Treceți la conținutul principal

Puşkin, sufletul rus | Poetul ucis de glonţul presupusului amant al frumoasei sale soţii


Aleksandr Sergheevici Pușkin s-a născut la Moscova, pe 6 iunie 1799, şi provenea dintr-o familie de nobili de viță veche. Tatăl lui, Sergei Lvovici avea strămoși din secolul al XII-lea, iar mama, Nadejda Ossipovna Hannibal avea origini în nobilimea germană și scandinavă.
În octombrie 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată din Țarskoe Selo, unde va studia până în 1817, când se stabilește la Sankt Petersburg și devine membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani va publica primul său poem.
Poetul devine incomod pentru regimul ţarist datorită popularității sale în creştere și scrierilor antidespotice. Pentru că se afla în pericol de a fi deportat în Siberia, tânărul se mută la Chișinău în 1820 şi va locui aici până în 1823.
În 1823 pleacă la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul rus, care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până în 1826. Cu ajutorul unor prieteni, reușește să-i facă o vizită Țarului Nicolae I căruia îi înmânează o petiție pentru propria lui eliberare, pe care o și obține.
În timpul revoltelor din decembrie 1825 din Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor protestatari o serie de poeme politice timpurii ale poetului. Măsurile sunt dure: Pușkin intră sub strictul control al cenzurii guvernamentale, fiindu-i interzis să călătorească sau să publice.
În 1831 poetul se căsătorește cu Natalia Goncearova, una dintre cele mai frumoase tinere moscovite, fiica unui mic producător de hârtie. Datorită conexiunilor soţiei în lumea bună de la Moscova şi Sankt Petersburg, soţii Puşkin încep să frecventeze cercurile din înalta societate, iar poetul devine un apropiat al curții imperiale. În cei șase ani de mariaj, Natalia Pușkina a născut patru copii: Maria, Alexander, Grigori și Natalia.
Admirată de însuşi țarul Nicolae I pentru frumuseţea ei, Natalia începe să aibă pretenţii financiare din ce în ce mai sofisticate, îşi doreşte rochii costisitoare și bijuterii, dar poetul nu este capabil să-i satisfacă aceste cereri. În aceeaşi perioadă, Puşkin primeşte de la ţar cel mai neînsemnat titlu de la curtea imperială, cu scopul vădit de a-l umili, acela de “Gentleman of the Chamber”, a cărui sarcină era să-l ajute pe monarh să se îmbrace, să-l aștepte cât mănâncă, să-l însoţească până la uşa dormitorului sau a toaletei. Astfel de funcție devenise total neimportantă în epoca ţarului Nicolae I, iar Puşkin a considerat-o absolut insultătoare.
În 1837, înglodat în datorii și aflat în mijlocul unor zvonuri despre relația amoroasă a soției lui cu un aventurier francez, militarul Georges d’Anthes, Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit al Nataliei la duel. Pe 27 ianuarie se desfăşoară confruntarea, amândoi bărbații sunt răniți, dar Pușkin se află într-o situaţie critică, glonţul adversarului său i-a trecut prin şold şi apoi i-a pătruns în abdomen. Este transportat de urgenţă la spital, dar două zile mai târziu poetul va muri din cauza unei peritonite. Avea doar 37 de ani.
Guvernul ţarist, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor care ar fi trebuit să se aibă loc inițial la Catedrala Sf. Isaac la biserica Konyushennaya şi nu a permis decât participarea unui grup foarte restrâns de prieteni şi de rude. După înmormântare, sicriul a fost coborât în ​​subsolul bisericii, unde a fost ţinut câteva zile, apoi a fost dus direct în provincia Pskov. Alexandru Pușkin a fost înmormântat pe terenurile mănăstirii Svyatogorsky, lângă mormântul mamei sale.
După moartea poetului, au apărut zvonuri despre o relație amoroasă între Natalia şi ţarul Nicolae I, pentru că ea a continuat să se afle în anturajul apropiat al familiei imperiale. În 1843, văduva l-a cunoscut pe Petr Petrovich Lanskoy, un coleg de regiment al fratelui ei, care a cerut-o de nevastă şi noul cuplu a fost binecuvântat chiar de țar, nunta având loc la Strelna, pe 16 iulie 1844. Lanskoy a fost protejatul lui Nicolae I și a avut parte de o carieră remarcabilă după această căsătorie, ceea ce a creat impresia că, de fapt, cel de-al doilea mariaj al văduvei lui Puşkin a fost doar o acoperire a relaţiei pe care ea a continuat să o aibă cu ţarul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...