Treceți la conținutul principal

SFÂNTA TEREZA DE CALCUTTA

FETIȚA ALBANEZĂ CARE A DEVENIT SIMBOLUL CARITĂȚII ÎN SECOLUL XX
 Agnese Gonxhe Bojaxhiu s-a născut pe 26 august 1910, în Uskub, oraș aflat la începutul secolului XX în Imperiul Otoman, astăzi Skopje, capitala Macedoniei de Nord. Tatăl ei, Nikolle Bojaxhiu sau Nikola Boiagiu, ar fi fost de origine vlahă, Agnese fiind mezina familiei. Tatăl ei era implicat în politica albaneză, dar în 1919, după o întâlnire politică, s-a îmbolnăvit și a murit. Fetița avea aproape 9 ani și, după moartea tatălui, mama a crescut-o ca romano-catolică.
La vârsta de 18 ani, în 1928, a părăsit oraşul natal pentru a se alătura călugăriţelor irlandeze de Loreto. A rămas câteva luni la Dublin, unde a primit numele "sora Maria Tereza", după Sfânta Tereza din Lisieux. Un an mai târziu, în 1929, a părăsit Irlanda şi s-a oprit în India, la Darjeeling, unde, în 1931, a depus primul jurământ de credinţă. A fost trimisă apoi la Calcutta, unde a predat la Liceul de Fete Sfânta Maria, condus de călugăriţele de Loreto. În această perioadă, a învăţat bengaleza şi hindi.
Pe 24 mai 1937, a depus jurământul final de credinţă, numindu-se, de acum înainte, Maica Tereza. A continuat să predea la Liceul Sfânta Maria, iar în 1944 a fost numită directoare a acestuia.
La 10 septembrie 1946, Teresa a avut ceea ce a descris ulterior drept „chemarea dinăuntrul chemării” atunci când a călătorit cu trenul de la Calcutta la mănăstirea Loreto⁠ din Darjeeling pentru odihna anuală. „Trebuia să plec din mănăstire și să-i ajut pe săraci trăind în mijlocul lor. Era o poruncă. A nu o urma ar fi însemnat o încălcare a credinței.”
Și-a început munca de misionariat cu săracii în 1948, schimbând veșmânt⁠ul tradițional de la Loreto cu un sari simplu din bumbac alb cu contur albastru. Tereza a adoptat cetățenia indiană, a stat câteva luni în Patna, pentru a primi o pregătire minimală în medicină de la Holy Family Hospital, apoi și-a început misiunea în mahalalele sărace ale Indiei.
A înființat o școală la Motijhil, Kolkata, iar la începutul lui 1949, Terezei i s-a alăturat un grup de tinere femei și, împreună cu ele, a pus bazele unei noi comunități religioase care îi ajutau pe „cei mai săraci dintre săraci”.
La 7 octombrie 1950, Tereza a primit permisiunea Vaticanului pentru a constitui congregația diocezană care avea să devină Misionarele Carității. Aceasta urma să-i îngrijească pe „cei înfometați, cei dezbrăcați, cei fără de casă, cei schilozi, cei orbi, leproșii, toți cei care se simt nedoriți, neiubiți, neîngrijiți în toată societatea, oameni care au devenit o povară pentru societate și sunt izgoniți de toată lumea”.
În 1952, Tereza a deschis primul azil⁠, cu ajutorul oficialilor din Calcutta, transformând un templu Hindu abandonat într-un centru unde bolnavii în faze terminale primeau îngrijiri medicale și ocazia de a muri cu demnitate, în conformitate cu credința lor: musulmanilor li se citea Coranul, hindușii primeau apă din Gange, iar catolicii primeau sacramentul ungerii bolnavilor⁠.
Tereza a deschis un azil pentru bolnavii de lepră, denumit Shanti Nagar, Orașul Păcii, apoi Misionarele Carității au înființat clinici de îngrijire a leprei în toată Calcutta, oferind medicamente, pansamente⁠ și hrană bolnavilor.
Congregația a început să atragă din ce în ce mai multe donații, și în anii 1960 deschisese aziluri, orfelinate și leprozerii⁠ în toată India, apoi, în 1965, în Venezuela, o casă cu cinci surori. Au urmat și alte case în Italia, Tanzania și Austria în 1968, și în anii 1970 congregația a deschis case și fundații în Statele Unite și în zeci de țări din Asia, Africa și Europa.
În anii '90, Maica Tereza a deschis cămine în fosta Uniune Sovietică, în Albania şi în Cuba. A fost prezentă şi în România, în 1990, cu ocazia deschiderii, la Bacău, a Casei Misionarelor Carităţii, precum şi în 1992.
În septembrie 1997, Maica Tereza a murit, fiind înmormântată la sediul central al congregaţiei Misionarele Carităţii din Calcutta. Pe 4 septembrie 2016, a fost canonizată de Biserica Romano-Catolică, în cadrul unei ceremonii oficiate de către papa Francisc în Piaţa Sfântul Petru din Vatican.
"După sânge, sunt albaneză. După cetăţenie - indiană. După credinţă, sunt călugăriţă catolică. După chemare, aparţin lumii. Iar în ceea ce priveşte inima mea, aparţin în întregime Inimii lui Hristos", sunt cuvintele simple prin care Sfânta Tereza de Calcutta se autodefinea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...