Bloody Mary, regina stearpă care a ucis 300 de protestanți

Maria Tudor s-a născut pe 18 februarie 1516 și a fost singurul copil care a supraviețuit copilăriei al regelui Henric al VIII-lea și al primei lui soții, Caterina de Aragon. Prin mama sa, Maria era nepoată a lui Ferdinand al II-lea de Aragon și a Isabelei de Castilia.

A fost un copil precoce, a învățat latina de la mama ei, limba greacă, științele și muzica. Când a împlinit nouă ani, Henric i-a dăruit propria ei curte la castelul Ludlow și a numit-o Prințesă de Wales și a negociat potențiale căsătorii pentru ea. Când avea numai doi ani, a fost promisă Delfinului Francisc al Franței, fiul regelui Francisc I, însă după trei ani contractul a fost anulat. În 1522 a existat un angajament cu vărul ei primar, Carol al V-lea, care avea 22 de ani, dar în câțiva ani și acest aranjament a fost rupt. S-a sugerat apoi că Maria ar trebui să se căsătorească cu tatăl Delfinului, adică regele Francisc I și s-a semnat un tratat de căsătorie care specifica că Maria ar trebui să se căsătorească cu el sau cu al doilea fiu al acestuia, Henric, însă tatăl ei, regele Henric al VIII-lea, a mers pe o alianță cu Franța fără să fie nevoie de această căsătorie.

În 1533, Henric se căsătorește cu Anne Boleyn, iar la scurtă vreme arhiepiscopul de Canterbury declară nulă căsătoria cu Caterina de Aragon, așa că Maria devine fiică nelegitimă.

Cândzece ani mai târziu, în 1543, Henric se căsătorește pentru a șasea oară cu Catherine Parr, aceasta militează pentru apropierea de fetele renegate, astfel că, un an mai târziu, prin cel de-al treilea Act de Succesiune, Henric și-a repus ambele fiice, pe Maria și pe Elisabeta, în linia de succesiune după Eduard, primul său moștenitor, deși ele au rămas legal nelegitime.

Pe 6 iulie 1553, când Eduard al VI-lea, fratele Mariei, moare de o infecție pulmonară. Cu câteva săptămâni înainte, sfătuit de Ducele John Dudley, tânărul rege își exclusese prin testament surorile din linia de succesiune, iar în locul lor fusese numită nora lui Dudley, Lady Jane Grey, nepoata surorii mai mici a lui Henric al VIII-lea, Maria Tudor, care era regină a Franței. Totuși această excludere contravenea celui de-al treilea Act de Succesiune din 1544.

După moartea lui Eduard, pe 10 iulie 1553, Lady Jane Grey și-a asumat tronul ca regină a Angliei în ceea ce a fost numită o lovitură de stat orchestrată de Dudley și de suporterii acestuia.

Dar Jane, regina ilegitimă, a fost înlăturată de la tron după nici două săptămâni, pe 22 iulie 1553. Maria a intrat triumfătoare în Londra reclamând titlul de regină, iar Jane Grey și protectorul ei, Dudley, au fost închiși în Turnul Londrei, urmând, din ordinal noii regine, execuția tinerei Jane care avea doar 16 ani.

Încă din prima ședință a parlamentului, Maria a restabilit liturghia în limba latină și i-a expulzat din biserică pe preoții căsătoriți.

Ajunsă la vârsta de 38 de ani, pe 25 iulie 1554 Maria se căsătorește cu Filip al II-lea, regele Spaniei, care era, însă, foarte nepopular în Anglia, astfel că membrii Consiliului englez decid să elaboreze un impună reguli strice: Filip va trebui să respecte legile Angliei, în cazul decesului Mariei, el nu va avea niciun drept asupra coroanei, dacă se va naște un fiu din căsătoria lor, acesta va moșteni concomitent tronul Angliei, al Burgundiei și al Țărilor de Jos, iar Filip se angajează să nu atragă niciodată Anglia în războaiele sale împotriva Franței.

În septembrie 1554, după câteva luni de la căsătorie, Maria a anunțat că așteaptă un copil, începuse să ia în greutate și avea grețuri matinale. Toată lumea de la curte, inclusiv medicii, au crezut că este însărcinată, iar Parlamentul a adoptat un act care îl punea pe Filip, în cazul morții Mariei la naștere, în poziția de regent. În ultima săptămână a lunii aprilie 1555, Elisabeta a fost eliberată din arestul la domiciliu în care se afla și chemată la curte ca martor al nașterii, eveniment pe care toată lumea îl considera iminent. Potrivit lui Giovanni Michieli, ambasadorul venețian, Filip se gândea chiar să se căsătorească cu Elisabeta în cazul morții Mariei la naștere, deși, într-o scrisoare către cumnatul său, Maximilian al Austriei, își exprimase neîncrederea că soția sa chiar era însărcinată.

La sfârșitul lunii aprilie, au apărut zvonuri că Maria ar fi născut un fiu, iar informația s-a răspândit în toată Europa. Numai că vremea a trecut și s-a dovedit că nu era adevărat. Regina nu a născut nici în mai, nici în iunie și atunci au apărut bârfele că Maria nu fusese niciodată însărcinată. Regina a continuat să prezinte semne de sarcină până în iulie 1555, când abdomenul i s-a retras. Cel mai probabil a fost o sarcină falsă, indusă de dorința copleșitoare a Mariei de a avea un copil.

În august, Maria a considerat că dispariția stării ei de graviditate era “pedeapsa lui Dumnezeu” pentru că “a tolerat ereticii” pe teritoriul Angliei și a intrat într-o depresie profundă. În următorii ani ai domniei, din ordinul ei au fost arşi pe rug 300 de protestanţi, femei, bătrâni și copii. Printre ei se afla și arhiepiscopul de Canterbury Thomas Cranmer, cel care prezidase Curtea care a pronunţat divorţul lui Henric VIII de Caterina de Aragon, mama Mariei.

În 1557, regina a crezut că este din nou însărcinată și că urmează să nască un bebeluș în martie 1558. Din nou realitatea a demonstrat că nu era gravidă, astfel că regina a fost nevoită să accepte că Elisabeta va fi succesorul ei legal.

În mai medicii consemnează că regina era neobișnuit de slabă și avea o stare fizică deplorabilă. Se plângea de dureri crunte, posibil din cauza unor chisturi ovariene sau chiar a unui cancer uterin. Regina avea să moară pe 17 noiembrie 1558, la vârsta de 42 de ani, la Palatul St James, în timpul unei epidemii de gripă și sora ei, Elisabeta, a devenit regina Angliei.