Treceți la conținutul principal

PEGGY GUGGENHEIM, “ULTIMA DINTRE DOGII VENEȚIENI"


RELAȚIA EXCENTRICEI AMERICANCE CU BRÂNCUȘI
Peggy s-a născut pe 26 august 1898 la New York, într-o familie bogată de evrei, Guggenheim, care făcuse avere din minerit. În 1912, pe când fetița avea 13 ani, îl aștepta pe tatăl ei să vină de la Paris.
Benjamin Guggenheim se întorcea la New York la bordul celui mai luxos vas de croazieră, Titanicul. Pe 14 aprilie, la ora 23:40, Titanicul se lovește de un aisberg. S-a spus că Benjamin și-ar fi cedat locul în barca de salvare pentru a salva femeile și copiii. În acel moment familia află că tatăl își risipise aproape toată averea, dar situația financiară nu era chiar atât de dramatică.
Când împlinește 21 de ani, Peggy își primește moștenirea care, odată investită, îi asigură un venit de 22.500 de dolari pe an.

La începutul anilor '20, Peggy părăsește America pentru o viață boemă la Paris. Era o aventurieră și se aruncă într-o relație înflăcărată cu scriitorul Laurence Vail pe care îl cunoștea de la New York. Peggy i-a spus că era disperată "să scape de virginitate". Cei doi s-au căsătorit și au avut doi copii, Sindbad și Pegeen, dar relația lor durează până la jumătatea anilor '30. Peggy divorțează și decide, la îndemnul unei prietene, să deschidă o galerie de artă, luându-l ca mentor pe Marcel Duchamp, artistul suprarealist francez.
Îndrumată de acesta, Peggy face prima sa achiziție în 1937, o sculptură de bronz de Hans Arp, pe care o cumpără cu 300 de dolari. În același an, mama lui Peggy moare, lăsându-i moștenire încă 500.000 de dolari, adică echivalentul de astăzi a 8 milioane de dolari
Cu banii moșteniți, Peggy deschide o galerie de artă la Londra, în West End, pe care o numește Guggenheim Jeune.
Într-o călătorie la Paris, îl cunoaște pe romancierul irlandez Samuel Beckett, care era cu cinci-șase ani mai mic decât ea și în plină glorie în capitala Franței. Peggy se mută în camera lui de hotel pentru câteva zile, dar, la finalul acestora, Beckett îi spune: "Mulțumesc. Cât a durat a fost frumos."
Peggy era fascinată de Beckett, dar în scurt timp a avut o altă aventură, de data aceasta cu pictorul suprarealist Yves Tanguy.
Când începe cel de-Al Doilea Război Mondial, Peggy revine în Franța, cumpără câte un tablou pe zi direct de la artiști, care o caută ei înșiși pe excentrica americancă știind ce s-ar întâmpla dacă operele lor ar ajunge pe mâna naziștilor.
În această perioadă a achiziționat și "Pasărea în văzduh” a lui Constantin Brâncuși, o emblemă a secolului XX, una dintre cele opt versiuni ale Măiestrei. Trei dintre ele sunt sculptate în marmură și cinci sunt din bronz. Unele dintre aceste sculpturi se află în muzee de top ale lumii. Măiastra I, realizată în 1910, se află la Museum of Modern Art din New York. Măiastra II este realizată în 1911 și se află din 1973 în galeria Tate Modern din Londra. Măiastra III este realizată în anul 1912 și se află la Muzeul Guggenheim din Veneția⁠.
În autobiografia ei, Peggy povestește: „Brâncuși era un omuleț minunat, bărbos și cu ochi negri pătrunzători. Era pe jumătate țăran isteț, pe jumătate adevărat zeu. Te fericea prin prezența lui. Era un adevărat privilegiu să îl cunoști. Mie îmi zicea Pegița.
Mulți ani mi-am dorit să cumpăr un bronz al lui Brâncuși, dar nu mi l-am putut permite. Acum, părea că momentul marii achiziții sosise. Am petrecut luni în șir devenind din ce în ce mai apropiată lui Brâncuși, înainte ca această tranzacție să se fi definitivat.
Îl cunoșteam de șaisprezece ani, dar nu crezusem niciodată că îmi va fi așa de greu cu el. Era dificil să negociezi cu Brâncuși și dacă îți făceai, totuși, curaj, trebuia să te aștepți să îți ceară o sumă enormă.
Eram conștientă de asta și speram ca solida noastră prietenie să mă ajute, simplificând lucrurile. Dar, cu toate astea, ne-am certat teribil când mi-a cerut patru mii de dolari pentru „Pasărea în Spațiu”.
Brâncuși își șlefuia manual toate sculpturile. Cred că ăsta este motivul principal pentru care sunt atât de frumoase. Această „Pasăre în Spațiu” urma să îl pună la treabă pentru câteva săptămâni. Când a terminat lucarea, germanii erau aproape de Paris, așa că am mers să o iau în micul meu autoturism pentru a o împacheta și a o expedia în Italia.
Lacrimile șiroiau pe fața lui Brâncuși și treaba asta m-a emoționat cu adevărat. Nu am știut niciodată de ce era atât de trist, dar presupun că era așa pentru că plecam cu pasărea sa preferată.” Se spune chiar că americanca a încercat să îl seducă pe Brîncuși sau chiar că au avut o relație.
Peggy a cumpărat în acea perioadă peste 50 de opere, unele pentru doar câteva sute de dolari și a scos operele achiziționate din Paris trimițându-le la castelul unui prieten, dar, cu două zile înainte ca germanii să intre în oraș, ea era încă acolo.
În ultima clipă, reușește să fugă în sudul Franței, unde începe o aventură sentimentală cu artistul Max Ernst.
În 1941, autoritățile încep să aresteze evreii din Franța. Peggy realizează că e în pericol, dar nu vrea să plece fără tablouri. Are noroc cu un bărbat care le-a trimis la New York ca obiecte pentru casă: cearșafuri, pături și vase. După ce colecția e scoasă din țară, Peggy reușește să fugă împreună cu Max Ernst, cu fostul ei soț, Laurence Vail, noua soție a acestuia și șapte copii ai unor prieteni, plecând spre Lisabona. De acolo, iau un avion Clipper și ajung la New York în două zile.
Peggy se mărită cu Max, iar în anul următor își deschide o galerie la Manhattan, Art of This Century, în care expune operele salvate din Europa și are un imens succes.
În următorii ani, organizează o serie de expoziții inovatoare, prima expoziție exclusiv feminină, cu artiste ca Dorothea Tanning și Frida Kahlo.
Peggy administrează galeria până în 1947, când divorțează de Max Ernst, și se mută la Veneția. Aici cumpără un palazzo pe Canal Grande, iar în 1951 își transformă palatul în muzeu. Venețienii au tratat-o ca și cum ar fi fost ultima mare conducătoare din seria dogilor, chiar au poreclit-o "ultima dintre dogi", Peggy fiind ultima persoană din oraș care are o gondolă particulară.
Peggy Guggenheim a murit în decembrie 1979, la vârsta de 81 de ani, iar cenușa ei e îngropată în grădina preaiubitului ei "palazzo", așa cum ea însăși a cerut.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Moştenitorii Iranului de altădată: Frumoasele soţii ale şahului Mohammad Reza Pahlavi

