Viața și moartea blândei regine Elisabeta de York

Elisabeta de York s-a născut pe 11 februarie 1466 și a murit tot pe 11 februarie, 37 de ani mai târziu.

Fetița a fost cel mai mare copil al regelui Eduard al IV-lea și al reginei Elizabeth Woodville și a fost botezată la Abația Westminster.

La vârsta de trei ani, în 1469, ea a fost logodită pentru scurt timp cu George, fiul contelui John Neville, care l-a sprijinit inițial pe Eduard al IV-lea împotriva rebeliunii verișorului lui, Richard Neville, dar care mai târziu s-a alăturat rebeliunii lui Warwick, astfel că logodna copiilor a fost anulată.

În 1475, regele Ludovic al XI-lea al Franței a fost de acord cu căsătoria Elisabetei de York cu fiul său, Carol, Delfinul Franței, dar șapte ani mai târziu, în 1482, Ludovic și-a retras promisiunea.

În 1483 tatăl prințesei, Eduard al IV-lea, a murit, iar fratele mai mic al Elisabetei, Eduard, a devenit rege. Unchiul copiilor, ducele Richard de Gloucester fiind numit regent și protector al nepoților săi.

Pe 22 iunie 1483 căsătoria defunctului Eduard al IV-lea a fost declarată invalidă, astfel că urmașii rezultați din căsătorie nu au mai fost considerați eligibili pentru succesiunea la tron. Toți cei nouă copii ai lui regelui decedat au fost declarați bastarzi și Richard a devenit rege al Angliei. Mai mult decât atât, cei doi fii ai regelui, Eduard, care avea vârsta de 12 ani, și Richard, care avea 9 ani, cei care îi urmau tatălui în linia de succesiune, au fost duși în Turnul Londrei, de unde nu au mai ieșit niciodată.

În 1484, Elisabeta și familia ei au părăsit Westminster Abbey și s-au întors la curtea lui Richard. Au apărut în acel moment zvonuri că Richard dorea să se căsătorească cu nepoata lui, dar foarte curând a urmat bătălia de la Bosworth, parte a Războiului celor Două Roze, iar Richard a fost ucis.

Situația Angliei era extrem de fragilă. A apărut atunci soluția căsătoriei lui Henric al VII-lea cu Elisabeta de York, fiica cea mare a ultimului rege legitim, pentru a asigura stabilitatea domniei și pentru a slăbi pretențiile la tron ale altor membrii ai Casei de York.

Henric al VII-lea a abrogat Titulus Regius, actul prin care copiii lui Eduard al IV-lea erau considerați bastarzi. După procurarea dispensei papale, Arhiepiscopul de Canterbury i-a căsătorit pe Henric al VII-lea și pe Elisabeta de York în ianuarie 1486, la Abația Westminster, iar primul lor fiu, prințul Arthur, avea să se nască pe 20 septembrie 1486.

Elisabeta a fost încoronată regină pe 25 noiembrie 1487. După încoronare, ea a născut cinci copiii, însă doar trei au supraviețuit până la maturitate: Margareta, Henric și Maria.

Căsătoria lui Henric cu Elisabeta a fost una fericită, în ciuda faptului că inițial a fost doar un aranjament politic. Regina era blândă și bună, generoasă cu rudele, cu slujitorii și cu binefăcătorii ei. Ea a trăit departe de politică și s-a îngrijit de copii, la Palatul Eltham, iubea muzica și dansul și era o pasionată jucătoare de zaruri.

Pe 14 noiembrie 1501, fiul cel mare al cuplului regal, Arthur, care ajunsese la vârsta de 15 ani, s-a căsătorit cu Caterina de Aragon, fiica lui Ferdinand al II-lea de Aragon și a Isabellei I de Castilia. Cei doi tineri au fost trimiși la castelul Ludlow, dar cinci luni mai târziu Arthur a murit subit. Vestea decesului i-a surprins pe părinți care au început să se teamă pentru viitorul dinastiei.

Elisabeta de York a rămas însărcinată din nou, iar în ultimele luni de sarcină s-a retras în Turnul Londrei. Pe 2 februarie 1503, Elisabeta de York a dat naștere unei fete, Caterina, dar copilul a murit la câteva zile după aceea. La foarte scurt timp, pe 11 februarie, a murit și regina Elisabeta, din cauza unei infecții puerperale, exact în ziua când împlinea 37 de ani.

Moartea blândei regine i-a provocat lui Henric al VII-lea o durere uriașă. Mulți ani după decesul Elisabetei s-au organizat slujbe de comemorare, clopotele răsunau în tot orașul și 100 de lumânări erau aprinse în onoarea Elisabetei de York.