Noaptea abdicării lui Alexandru Ioan Cuza

Regimul instituit de Alexandru Ioan Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care s-au aliat cu conservatorii, iar poziția domnitorului a devenit fragilă.

Complotiștii au reușit să-și realizeze planurile, atrăgând de partea lor o grupare a armatei din care făceau parte colonelul C. Haralambie, și maiorul Dimitrie Lecca și l-au constrâns pe domnitor să abdice în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866.

În seara respectivă, acesta a cinat împreună cu soția sa, Elena Cuza. Spre miezul noptii, a apărut amanta, frumoasa Maria Obrenovici, însoțită de grecul Sachelaridis, un cartofor înrăit, care l-a provocat pe Cuza la un joc de whist până noaptea târziu.

Elena Maria Catargiu Obrenovici, născută în 1835 la Iași, era fiica unui boier antiunionist care trecuse deja prin două mariaje. Frumoasa tânără fusese căsătorită prima dată cu un general sârb, cu care a avut un fiu, Rudi, apoi cu prințul Milos Obrenovici, cu care a avut un alt fiu, care avea să devină regele Milan al Serbiei. Divorțată pentru a doua oară, Maria l-a cunoscut pe Cuza pe 12 martie 1862, iar domnitorul s-a îndrăgostit nebunește de tânăra de 27 de ani, i-a oferit rochii și bijuterii și i-a cumpărat o casă pe Strada Biserica Amzei, în apropiere de Palatul Domnesc.

Elena Cuza

În noaptea de 10 spre 11 februarie, după ora 2, Maria Obrenovici și Cuza s-au retras în dormitorul de la Palatul Domnesc. În zori, în camera lor au intrat militarii. Unul dintre ei i-ar fi pus revolverul la tâmplă si l-a trezit astfel din somn pe domnitor. Acesta avea pistoalele pe noptieră, dar nu a mai ajuns la ele. Un alt militar și-a fi scos mantaua și a acoperit-o pe amantă, apoi a evacuat-o din palat.  

Pe actul semnat de Cuza în acea dimineață scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“.

Două zile mai târziu, Cuza, împreună cu soția și cei doi fii (Alexandru și Dimitrie) pe care îi avea cu Maria Obrenovici, dar fuseseră înfiați de Elena Doamna, a părăsit Bucureștiul spre Brașov.

Maria Obrenovici

La București a fost instituită o locotenență domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului i-a revenit lui Ion Ghica, iar pe 11 februarie 1866, Locotenența Domnească l-a proclamat domnitor al Principatelor Române în locul lui Alexandru Ioan Cuza pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană. Prințul Filip, care era înrudit cu Burbonii, a refuzat propunerea prin consulul general al Belgiei în Principate, Jacques Poumaydar.

A urmat, între 14 și 20 aprilie 1866, plebiscitul prin care a fost aprobată alegerea lui Carol ca domn al României. Provizoratul Locotenenței Domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, pe 10 mai 1866.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza și-a petrecut-o restul vieții în exil, locuind la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar nu a reușit, deși domnitorul Carol I a transmis cererile sale Consiliului de Miniștri, dar acesta din urmă a refuzat să-i acorde permis de intrare în țară.

Cuza a murit pe 15 mai 1873 la Heidelberg și a fost înmormântat inițial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa, conform dorinței sale. La înmormântarea de la Ruginoasa au participat 30.000 țărani, iar după cel de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.

Nici Maria Obrenovici nu a mai rămas mult timp la București după abdicarea domnitorului. Conform relatărilor medicului Carol Davilla, Maria ajunsese în Germania în 1873, fiind doamna de onoare a împărătesei Augusta, soția Kaiserului Wilhem I. "Principesa Obrenovici - scria Davilla - a avut amabilitatea să mă recunoască de departe și a străbătut mulțimea ca să-mi strângă mâna. Era splendidă..."

În iulie 1876, ajunsă la vârsta de 41 de ani, Maria Obrenovici a aflat că este bolnavă de cancer și s-a sinucis la Dresda. A fost initial înmormântată la biserica Sf. Spiridon din Iași, iar în 1908, a fost deshumată și mutată în cavoul familiei sale din Cimitirul „Eternitatea” din Iași.