Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu.
În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.”
În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la spitalul comitetului regional de acțiune de lângă prefectura din Tecuci.
Munca ei a fost remarcată de superiori, astfel că tânăra a primit o uniformă militară și a fost mobilizată aproape de linia frontului, la Mărășești, unde a primit gradul de sublocotenent.
Călugărița a lucrat inițial ca asistentă medicală în spital, dar curând a ajuns în tranșeele din prima linie a frontului, asistând la evacuarea răniților și transportarea acestora în trenurile sanitare.
În vara anului 1917, în timpul Bătăliei de la Mărășești, în timp ce a urcat pe un tren militar care îi transporta pe răniții de la Mărășești la Vaslui și Iași, a fost grav rănită în zona coapsei stângi și a fost transportată pentru operație la Iași. Impresionați de cunoștințele ei medicale, medicii i-au recomandat să rămână la Spitalul nr. 271 din Iași, condus de profesorul Dimitrie Gerota.
După izbucnirea epidemiei de tifos exantematic în Iași, doctorul Gerota a rugat-o să rămână alături de el, spunându-i: „După dumneata n-are cine să plângă”, iar ea a acceptat.
După război Maica Mina s-a întors la Mănăstirea Văratec, cu conștiința împăcată: „Noi, călugărițele și călugării, ne-am pus în nesiguranța vieții... pentru țară și am slujit cu credință și am mers în război cu toată conștiința, în ajutorul răniților pentru care am muncit cu un sentiment sfânt, să le ajutăm în suferință... Ne-am împlinit datoria nu ca niște oameni, ci ca ostași ai Domnului și ai țării noastre, făcând ascultarea până la capăt, la terminarea războiului.”
După moartea mătușii sale în 1923, Maica Mina s-a mutat la Mănăstirea Nămăești, în Argeș, iar în anii '30, cu acordul Patriarhului Miron Cristea, s-a înscris la Institutul surorilor de caritate „Regina Elisabeta“ din București.
În momentul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, Maica Mina avea 45 de ani. A fost mobilizată din nou și trimisă la spitalul din Câmpulung Muscel, devenind membră a „Asociației surorilor de caritate de război din România“ a „Corpului luptătorilor naționaliști“.
În 1968, Maica Mina a fost distinsă cu Medalia Virtutea ostășească - Clasa I în fața Mausoleului de la Mărășești, alături de alți veterani ai Primului Război Mondial.
A murit pe 9 iulie 1977 la Mănăstirea Nămăești, la vîrsta de 80 de ani.
Aproape este ireal cât de mult a fost iubită această țară de oamenii ei. Parcă te încearcă o tristețe dureroasă când vezi ce ființe o batjocoresc , o denigrează și o fura azi. Ce altceva aveți mai mult de iubit , românilor ?
RăspundețiȘtergereCând eram copil, în Valea Mare Pravăț, comuna de care ține satul Nămăiești, cu mânăstirea lui, Maica Mina, care era stareță la mânăstire, era rugată să ne facă injecțiile de rigoare, când la dispensar nu avea cine. Avea mână ușoară, știa să vorbească frumos cu noi, copiii, și ne făcea să acceptăm fără mari proteste neplăcuta procedură medicală. Dacă aveam voie de la medic și de la părinți, după ce ne făcea injecția, ne servea în pridvorul de la etajul casei de oaspeți a mânăstirii cu șerbet de trandafiri (făcut de măicuțe), cu apă de izvor.
RăspundețiȘtergere