Treceți la conținutul principal

Westminster Abbey: martor secular al poveștilor de iubire de la curtea Angliei

Conform legendei, un pescar numit Aldrich a avut o viziune a Sfântului Petru pe când se afla în apropiere de Tamisa. Între anii 960-970, Sfântul Dunstan, episcopul de Londra, a stabilit o mică abație benedictină în această zonă. Abația a fost dedicată Sfântului Petru și a fost reconstruită în anul 1042 de către regele Eduard Confesorul, considerat a fi adevăratul ei fondator.

Regele își dorea o biserică pentru înmormântarea sa și a succesorilor săi, astfel că biserica a fost sfințită pe 28 decembrie 1065, la o săptămână înainte de moartea lui Eduard, deși avea să fie complet finalizată în anul 1090.

Pe data de 25 decembrie 1066, aici a avut loc încoronarea lui William Cuceritorul ca rege al Angliei, marcând începutul dominației normande.

Construcția actualei abați a început sub patronajul regelui Henric al III-lea, dar biserica în stil gotic a fost finalizată abia în anul 1517.

Abatele de la Westminster era unul dintre cei mai influenți oameni în perioada medievală, iar acest lucru se datora faptului că abația condusă de el era locul unde erau încoronați și înmormântați monarhii, dar și locul unde aveau loc nunțile acestora.

Oamenii veneau aici să se închine și să vadă locul unde pescarul Aldrich a avut viziunea cu Sfântul Petru. Exista choar o tradiție ca pescarii să aducă pește din Tamisa călugărilor de la abație. Se spune că, la acel moment, abația era cea mai bogată din Anglia.

Inițial romano-catolică, abația Westminster a adoptat în anul 1535 anglicanismul în urma Reformei Protestante, moment în cate călugării au fost alungați, abația desființată, rămânând doar numele ei, și veniturile uriașe au fost confiscate de către stat.

În anul 1540, abația a devenit catedrala Londrei pentru o perioadă de 10 ani, până în anul 1550, când sediul episcopal s-a mutat la Saint Paul.

În timpul domniei reginei Maria I a avut loc o încercare de restaurare a catolicismului în Anglia în urma căreia benedictinii au fost readuși la Westminster, până în 1559 când regina Elisabeta I îi va alunga din nou.

În anul 1560, Elisabeta a acordat abației titlul de biserică regală, independentă de episcopie și supusă direct suveranului. 

Biserica a suferit numeroase daune în timpul Revoluției engleze, mai ales în anul 1640 când puritanii au distrus unele dintre statuile și mormintele regilor.

Între anii 1722-1745, arhitectul Nicholas Hawksmoor a reconstruit cele două turnuri gotice înalte de 68 de metri, iar până în secolul al XIX-lea, abația Westminster a fost unul dintre cele trei mari centre de învățământ britanic alături de Oxford și Cambridge.

Evenimentele recente care au avut loc în catedrală - înmormântarea prințesei Diana, pe 6 septembrie 1997, vizita Papei Benedict al XVI-lea, pe 17 septembrie 2010 și căsătoria Ducelui și Ducesei de Cambridge pe 29 aprilie 2011 au readus Catedrala Westiminster, cea care a găzduit de-a lungul secolelor 17 nunți regale, în atenția publicului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Moştenitorii Iranului de altădată: Frumoasele soţii ale şahului Mohammad Reza Pahlavi

Cele trei regine ale Iranului: Fawzia, Soraya şi Farah Mohammad Reza Șah Pahlavi s-a n ă scut pe 26 octombrie 1919 în Teheran şi a fost fiul şahului Reza Pahlavi al Persiei și ultimul monarh al Iranului. Tânărul şah a primit o educație occidentală și, prin urmare, a fost un prieten al Statelor Unite și al statelor din vestul Europei.  Când Mohammad Reza a împlinit 11 ani, tatăl său l-a înscris la Institut Le Rosey, un internat elvețian, pentru studii suplimentare. Mohammad a plecat în Elveția pe 7 septembrie 1931, unde cursurile se ţineau în limba franceză, fiind primul prinţ moştenitor iranian care a fost trimis în străinătate pentru a fi educat.  S-a întors în ţara natală pentru a obține diploma de bacalaureat în 1936 şi, după revenirea în Iran, a fost înregistrat l a academia militară din Teheran, unde a rămas înscris până în 1938, absolvind ca locotenent. Regina Fawzia După absolvire, Mohammad Reza a fost repede promovat la gradul de căpitan, rang pe care l-

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu