Surorile despărțite de gratii: Annie și Nora au petrecut 11 ani în închisorile comuniste

Annie Samuelli era născută în 1910, iar sora ei, Nora, pe 9 iulie 1914, ambele în România. Cele două surori au fost arestate în noaptea de 25 iulie 1949. După aproape un an, pe 28 aprilie 1950, Tribunalul Militar Bucureşti a condamnat-o pe Annie la 20 ani muncă silnică pentru crimă de înaltă trădare, infracţiunea fiind spionaj în favoarea Angliei şi Americii, iar pe Nora la 15 ani de închisoare pentru același delict.

În procesul "bibliotecilor americană şi engleză" au mai fost condamnați Constantin Mugur, contabil la Oficiul de presă şi informaţii al Marii Britanii din Bucureşti, la muncă silnică pe viaţă, prințesa Eleonnora Bunea-Wied, secretara lui Mugur, la 15 ani de muncă silnică, dar ea nu a supravieţuit detenţiei, murind pe 29 septembrie 1956 în închisoarea de la Miercurea Ciuc și Liviu Popescu Nasta, corespondent al "New York Times" la Bucureşti, condamnat la 20 ani muncă silnică. Și el a murit, grav bolnav, la închisoarea-spital Văcăreşti, pe 6 decembrie 1956.

Surorile Samuelli, ambele licențiate în Drept, lucrau la instituții considerate ostile statului comunist. Annie era angajată ca secretara a şefului Oficiului de presă şi informaţii al Marii Britanii din Bucureşti, iar cea mică, Nora, era secretara şefului Oficiului de presă şi informaţii al Statelor Unite în România.

În 1961, după 11 ani și 340 de zile de detenție executați în mai multe închisori de femei - Mislea, Miercurea-Ciuc, Jilava, Timișoara, cele două femei au fost eliberate și răscumpărate, fiecare cu suma de 6000 de dolari, de o rudă aflată în Occident.

Ambele au ajuns inițial la Paris, îmbrăcate exact așa cum ieșiseră pe poarta închisorii, fără niciun fel de bagaj sau ban în buzunar, și au stat câteva luni în Franța, apoi au emigrat în Statele Unite. Naționalitatea lor era română, dar statul comunist le retrăsese cetățenia, așa că au fost considerate apatride.

Annie a primit, din partea guvernului britanic, după o perioadă de trei luni, cetăţenie britanică şi o pensie pentru "servicii aduse Coroanei". Tot ea este cea care și-a adunat amintirile într-un volum publicat în 1997 în America, Women behind bars in Romania (cartea a fost tradusă în 2001 și în România) în care povestește că primul lucru pe care îl învățau femeile în temnițele comuniste era alfabetul Morse pentru că, povestea ea, dacă nu puteai comunica, nu rezistai. În amintirile adunate în volum, Annie spune că femeile posteau vinerea, sărbătoreau Crăciunul și Paștele, își imaginau spovedaniile în fața duhovnicului sau mărturisirile în fața rabinului.

Sora cea mică, Nora, a avut parte de un tratament complet diferit din partea fostului angajator, Oficiul de presă și informații al Statelor Unite. Există documentele oficiale care demonstrează că Nora a primit cetățenie americană de-abia după trei ani de la eliberarea din România comunistă, adică în 1964, și că a trimis, prin avocați, nenumărate memorii către guvernul SUA pentru a primi o indemnizație care să o ajute să supraviețuiască, mai ales pentru că, din cauza suferințelor pe care cele două surori le înduraseră în cei 11 ani trăiți în pușcăriile comuniste, ambele își pierduseră capacitatea de muncă.

Nora Samuelli a murit în decembrie 1986 la Washington, la vârsta de 72 de ani, iar Annie a supraviețuit până în 2003.

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog