Nunta Mariei Terezia, împărăteasa ce va fi supranumită "soacra Europei"

Problema căsătoriei Mariei Terezia, fiica lui Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, a fost ridicată încă de la începutul copilăriei ei. Prima dată a fost logodită cu Leopold Clement de Lorena, care trebuia să viziteze Viena și s-o întâlnească pe arhiducesă în 1723, însă Leopold a murit de variolă.

Atunci, fratele mai mic al lui Leopold Clement, Francisc Stephan, a fost invitat de împărat la Viena.

Francisc Ștefan a rămas la curtea imperială până în 1729, când a urcat pe tronul Lorenei, însă nu i s-a promis nici măcar formal mâna Mariei Terezia până pe 31 ianuarie 1736, în timpul războiului polonez de succesiune.

Regele Ludovic al XV-lea al Franței ceruse ca logodnicul Mariei Terezia să cedeze drepturile asupra ducatului de Lorena socrului său, Stanisław Leszczyński, care fusese detronat ca rege al Poloniei, iar viitorul mire, Francisc Stephan, urma să primească în compensaţie Marele Ducat al Toscanei după decesul lui Gian Gastone de' Medici, Mare Duce de Toscana, care nu avea copii.

Maria Terezia şi Francisc s-au căsătorit pe 12 februarie 1736 la Viena, când tânăra moştenitoare de-abia împlinise 19 ani. Iubirea noii ducese de Lorena pentru soțul ei a fost puternică și posesivă, era geloasă, dar avea şi motive, pentru că infidelitățile prinţului au reprezentat tot timpul o mare problemă a mariajului lor. Maria Wilhelmina, Prințesă de Auersperg, al cărei tată era prieten cu Francisc, a devenit cea mai cunoscută metresă a lui, deşi era mai mică cu 30 de ani decât împăratul.

Conform înţelegerii cu Ludovic al XV-lea, după decesul lui Gian Gastone pe 9 iulie 1737, Francis Stephen a cedat Lorena și a devenit Mare Duce de Toscana, astfel că în 1738 tânărul cuplu şi-a făcut intrarea oficială în Florenţa. Pentru a celebra venirea lor, la Poarta Galla s-a ridicat un arc de triumf care există și astăzi. Dar şederea cuplului în oraş va fi scurtă. Tatăl Mariei Terezia i-a chemat repede înapoi la Viena, temându-se că va muri, iar moștenitoarea lui se va afla la kilometri depărtare, în Toscana.

Pe parcursul celor douăzeci de ani de mariaj, Maria Terezia va da naștere la șaisprezece copii, dintre care treisprezece au supraviețuit copilăriei. 

Primul născut al cuplului, Maria Elisabeta, s-a născut la mai puțin de un an după nuntă, dar faptul că era o fată a generat dezamăgire la curtea austriacă, la fel ca și nașterea următoarelor fiice: Maria Anna și Maria Carolina. Apoi, Maria Terezia a născut un fiu pe care l-a numit după Sfântul Iosif, la care se rugase îndelungat în timpul sarcinii pentru a o ajuta să aibă un moștenitor de sex masculin, cel ce avea să devină, după moartea tatălui, împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, şi după moartea mamei,  rege al Ungariei, Croației și al Boemiei.

Copilul favorit al Mariei Terezia, Maria Christina, s-a născut când împărăteasa a împlinit 25 de ani, cu patru zile înainte de înfrângerea armatei austriece în Bătălia de la Chotusitz. Încă cinci copii s-au născut în timpul războiului: Maria Elisabeta, Carol Iosif, Maria Amalia, Leopold și Maria Carolina.

Următorii cinci copii s-au născut în timpul păcii dintre Războiul de Succesiune Austriacă și Războiul de Șapte Ani: Maria Ioana, Maria Josepha, Maria Carolina, Ferdinand și Maria Antoaneta. Ultimul copil al cuplului, Maximilian Franz, s-a născut în timpul Războiul de Șapte Ani, când Maria Terezia avea 39 de ani şi începuse deja să se ocupe pentru a le găsi primilor născuţi cei mai potriviţi parteneri în familiile domnitoare ale Europei.

Una dintre cele mai mari dorințe ale Mariei Terezia a fost de a avea cât mai multe nepoți, dar până la data morţii ei, în decembrie 1780, a avut doar 24, toate fetele fiind numite după ea, cu excepția Carolinei de Parma, nepoata de la Maria Amalia.