Treceți la conținutul principal

ULTIMA EXECUȚIE PUBLICĂ DIN BUCUREȘTI


GHIȚĂ CUȚUI ȘI SIMION MEHEDINȚEANU, CONDAMNAȚI LA MOARTE PRIN SPÂNZURĂTOARE

După înăbușirea Revoluției de la 1821 și reinstaurarea domniilor pământene, s-a urmărit, vreme de aproape 15 ani, prinderea și condamnarea ori uciderea tuturor celor care participaseră la rebeliune. Doi dintre capii revoltelor din Oltenia, Ghiță Cuțui Olteanul și Simion Mehedințeanu, ambii căpitani de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, s-au ascuns, după 1822, și au continuat să lupte.
Ghiță Cuțui ridicase, pe la 1815, o culă importantă la Broșteni, în lunca Motrului, în amintirea soției sale, răpite de turcii din Ada-Kaleh, care pustiau la acea vreme vestul Olteniei. Ghiță fusese slujitor de plasă și devenise căpetenia răsculaților.
Simion găsise refugiu între zidurile Schitului Topolnița și era descris ca fiind o “căpetenie dintre apostați la vremea turburării ce s-au urmat aici în țară”.
La 1824 cei doi fugari au aflat că oamenii domnului îi caută. Au ajuns în Transilvania, s-au organizat și apoi au revenit în Mehedinţi, controlând zona din jurul mănăstirii Topolnița și l-au arestat pe vătaful plaiului Cloşanilor, pe care l-au pus să scrie o epistolă ispravnicilor de Mehedinţi, prin care solicita trimiterea sumei de 50.000 de taleri pentru răscumpărarea sa. Cei doi căpitani au ameninţat autoritățile că, dacă nu vor plăti răscumpărarea cerută, ei împreună cu pandurii lor vor jefui Mehedințiul şi capitala acestuia, Cerneţi-ul.
Din cauza puternicelor ploi din mai-iunie 1826 şi a numărului mare de potere, pandurii conduși de Ghiță și Simion nu au reuşit să menţină sub control teritoriul din jurul mănăstirii Topolniţa. Au fost obligaţi să se retragă între zidurile mînăstirii, pentru a rezista asediului trupelor de arnăuţi domneşti. Sfârşindu-li-se muniţia şi alimentele, Simion Mehedințeanu şi Ghiţă Cuţui au acceptat negocieri cu vătaful plaiului Cloşanilor pe care îl eliberaseră între timp.
În această împrejurare, cei doi au fost prinși și aduși la Nenciulescu, banul Olteniei, care a stabilit ca răsculaţii să rămînă liberi între zidurle mînăstirii şi să fie aprovizionaţi cu hrană de către autorităţi pentru că Simion și Ghiță doreau să plece la Bucureşti pentru a-i prezenta domnitorului Grigore al IV-lea Ghica revendicările lor.
Sosiţi la Bucureşti pe 10 iulie 1826, cei doi conducători ai mişcării revoluţionare din Oltenia au încercat să obţină o audienţă la domnitor, dar nu au avut succes.
În cele din urmă au fost arestaţi şi supuşi unui regim sever de detenţie. Judecaţi de Divanul domnesc la mijlocul lunii august 1826, au fost condamnaţi Ia moarte prin spânzurătoare, spre a se da prin aceasta ,,pildă celor asemenea lor".
Vor fi spânzuraţi în faţa unei mari mulţimi în dimineaţa zilei de 26 august 1826, în „Târgul din Afară" - Colentina din Bucureşti.
Pedeapsa cu moartea avea să fie desființată prin articolul 289 din Regulamentul Organic, în iulie 1831.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...
6 comentarii
Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...
7 comentarii
Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe