Treceți la conținutul principal

ULTIMA EXECUȚIE PUBLICĂ DIN BUCUREȘTI


GHIȚĂ CUȚUI ȘI SIMION MEHEDINȚEANU, CONDAMNAȚI LA MOARTE PRIN SPÂNZURĂTOARE

După înăbușirea Revoluției de la 1821 și reinstaurarea domniilor pământene, s-a urmărit, vreme de aproape 15 ani, prinderea și condamnarea ori uciderea tuturor celor care participaseră la rebeliune. Doi dintre capii revoltelor din Oltenia, Ghiță Cuțui Olteanul și Simion Mehedințeanu, ambii căpitani de panduri în oastea lui Tudor Vladimirescu, s-au ascuns, după 1822, și au continuat să lupte.
Ghiță Cuțui ridicase, pe la 1815, o culă importantă la Broșteni, în lunca Motrului, în amintirea soției sale, răpite de turcii din Ada-Kaleh, care pustiau la acea vreme vestul Olteniei. Ghiță fusese slujitor de plasă și devenise căpetenia răsculaților.
Simion găsise refugiu între zidurile Schitului Topolnița și era descris ca fiind o “căpetenie dintre apostați la vremea turburării ce s-au urmat aici în țară”.
La 1824 cei doi fugari au aflat că oamenii domnului îi caută. Au ajuns în Transilvania, s-au organizat și apoi au revenit în Mehedinţi, controlând zona din jurul mănăstirii Topolnița și l-au arestat pe vătaful plaiului Cloşanilor, pe care l-au pus să scrie o epistolă ispravnicilor de Mehedinţi, prin care solicita trimiterea sumei de 50.000 de taleri pentru răscumpărarea sa. Cei doi căpitani au ameninţat autoritățile că, dacă nu vor plăti răscumpărarea cerută, ei împreună cu pandurii lor vor jefui Mehedințiul şi capitala acestuia, Cerneţi-ul.
Din cauza puternicelor ploi din mai-iunie 1826 şi a numărului mare de potere, pandurii conduși de Ghiță și Simion nu au reuşit să menţină sub control teritoriul din jurul mănăstirii Topolniţa. Au fost obligaţi să se retragă între zidurile mînăstirii, pentru a rezista asediului trupelor de arnăuţi domneşti. Sfârşindu-li-se muniţia şi alimentele, Simion Mehedințeanu şi Ghiţă Cuţui au acceptat negocieri cu vătaful plaiului Cloşanilor pe care îl eliberaseră între timp.
În această împrejurare, cei doi au fost prinși și aduși la Nenciulescu, banul Olteniei, care a stabilit ca răsculaţii să rămînă liberi între zidurle mînăstirii şi să fie aprovizionaţi cu hrană de către autorităţi pentru că Simion și Ghiță doreau să plece la Bucureşti pentru a-i prezenta domnitorului Grigore al IV-lea Ghica revendicările lor.
Sosiţi la Bucureşti pe 10 iulie 1826, cei doi conducători ai mişcării revoluţionare din Oltenia au încercat să obţină o audienţă la domnitor, dar nu au avut succes.
În cele din urmă au fost arestaţi şi supuşi unui regim sever de detenţie. Judecaţi de Divanul domnesc la mijlocul lunii august 1826, au fost condamnaţi Ia moarte prin spânzurătoare, spre a se da prin aceasta ,,pildă celor asemenea lor".
Vor fi spânzuraţi în faţa unei mari mulţimi în dimineaţa zilei de 26 august 1826, în „Târgul din Afară" - Colentina din Bucureşti.
Pedeapsa cu moartea avea să fie desființată prin articolul 289 din Regulamentul Organic, în iulie 1831.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Moştenitorii Iranului de altădată: Frumoasele soţii ale şahului Mohammad Reza Pahlavi

Cele trei regine ale Iranului: Fawzia, Soraya şi Farah Mohammad Reza Șah Pahlavi s-a n ă scut pe 26 octombrie 1919 în Teheran şi a fost fiul şahului Reza Pahlavi al Persiei și ultimul monarh al Iranului. Tânărul şah a primit o educație occidentală și, prin urmare, a fost un prieten al Statelor Unite și al statelor din vestul Europei.  Când Mohammad Reza a împlinit 11 ani, tatăl său l-a înscris la Institut Le Rosey, un internat elvețian, pentru studii suplimentare. Mohammad a plecat în Elveția pe 7 septembrie 1931, unde cursurile se ţineau în limba franceză, fiind primul prinţ moştenitor iranian care a fost trimis în străinătate pentru a fi educat.  S-a întors în ţara natală pentru a obține diploma de bacalaureat în 1936 şi, după revenirea în Iran, a fost înregistrat l a academia militară din Teheran, unde a rămas înscris până în 1938, absolvind ca locotenent. Regina Fawzia După absolvire, Mohammad Reza a fost repede promovat la gradul de căpitan, rang pe care l-

ANNE FRANK, FETIȚA-SIMBOL A VICTIMELOR NAZISMULUI

  Anne s-a născut pe 12 iunie 1929 în Frankfurt, fiind cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank și a avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank. Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Părinții nu erau stricți în ceea ce privește tradițiile religioase, cea mai religioasă dintre ei fiind mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa îndeaproape de educația fetelor, îndemnându-le să citească. După ce naziștii au ajuns la putere în Germania, Otto Frank a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda. Inițial, tatăl familiei s-a mutat singur la Amsterdam în 1933, iar Edith și fetele l-au urmat în februarie 1934. Patru ani mai târziu, în 1938, Otto a înființat, împreună cu Herman van Pels, tot evreu, exilat din Osnabrück, o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii. În mai 1940 Olanda a fo