Cele trei regine ale Iranului: Fawzia, Soraya şi Farah Mohammad Reza Șah Pahlavi s-a n ă scut pe 26 octombrie 1919 în Teheran şi a fost fiul şahului Reza Pahlavi al Persiei și ultimul monarh al Iranului. Tânărul şah a primit o educație occidentală și, prin urmare, a fost un prieten al Statelor Unite și al statelor din vestul Europei.  Când Mohammad Reza a împlinit 11 ani, tatăl său l-a înscris la Institut Le Rosey, un internat elvețian, pentru studii suplimentare. Mohammad a plecat în Elveția pe 7 septembrie 1931, unde cursurile se ţineau în limba franceză, fiind primul prinţ moştenitor iranian care a fost trimis în străinătate pentru a fi educat.  S-a întors în ţara natală pentru a obține diploma de bacalaureat în 1936 şi, după revenirea în Iran, a fost înregistrat l a academia militară din Teheran, unde a rămas înscris până în 1938, absolvind ca locotenent. Regina Fawzia După absolvire, Mohammad Reza a fost repede promovat la gradul de căpitan, rang pe care l-

ANNE FRANK, FETIȚA-SIMBOL A VICTIMELOR NAZISMULUI

  Anne s-a născut pe 12 iunie 1929 în Frankfurt, fiind cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank și a avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank. Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Părinții nu erau stricți în ceea ce privește tradițiile religioase, cea mai religioasă dintre ei fiind mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa îndeaproape de educația fetelor, îndemnându-le să citească. După ce naziștii au ajuns la putere în Germania, Otto Frank a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda. Inițial, tatăl familiei s-a mutat singur la Amsterdam în 1933, iar Edith și fetele l-au urmat în februarie 1934. Patru ani mai târziu, în 1938, Otto a înființat, împreună cu Herman van Pels, tot evreu, exilat din Osnabrück, o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii. În mai 1940 Olanda a fo