Treceți la conținutul principal

ULTIMA EXECUȚIE PUBLICĂ DIN BUCUREȘTI


GHIȚĂ CUȚUI ȘI SIMION MEHEDINȚEANU, CONDAMNAȚI LA MOARTE PRIN SPÂNZURĂTOARE

După înăbușirea Revoluției de la 1821 și reinstaurarea domniilor pământene, s-a urmărit, vreme de aproape 15 ani, prinderea și condamnarea ori uciderea tuturor celor care participaseră la rebeliune. Doi dintre capii revoltelor din Oltenia, Ghiță Cuțui Olteanul și Simion Mehedințeanu, ambii căpitani de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, s-au ascuns, după 1822, și au continuat să lupte.
Ghiță Cuțui ridicase, pe la 1815, o culă importantă la Broșteni, în lunca Motrului, în amintirea soției sale, răpite de turcii din Ada-Kaleh, care pustiau la acea vreme vestul Olteniei. Ghiță fusese slujitor de plasă și devenise căpetenia răsculaților.
Simion găsise refugiu între zidurile Schitului Topolnița și era descris ca fiind o “căpetenie dintre apostați la vremea turburării ce s-au urmat aici în țară”.
La 1824 cei doi fugari au aflat că oamenii domnului îi caută. Au ajuns în Transilvania, s-au organizat și apoi au revenit în Mehedinţi, controlând zona din jurul mănăstirii Topolnița și l-au arestat pe vătaful plaiului Cloşanilor, pe care l-au pus să scrie o epistolă ispravnicilor de Mehedinţi, prin care solicita trimiterea sumei de 50.000 de taleri pentru răscumpărarea sa. Cei doi căpitani au ameninţat autoritățile că, dacă nu vor plăti răscumpărarea cerută, ei împreună cu pandurii lor vor jefui Mehedințiul şi capitala acestuia, Cerneţi-ul.
Din cauza puternicelor ploi din mai-iunie 1826 şi a numărului mare de potere, pandurii conduși de Ghiță și Simion nu au reuşit să menţină sub control teritoriul din jurul mănăstirii Topolniţa. Au fost obligaţi să se retragă între zidurile mînăstirii, pentru a rezista asediului trupelor de arnăuţi domneşti. Sfârşindu-li-se muniţia şi alimentele, Simion Mehedințeanu şi Ghiţă Cuţui au acceptat negocieri cu vătaful plaiului Cloşanilor pe care îl eliberaseră între timp.
În această împrejurare, cei doi au fost prinși și aduși la Nenciulescu, banul Olteniei, care a stabilit ca răsculaţii să rămînă liberi între zidurle mînăstirii şi să fie aprovizionaţi cu hrană de către autorităţi pentru că Simion și Ghiță doreau să plece la Bucureşti pentru a-i prezenta domnitorului Grigore al IV-lea Ghica revendicările lor.
Sosiţi la Bucureşti pe 10 iulie 1826, cei doi conducători ai mişcării revoluţionare din Oltenia au încercat să obţină o audienţă la domnitor, dar nu au avut succes.
În cele din urmă au fost arestaţi şi supuşi unui regim sever de detenţie. Judecaţi de Divanul domnesc la mijlocul lunii august 1826, au fost condamnaţi Ia moarte prin spânzurătoare, spre a se da prin aceasta ,,pildă celor asemenea lor".
Vor fi spânzuraţi în faţa unei mari mulţimi în dimineaţa zilei de 26 august 1826, în „Târgul din Afară" - Colentina din Bucureşti.
Pedeapsa cu moartea avea să fie desființată prin articolul 289 din Regulamentul Organic, în iulie 1831.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp...
2 comentarii
Citiți mai multe

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe