Noaptea abdicării lui Alexandru Ioan Cuza

Regimul instituit de Alexandru Ioan Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care s-au aliat cu conservatorii, iar poziția domnitorului a devenit fragilă.

Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile, atrăgând de partea lor o grupare a armatei din care făceau parte colonelul C. Haralambie, și maiorul Dimitrie Lecca și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866.

În seara respectivă, acesta a cinat împreună cu soția sa, Elena Cuza. Spre miezul noptii, a apărut amanta, frumoasa Maria Obrenovici, însoțită de grecul Sachelaridis, un cartofor înrăit, care l-a provocat pe Cuza la un joc de whist până noaptea târziu.

Elena Maria Catargiu Obrenovici, născută în 1835 la Iași, era fiica unui boier antiunionist care trecuse deja prin două mariaje. Frumoasa tânără fusese căsătorită prima dată cu un general sârb, cu care a avut un fiu, Rudi, apoi cu prințul Milos Obrenovici, cu care a avut un alt fiu, care avea să devină regele Milan al Serbiei. Divorțată pentru a doua oară, Maria l-a cunoscut pe Cuza pe 12 martie 1862, iar domnitorul s-a îndrăgostit nebunește de tânăra de 27 de ani, i-a oferit rochii și bijuterii și i-a cumpărat o casă pe Strada Biserica Amzei, în apropiere de Palatul Domnesc.

Elena Cuza

În noaptea de 10 spre 11 februarie, după ora 2, Maria Obrenovici și Cuza s-au retras în dormitorul de la Palatul Domnesc. În zori, în camera lor au intrat militarii. Unul dintre ei i-ar fi pus revolverul la tâmplă si l-a trezit astfel din somn pe domnitor. Acesta avea pistoalele pe noptieră, dar nu a mai ajuns la ele. Un alt militar și-a fi scos mantaua și a acoperit-o pe amantă, apoi a evacuat-o din palat.

Pe actul semnat de Cuza în acea dimineață scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“.

Două zile mai târziu, Cuza, împreună cu soția și cei doi fii (Alexandru și Dimitrie) pe care îi avea cu Maria Obrenovici, dar fuseseră înfiați de Elena Doamna, a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

Maria Obrenovici

La București a fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului i-a revenit lui Ion Ghica, iar pe 11 februarie 1866, Locotenența Domnească l-a proclamat domnitor al Principatelor Române în locul lui Alexandru Ioan Cuza pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană. Prințul Filip, care era înrudit cu Burbonii, a refuzat propunerea prin consulul general al Belgiei în Principate, Jacques Poumaydar.

A urmat, între 14 și 20 aprilie 1866, plebiscitul prin care a fost aprobată alegerea lui Carol ca domn al României. Provizoratul Locotenenței Domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, pe 10 mai 1866.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și-a petrecut-o restul vieții în exil, locuind la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit, deși domnitorul Carol I a transmis cererile sale Consiliului de Miniștri, dar acesta din urmă a refuzat să-i acorde permis de intrare în țară.

Cuza a murit pe 15 mai 1873 la Heidelberg și a fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinței sale. La înmormântarea de la Ruginoasa au participat 30.000 țărani, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

Nici Maria Obrenovici nu a mai rămas mult timp la București după abdicarea domnitorului. Conform relatărilor medicului Carol Davilla, Maria ajunsese în Germania în 1873, fiind doamna de onoare a împărătesei Augusta, soția Kaiserului Wilhem I. "Principesa Obrenovici - scria Davilla - a avut amabilitatea să mă recunoască de departe și a străbătut mulțimea ca să-mi strângă mâna. Era splendidă..."

În iulie 1876, ajunsă la vârsta de 41 de ani, Maria Obrenovici a aflat că este bolnavă de cancer și s-a sinucis la Dresda. A fost initial înmormântată la biserica Sf. Spiridon din Iași, iar în 1908, a fost deshumată și mutată în cavoul familiei sale din Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog