Cumplita boală care l-a răpus pe Ștefan Luchian. Artistul a pictat cu pensula legată de antebraț

Ștefan Luchian s-a născut pe 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat din Botoșani, fiind fiul maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. În aprilie 1873, familia s-a mutat la București într-o casă de pe strada Popa Soare nr.15, în mahalaua Mântulesei.

Copilul a început să picteze încă din perioada în care urma cursurile primare la școala din Tabaci, apoi a devenit elev al Liceului Sfântul Sava, unde a făcut trei clase gimnaziale.

Mama sa a insistat să se înscrie la școala militară, dar tânărul s-a opus şi, în septembrie 1885, a devenit student la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, unde i-a avut profesori pe Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Constantin I. Stăncescu.

În toamna anului 1889 Luchian a plecat la München și a studiat două semestre la Academia de Arte Frumoase, apoi a revenit în țară în 1890 şi a participat la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic.

A plecat în anul următor la Paris, la Academia Julian, unde a studiat la atelierul lui William-Adolphe Bouguereau. Din păcate, după moartea mamei sale, pe 9 februarie 1892, tânărul a revenit la București și nu și-a mai putut permite să studieze în Franța. În această perioadă situația sa financiară s-a degradat, cu toate că averea pe care o moștenise de la părinți i-a permis ca timp de câțiva ani să trăiască fără mari griji. În această perioadă, a devenit un obișnuit al cercurilor literare și artistice bucureștene, era prieten cu poetul Alexandru Macedonski și frecventa cafenelele artistice și literare La Fialkowski și Kũbler. Curând, din păcate, a rămas fără casa moștenită de la părinți, fiind victima unor șarlatani care l-au lăsat pe drumuri.

Pentru a-și întregi veniturile, în perioada 1897 - 1900 s-a asociat cu Constantin Artachino și a pictat biserici din Tulcea, Alexandria și București.

La Alexandria a cunoscut-o pe Cecilia Vasilescu, fiica primarului urbei, o tânără gingașă și diafană de care s-a îndrăgostit pe loc, dar planurile privind viitorul mariaj s-au destrămat în scurt timp, din cauza bolii artistului care începuse să dea primele semne.

Rămas aproape fără venituri, Luchian s-a înscris la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care s-a retras în scurt timp protestând public împotriva aranjamentelor de culise.

Financiar, ajunsese să o ducă foarte prost, singurul venit fiind salariul foarte modest pe care-l avea ca flautist în orchestra Teatrului Național. După un periplu de schimburi de locuință, s-a internat grav bolnav la Spitalul Pantelimon în clinica neurologului Gheorghe Marinescu. Aici a fost îngrijit foarte bine timp de mai multe luni și, în final, dignosticul pus de celebrul medic în fișa clinică a fost scleroza multiplă.

Ștefan Luchian avea 33 de ani, paralizase și era amenințat și cu pierderea vederii. Totuși, optimist în vindecare, în spital fiind, s-a înscris în Societatea Tinerimea artistică și, după îmbunătățirea temporară a stării de sănătate, Luchian a părăsit clinica și a mers la recuperare la Govora, apoi la Poiana din Bărăgan.

Boala cumplită continua însă să avanseze. Artistul era chinuit de dureri cumplite, avea lungi perioade în care nu se putea ridica din pat, iar deplasările scurte deveniseră imposibile. Când mâna dreaptă nu l-a mai ascultat, a cerut să-I fie legată o pensulă de antebraț și a continuat să picteze cu îndârjire.

Ștefan Luchian a murit în noaptea de 27 spre 28 iunie 1916 la București, la vârsta de 48 de ani.