Treceți la conținutul principal

DOAMNA BULANDRA, PROFESOARA A ZECI DE GENERAȚII DE MARI ACTORI

Lucia Sturdza Bulandra s-a născut la Iași, pe 25 august 1873, fiind nepoata politicianului Vasile Sturdza, primul Președinte al Consililui de Miniștri de la Iași, după Mica Unire și primul prim-președinte al Curții de Casație și Justiție. Lucia se mută cu părinții săi, Emil și Magda, la București.
Aici a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie, în timpul studenției pregătind elevi de liceu în particular. Negăsind un post în învăţământ, așa cum familia își dorea, s-a prezentat, în 1898, la directorul Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu, care, după o singură probă, a angajat-o.
Debutul în teatru l-a avut în piesa “Primul Bal”, a dramaturgului francez Édouard Pailleron, pe 1 octombrie 1898, dar nu a avut success la început. Cronicile negative au determinat-o să se înscrie la Conservatorul Aristizzei Romanescu, pe care o admira foarte mult, unde a studiat arta dramatică.
Lucia Sturdza este distribuită în 1911 în filmul Amor Fatal, unde a jucat alături de Tony Bulandra, cel care, după câteva luni, avea să devină soțul ei. După trei ani, în 1914 soții Bulandra au înfiinţat Teatrul Regina Maria, care rivaliza cu repertoriul Teatrului Național. Mai târziu teatrul particular își schimbă numele în Compania Bulandra – Maximilian – Storin.
Lucia Sturdza Bulandra juca în fiecare seară, regiza spectacole, mergea în turnee și, mai târziu, a devenit profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti.
Compania de teatru s-a destrămat în 1941, actorii și regizorii fiind angajați la Teatrul Municipal „I.L. Caragiale”, proaspăt înființat. Doi ani mai târziu, în 1943, actorul Tony Bulandra moare, la vârsta de 62 de ani.
Lucia Sturdza Bulandra devine în 1947 directoarea Teatrului Municipal. Cariera ei continua pe scenă, dar și la catedră, zeci de generații dintre marii actori ai României fiindu-I studenți.
Doamna Bulandra a murit pe 19 septembrie 1961, la vârsta de 88 de ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

O curtezana devenita printesa

Liane de Pougy a fost una dintre cele mai frumoase si celebre curtezane ale Parisului, dansatoare la Folies Bergères. La doar 16 ani se casatoreste cu un ofiter de marina si da nastere unui baietel, Marco Pourpe. Cum mariajul sau se dovedeste a fi nefericit, decide sa plece la Paris unde incepe sa practice prostitutia. Se intampla sa se cunoasca cu contesa Valtesse de la Bigne, care o initiaza in arta seductiei si o transforma dintr-o femeie de strada intr-o femeie interesata de pictura, muzica si literatura. Apoi tanara ajunge vedeta la Folies Bergeres, un cabaret care functioneaza si astazi in Arondismentul 9, la Paris. Devine o demimondena, rivala a celebrei in epoca "La Belle Otero". In 1920 se casatoreste, pentru a doua oara, cu printul Georges Ghika. Ea avea 51 de an, iar printul era cu 20 de ani mai tanar... Aceasta casatorie functioneaza doar 16 ani, dar frumoasa Liane de Pougy nu mai divorteaza, ci doar se separa de print. Acesta o paraseste, indragostit de o femeie...

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia...