văzut-o pe Anna și a spus despre ea că nu știa să vorbească în limba rusă, pe care reala Anastasia, ca toți copiii țarului Nicolae al II-lea, o vorbea fluent, aceasta fiind o mărturisire cheie în stabilirea falsei identități a pretinsei Mari Ducese.

Mai târziu prințul Christofor s-a recăsătorit cu prințesa Françoise de Orléans, fiica lui Jean d'Orléans, Duce de Guise și a Isabellei d'Orléans. Cuplul a avut un singur copil, pe prințul Mihail, care s-a născut în 1939, cu un an înainte de decesul prematur al tatălui său. Prințul Christofor al Greciei a murit pe 21 ianuarie 1940, la vârsta de 51 de ani, la Atena. Micul prinț a fost botezat de Regina Elena a României și regele George al II-lea al Greciei. Orfan de tată, prințul Mihail avea să rămână și fără mamă la vârsta de 14 ani, fiind crescut de bunica maternă la Bruxelles. Ajuns la maturitate, Mihail avea să se căsătorească cu artista greacă Marina Karella, dar mariajul nu a fost conform cu legile casei regale, iar prințul a fost decăzut din drepturile de succesiune la tronul Greciei.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia...

O curtezana devenita printesa

Liane de Pougy a fost una dintre cele mai frumoase si celebre curtezane ale Parisului, dansatoare la Folies Bergères. La doar 16 ani se casatoreste cu un ofiter de marina si da nastere unui baietel, Marco Pourpe. Cum mariajul sau se dovedeste a fi nefericit, decide sa plece la Paris unde incepe sa practice prostitutia. Se intampla sa se cunoasca cu contesa Valtesse de la Bigne, care o initiaza in arta seductiei si o transforma dintr-o femeie de strada intr-o femeie interesata de pictura, muzica si literatura. Apoi tanara ajunge vedeta la Folies Bergeres, un cabaret care functioneaza si astazi in Arondismentul 9, la Paris. Devine o demimondena, rivala a celebrei in epoca "La Belle Otero". In 1920 se casatoreste, pentru a doua oara, cu printul Georges Ghika. Ea avea 51 de an, iar printul era cu 20 de ani mai tanar... Aceasta casatorie functioneaza doar 16 ani, dar frumoasa Liane de Pougy nu mai divorteaza, ci doar se separa de print. Acesta o paraseste, indragostit de o femeie...

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...